Părinții ei - regele Filip al VI-lea și regina Letizia - și-au ținut cu greu emoțiile în frâu, în timp ce fiica lor cea mare se rupea pentru prima oară de familie. Leonor va sta pe mare șase luni - cinci pe un velier istoric și o lună la bordul unei fregate.
În uniformă militară și păstrând o atitudine solemnă, prințesa Leonor s-a îmbarcat pe vasul de instructie Juan Sebastian Elcano, în portul din Cadiz. Părinții ei s-au alăturat echipajului la bord pentru o scurtă ceremonie de rămas-bun.
Regele Filip al VI-lea al Spaniei: „Eu și regina vă dorim să aveți vânt bun din pupa și să profitați de această etapă fundamentală din pregătirea de navigator. Să nu uitați niciodată că prestigiul și imaginea Spaniei se află în responsabilitatea voastră.”
Vizibil emoționată, Letizia i-a trimis un sărut de la distanță fiicei ei Leonor. Cuplul regal a coborât apoi de pe vas și a privit de pe mal cum velierul pleaca din port.
Suveranul a făcut poze și și-a ținut soția pe după umeri într-o manieră protectoare și afectuoasă.
Suveranii au urcat apoi la bordul unei fregate, de unde au urmărit cu binoclul cum prințesa moștenitoare participă la manevrele de la bord și cum escaladează catargul.
Călcând pe urmele tatălui și bunicului ei, prințesa de Asturias a început un program de pregătire militară de trei ani. Voiajul de instrucție pe mare face parte din procesul de formare ca viitor lider al națiunii.
Velierul istoric va parcurge 17 mii de mile marine, într-un voiaj de 140 de zile, care o va purta pe prințesa moștenitoare a Spaniei prin opt țări din America Latină, între care Brazilia, Uruguay, Chile și Peru. Leonor va parcurge cinci luni la bordul navei, după care timp de o lună își va continua pregătirea pe o fregată a marinei spaniole. Se va alătura celor 75 de subofițeri de la bordul navei de instrucție pentru bucata finală a voiajului.