Documentul indică, de asemenea, o creştere economică de 2,5%, al cărei principal factor îl vor reprezenta investiţiile şi un număr de şomeri estimat la 250.000. Consumul privat va scădea, în urma măsurilor adoptate prin aşa-numita Ordonanţă-trenuleţ.
Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028, făcut public joi seară, indică o creştere economică pentru acest an estimată la 2,5%. Aceasta se bazează, potrivit documentului citat, pe două componente.
”În cadrul cererii interne componenta investiţională, cu un avans de 5,9%, va reprezenta principalul factor al creşterii economice, în condiţiile în care resursele disponibile, atât externe, cât şi guvernamentale, vor fi transpuse în proiecte majore de infrastructură. Pe fondul diminuării avansului veniturilor disponibile reale ale populaţiei (ca urmare a aplicării măsurilor fiscal-bugetare) consumul privat îşi va încetini creşterea, dinamica fiind similară cu cea a produsului intern brut (2,5%)”, se arată în raport.
În ceea ce priveşte oferta în economie, acelaşi document estimează că domeniul construcţiilor va continua să fie cel mai dinamic sector, cu o rată a valorii adăugate brute (4,8%) superioară produsului intern brut, bazată pe atragerea şi utilizarea performantă a fondurilor europene în dezvoltarea principalelor proiecte de investiţii.
”Sectorul terţiar, cu un ritm al VAB (valorii adăugate brute – n.r.) de 2,5%, va asigura peste 60% din creşterea economică. Pentru industrie s-a prevăzut o creştere modestă a valorii adăugate brute, respectiv de doar 0,5%, în condiţiile menţinerii unui context geopolitic incert”, se arată în documentul citat.
Datele publicate în Raportul privind macroeconomia estimează că în anul 2025 câştigul salarial mediu net lunar se va situa la valoarea de 5.355 de lei, iar la nivel naţional vor exista 250.000 de şomeri.