Fenomen astronomic impresionant. Planeta Saturn se pregătește să dispară în spatele Lunii

Fenomen astronomic impresionant. Planeta Saturn se pregătește să dispară în spatele Lunii
📅 2025-01-04

Un fenomen destul de rar și vânat de amatorii de fotografii. Și tot în aceste zile Venus poate fi observată mai bine și cu ochiul liber.

Și în următoarele lunicerul ne va capta atenția cu eclipse de lună și de soare ori ploi de meteoriți.

În aceste zile, cel mai aşteptat moment din spectacolul astrelor este așa numita ocultație a lui Saturn în spatele Lunii. Pentru câteva clipe, planeta inelară dispare în spatele lunii. Fenomenul se va repeta în februarie, apoi peste câțiva ani. Fenomenele astronomice din luna ianuarie sunt însă multiple.

Adrian Șonka – astronom:
„În primul și în primul rând suntem la cea mai mică depărtare de soare. Pământul este la distanța de 147 milioane km de Soare. Avem Luna care o să se afle foarte foarte aproape de Saturn și o să se vadă cu ochiul liber amândouă și luna o să treacă de Saturn și o să-l acopere. Luna asta mai avem o apropiere, se apropie Marte de Pământ, pe 12 ianuarie Marte o să fie foarte aproape de Pământ, 96 de milioane de km, pentru 2 planete asta înseamnă aproape. Dacă te uiţi la ora respectivă, între 6 și 8 seara, intre vest o vezi pe Venus și înspre Est o vezi pe Marte”.

Alt fenomen impresionant zilele acestea a fost spectacolul oferit de planeta Venus, deasupra unei semiluni.

Mai multe fotografii surprinse de amatorii de fenomene astronomice arată cea mai strălucitoare stea de pe cer la o distanță mică de Lună.

Iar între 15 și 22 ianuarie Venus se va apropia de Saturn, spun astronomii. Anul acesta inelele lui Saturn dispar pentru o perioadă, și asta pentru că vor fi subțiri ca o coală de hârtie, eveniment care se întâmplă o dată la 14 ani. Anul nu e lipsit nici de eclipse.

Adrian Șonka – astronom:
„Două de lună și una de soare, dar sunt ciudate rău, pentru că se văd greu. De exemplu, în martie sunt două, e una de lună și una de soare, cea de lună e pe 14, doar că o să fie la 6 dimineața.

Luna intră în umbra pământului în timp ce apune și răsare și soarele. Și o să avem pe 29 martie o eclipsă de soare, dar nu vă bucurați că nu e totală, ci lună o să acopere soarele 1%. Însă avem în septembrie eclipsa de lună cu luna la răsărit, frumos, și o să se vadă câteva ore foarte frumos pe 7 septembrie”.

Cometa G3 se va apropia mult de Soare, așa că ar putea fi vizibilă și cu ochiul liber la mijlocul lunii. De-a lungul anului vom putea observa multe ploi de meteoriți. În aprilie putem vedea Liridele, iar în august avem faimoasele Perseide.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Singurătatea va fi alungată de roboți în viitor. Aria, un robot hiper-realist, este capabil să formeze relații umane complexe

O companie din Las Vegas care dezvoltă roboți umanoizi și-a înzestrat ultimele creații cu inteligență artificială.

SUA vor lua în calcul etichetarea băuturilor alcoolice cu avertismente referitoare la riscul de cancer

Directorul general pentru sănătate publică din Statele Unite a cerut ca pe etichetele băuturilor alcoolice să fie trecute avertismente referitoare la riscul de cancer.

Soldatul din forțele speciale americane care s-a aruncat în aer într-o Tesla Cybertruck nu era supărat pe Donald Trump

Soldatul din forțele speciale identificat în interiorul camionetei Tesla Cybertruck care a explodat în fața Hotelului Trump din Las Vegas nu era supărat pe Donald Trump.

Fenomen astronomic impresionant. Planeta Saturn se pregătește să dispară în spatele Lunii

Noul an ne aduce fenomene astronomice impresionante. Chiar în aceste momente planeta Saturn se pregătește să dispară în spatele Lunii.

Cuprinși de remușcări după excesele de sărbători, românii iau cu asalt sălile de sport. Instructori: Le trece în maxim o lună

După campionatul sarmalelor și piftiilor, dublat de cel al cozonacilor, românii pe care încep să îi strângă hainele au mustrări de conștiință, așa că brusc își aduc aminte că există săli de sport.  

Anul 2025 începe bine pentru fermieri. Nicio zonă din țară nu se mai confruntă cu secetă pedologică

Anul începe bine pentru fermieri. După un decembrie ploios, rezerva de apă din sol s-a refăcut. În acest moment, nicio zonă din țară nu se mai confruntă cu secetă pedologică, după cum arată măsurătorile meteo.  

Atmosferă de sărbătoare la Băile Felix. Turiștii au încins hore în bazinele cu apă termală pentru a scăpa de câteva kilograme

Se încing horele și dansul în bazinele cu apă termală din Băile Felix. Sute de turiști așteaptă reprizele zilnice de aqua-zumba pentru a mai scăpa de kilogramele acumulate în timpul sărbătorilor.

Autoritățile din România se așteaptă ca vămile de la granița cu Republica Moldova să se aglomereze și mai mult

A fost o zi plină în multe vămi din estul țării. Mii de cetățeni moldoveni vin la noi în vacanță sau merg mai departe în alte țări din Uniunea Europeană, unde lucrează.

Vacanța de iarnă continuă la munte. Tarifele la cazare sunt mai mici chiar și cu 30%. „E foarte aglomerat”

În stațiunile de la munte s-a făcut schimbul de turiști. Mulți dintre cei care au venit să se bucure de zăpada proaspăt căzută vor rămâne până marți.

Cum a murit bărbatul din Timișoara, la scurt timp după ce a fost externat din spital. Medicii l-au lăsat să plece acasă

Un bărbat din Timișoara a murit la scurt timp după ce a fost externat din spital. Căzuse pe scări și se lovise la cap, însă medicii n-au descoperit ceva îngrijorător, așa că l-au lăsat să plece. 

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.