Teroare în nordul Israelului. Cel puțin șapte persoane au fost ucise de rachete trase din Liban

Teroare în nordul Israelului. Cel puțin șapte persoane au fost ucise de rachete trase din Liban
📅 2024-10-31

Cinci oameni au fost ucişi în apropiere de oraşul israelian Metula, situat în apropiere de frontieră, de rachete lansate din Liban, potrivit postului public de radio Kan. Victimele sunt un fermier israelian şi patru lucrători străini. O persoană a fost grav rănită. Armata israeliană a declarat că două rachete au căzut pe un câmp lângă Metula.

Câteva ore mai târziu, doi oameni au fost ucişi în apropierea oraşului Haifa, în timpul unui tir de baraj lansat din Liban.

Un purtător de cuvânt al serviciului Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a confirmat la televiziunea israeliană că două persoane au fost lovite de fragmente de rachete în oraşul Shfaram. Alte trei persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri medicale.

Forţele israeliene au lovit un spital în Beit Lahia, în nordul Fâşiei Gaza, cauzând pagube materiale, inclusiv distrugerea unor echipamente medicale, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că are loc o investigaţie privind această informaţie.

Proiectilul a lovit etajul 3 al spitalului Kamal Adwan, potrivit autorităţilor palestiniene din Gaza. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a precizat că 100 de presupuşi terorişti au fost arestaţi la parterul clădirii, după ce se baricadaseră în interior. Soldaţii israelieni au găsit arme, bani şi alte materiale în interiorul şi în apropierea spitalului.

Forţele de apărare israeliene (IDF) desfăşoară operaţiuni intense în nordul Fâşiei Gaza, o zonă pe care în urmă cu câteva luni o declaraseră liberă de membri ai mişcării islamiste palestiniene Hamas. Însă în ultimele săptămâni armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile aeriene şi terestre pentru a urmări membri ai Hamas care s-au regrupat în celule răzleţe.

Pe de altă parte, emisarul american Amos Hochstein a discutat cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre o eventuală încetare a focului între Israel şi organizaţia şiită libaneză Hezbollah. La discuţie a participat şi coordonatorul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk. Cei doi oficiali americani s-au întâlnit de asemenea cu ministrul apărării israelian, Yoav Gallant.

Condiţiile pentru o încetare a focului sunt implementarea rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, desfăşurarea armatei libaneze în sudul Libanului şi consolidarea prezenţei sale în zona frontalieră.

Premierul interimar al Libanului, Najib Mikati, declarase, miercuri, că speră într-o încetare a focului ''în următoarele zile''.

Trupele israeliene şi militanţi Hezbollah se confruntau, joi dimineaţă, în zona oraşului strategic Khiam, din sudul Libanului, în condiţiile în care Israelul caută să-şi securizeze frontiera nordică.

Hezbollah opune o ''rezistenţă acerbă'' împotriva trupelor israeliene în zonă. Potrivit postului de televiziune LBCI, armata israeliană ataca în zonă cu artileria şi aviaţia, fiind semnalate câteva explozii puternice.

ONG-ul Observatorul sirian pentru drepturile omului a anunţat că armata israeliană a atacat ţinte şi în Siria, printre care o şosea importantă folosită de Hezbollah pentru a achiziţiona arme iraniene. Trei oameni au murit şi alţi cinci au fost răniţi în atacurile din Kusair, localitate situată în apropiere de graniţa libaneză.

Pe de altă parte, armata israeliană a efectuat o operaţiune în apropierea oraşului Tulkarem, din Cisiordania, patru palestinieni fiind ucişi. Unul dintre aceştia era membru al aripii armate a Hamas din Tulkarem, potrivit media palestiniene. Alţi doi bărbaţi au fost ucişi într-un atac cu dronă. A patra victimă este un bărbat care a fost ucis în timpul confruntărilor în timp ce militarii israelieni se retrăgeau.

Armata israeliană a menţionat că a fost implicată într-o operaţiune antiteroristă în regiune. Tabăra de refugiaţi din apropiere de Tulkarem este considerată un bastion al militanţilor palestinieni din Cisiordania.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Netanyahu a anunțat care este ''obiectivul suprem" al Israelului. Marele dușman, vizat direct

Stoparea programului nuclear iranian rămâne obiectivul fundamental al politicii premierului israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unei declaraţii făcute, joi, de acesta, relatează DPA.

PSD promite că nu trădează cu AUR. Social-democrații anunță că nu vor face alianță cu partidul lui George Simion după alegeri

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, că partidul nu va forma o alianţă sau o colaborare politică cu AUR şi în cazul în care Marcel Ciolacu devine preşedinte nu va desemna un prim-ministru din partea AUR.

Grav accident în Cluj. O femeie a murit şi două persoane au fost rănite, una fiind intubată

O femeie a murit şi două persoane sunt grav rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc joi, pe bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca.  

Jurnaliști europeni: Există dovezi clare că Moscova s-a implicat în sprijinirea lui Alexandr Stoianoglo

Alexandr Stoianoglo este „calul troian” al Moscovei în campania prezidențială din Republica Moldova, titrează jurnaliștii de la Eureporter. Publicația susține că o mare parte din campania sa este finanțată și controlată de Kremlin.

Teroare în nordul Israelului. Cel puțin șapte persoane au fost ucise de rachete trase din Liban

Mai multe rachete trase din Liban au ucis, joi, cel puţin şapte persoane în nordul Israelului, în contextul conflictului ce are loc la frontiera dintre cele două ţări, transmite Reuters.

Cum sărbătoresc românii de Halloween. Au sculptat în dovleci și s-au costumat. „O mega petrecere”

Joi seară este Halloween-ul în toată lumea care a adoptat sărbătoarea, drept urmare și la noi. Oamenii și-au decorat casele cu dovleci și tot felul de accesorii înfricoșătoare sau nostime și se costumează în personaje de groază.  

Marele obiectiv pe care îl au Harris și Trump în ultimele zile de campanie electorală. Strategiile celor doi candidați

Cu cinci zile înaintea alegerilor, Kamala Harris si Donald Trump își continuă mitingurile electorale în partea de vest a Americii.

„Măicuțul din Moinești”, prins de polițiști în flagrant. Pentru ce era cunoscut, de mai mult timp, de forțele de ordine

Un individ deghizat în măicuță a fost prins de polițiști, la Bacău, în timpul unui flagrant. Bărbatul tocmai primise o sumă de bani pentru o presupusă intervenție chirurgicală.

Un român vrea să dea lovitura în afaceri, după ce a spălat vase în Italia. „Bijuteria" ridicată pe terenul casei părintești

După ce a muncit mai bine de 20 de ani în Italia, un bărbat din Jurilovca a revenit acasă și a construit pe terenul casei părintești o pensiune și un restaurant.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a validat referendumul pro-UE. Protest al pro-rușilor în fața instituției

Curtea Constituţională de la Chişinău a validat, joi, rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în UE, desfăşurat duminica trecută, anunţă presa locală.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.