Cel mai probabil suferea de tulburare de stres post-traumatic potrivit FBI. Iar poliția spune că explozia din dimineața primei zile a Anului nou pare să fi fost „un tragic caz... de sinucidere".
Matthew Livelsberger, sergent decorat din forțele speciale, a lăsat mesaje sub formă de note în telefonul mobil, care au fost recuperate de anchetatori; Acopereau o gamă largă de subiecte - nemulțumiri politice, probleme sociale și internaționale, cum ar fi războiul din Ucraina.
Într-una din scrisori a explicat că explozia pe care a provocat-o în fața Hotelui Trump, din Las Vegas, a fost menită să fie un "semnal de alarmă" pentru problemele țării.
Iată ce scria în mesaje:
„Suntem Statele Unite ale Americii, cea mai bună națiune care a existat vreodată. Dar, în momentul de față, suntem bolnavi în stadiul terminal și ne îndreptăm spre colaps. Acesta nu a fost un atac terorist, ci un semnal de alarmă. Americanii acordă atenție doar spectacolelor și violenței. Ce mod mai bun de a-mi transmite mesajul decât o cascadorie cu artificii și explozibili?".
În altă notă, a încercat să își justifice gestul:
„De ce am făcut-o acum, personal? Trebuie să-mi purific mintea de frații pe care i-am pierdut și să mă eliberez de povara vieților pe care le-am luat".
Aparent nu era supărat pe președintele ales, Donald Trump. Deși Livelsberger a călătorit 1.280 de kilometri, din Colorado până în Nevada, pentru a detona bombă artizanală, din petarde și recipiente de combustibil, pe care o avea în camioneta electrică Tesla Cibertruck, chiar în fața hotelului Trump din Las Vegas.
Spencer Evans, reprezentant FBI: „Deși acest incident are un caracter mai public și mai senzațional decât de obicei, până la urmă pare să fi fost un caz tragic de sinucidere, care implică un veteran de război decorat, care se lupta cu o tulburare de stres post-traumatic și alte probleme”.
Matthew Livelsberger, care avea 37 de ani, a servit în armată din 2006 și a fost de două ori în misiuni în Afganistan.