Scholz îi atrage atenția lui Trump, în privința Groenlandei: „Frontierele nu pot fi modificate cu forţa”

Scholz îi atrage atenția lui Trump, în privința Groenlandei: „Frontierele nu pot fi modificate cu forţa”
📅 2025-01-31

În cadrul unei conferinţe de presă, niciunul dintre cei doi lideri nu i-a menţionat direct pe noul preşedinte american sau marea insulă situată în Arctica, informează AFP.

Însă după ce au discutat despre războiul din Ucraina, Olaf Scholz a subliniat că "frontierele nu trebuie să fie deplasate cu forţa" şi a adăugat în engleză "to whom it may concern" (pentru cine este interesat).

Danemarca şi Germania sunt "prieteni apropiaţi" şi au "o viziune foarte similară asupra lumii", a mai declarat cancelarul federal.

"Continentul nostru se bazează pe ideea că, mai degrabă decât confruntarea, cooperarea (este cea care) va duce la pace, la progres şi la prosperitate", a adăugat la rândul său şefa guvernului danez Mette Frederiksen.

Preşedintele american Donald Trump a susţinut sâmbătă în faţa jurnaliştilor că SUA "vor obţine" Groenlanda, "o necesitate absolută" pentru "securitatea naţională şi libertatea din întreaga lume", potrivit lui.

Pe lângă amplasamentul său strategic, Groenlanda este de asemenea râvnită pentru vastele sale rezerve miniere şi petroliere neexploatate, accesul la care rămâne complicat.

Însă Groenlanda a declarat de nenumărate ori că nu este de vânzare şi că vrea să îşi decidă singură viitorul, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, şefa guvernului danez i-a reunit pe omologii săi scandinavi şi pe preşedintele finlandez pentru a afişa "solidaritatea" lor în faţa pretenţiilor americane.

În legătură cu războiul din Ucraina, Olaf Scholz şi-a reiterat refuzul pentru "o pace dictată" de Vladimir Putin, care "îşi trimite soldaţii într-o luptă fără sens". Însă "noi suntem de acord cu partenerii noştri de la Washington pentru a spune că acest război trebuie să înceteze", a declarat Scholz.

Apărarea Mării Baltice este de asemenea pe agenda discuţiilor, potrivit lui Scholz, după presupusa sabotare a mai multor cabluri submarine, într-un context de "război hibrid" dus de Moscova împotriva Occidentului.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Oficial: Cum arată bugetul României pe 2025. De unde se taie și ce ministere primesc mai mulți bani

Ministerele Culturii, Agriculturii şi Afacerilor Externe, dar şi Parlamentul şi Administraţia Prezidenţială primesc mai puţini bani decât anul trecut, conform proiectului Legii bugetului, publicat joi seară.

Vremea azi, 31 ianuarie. Ultima zi din lună va fi cu temperaturi de primăvară. Maximele zilei vor fi de 17 grade

Vremea rămâne caldă și vineri, în ultima zi de Ianuarie. Temperaturile urcă până la 17 grade în sud-vestul României. Ploile, destul de slabe, apar în jumătatea nordică, iar dimineața este ceață, în special în sudul și în estul țării.

Decizie așteptată astăzi în dosarul lui Vlad Pascu. Pedeapsa maximă pe care o poate primi este de peste 10 ani de închisoare

O decizie în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în localitatea 2 Mai, este așteptată vineri la Judecătoria Mangalia. Individul riscă mulți ani de închisoare, dar fiind prima sentință, aceasta nu va fi definitivă.

Ședință de Guvern. Bugetul pentru 2025 și noi măsuri pentru lucrările publice sunt pe ordinea de zi

Guvernul se reunește, vineri, în ședință pentru a aproba  modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Pe ordinea de zi se află și bugetul pe 2025.  

Interesul lui Trump de a cumpăra Groenlanda „nu este o glumă”. Rubio: „Este în interesul nostru naţional şi trebuie rezolvat”

Interesul preşedintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda "nu este o glumă", a declarat joi , într-un interviu, secretarul de stat al SUA Marco Rubio, adăugând că achiziţionarea Groenlandei este în interesul naţional al SUA şi trebuie rezolvată.

Salariul mediu lunar pentru anul 2025, estimat la 5.355 de lei. Consumul privat îşi va încetini creşterea

Salariul mediu lunar în România pentru anul 2025 este estimat la 5.355 de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028 publicat joi seară de Guvern, odată cu proiectul Legii bugetului.

Nivelul accizelor la benzină, motorină şi alte produse energetice va fi actualizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025

Nivelul accizelor la o serie produse energetice, precum benzine, motorine, gaz lichefiat, cărbune şi electricitate, va fi actualizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025,  se arată în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2025.

Ministerul Finanţelor a publicat bugetul pentru acest an. Creşterea economică 2,5%, deficit 7,04%

Ministerul Finanţelor a publicat joi noaptea proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creştere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei preţuri curente.

Poliţia a făcut publice identitatea şi fotografiile a doi dintre suspecţii arestaţi după furtul obiectelor de tezaur dacic

Poliţia din Olanda a făcut publice numele şi fotografiile a doi dintre suspecţii arestaţi în dosarul furtului de la Muzeul Drents, de unde au dispărut şi obiecte de tezaur dacic.

O femeie acuzată de spionaj pentru Rusia susține că a crezut că lucra pentru Interpol. „Visul meu era să fiu polițistă”

O femeie acuzată de spionaj în favoarea Moscovei a declarat în fața tribunalului că a crezut că lucrează pentru Interpol, după ce un bărbat i-a arătat un act de identitate fals și i-a spus că o poate înscrie la „școala de poliție din Wembley”.

Good News

Only good and positive news.