La Washington, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a declarat: „Suntem aproape”, dar „nimic nu este făcut până când totul nu este făcut”. Preşedinţia franceză a declarat că discuţiile privind o încetare a focului au înregistrat progrese semnificative.
La Ierusalim, un înalt oficial israelian a declarat că cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de armistiţiu cu Hezbollah. Semnele unui progres diplomatic au fost însoţite de atacuri aeriene israeliene intense asupra suburbiilor sudice ale Beirutului controlate de Hezbollah, Israelul continuând ofensiva lansată în septembrie după aproape un an de ostilităţi transfrontaliere.
Biroul premierului Benjamin Netanyahu a refuzat să comenteze informaţiile potrivit cărora Israelul şi Libanul au convenit asupra textului unui acord. Dar oficialul israelian de rang înalt a declarat pentru Reuters că reuniunea de marţi a cabinetului era destinată aprobării textului.
Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon, a declarat că Israelul îşi va păstra capacitatea de a lovi sudul Libanului în cadrul oricărui acord. Libanul a contestat anterior formularea care ar acorda Israelului un astfel de drept.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat că diferenţele dintre cele două părţi s-au redus semnificativ, dar că mai sunt încă paşi de făcut pentru a ajunge la un acord.