Anul acesta, creștinii din întreaga lume sărbătoresc 1.700 de ani de la primul sinod ecumenic, prilej cu care Paștele cade pe 20 aprilie, atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși.
Biserica Ortodoxă Română nu a venit deocamdată cu un răspuns oficial.
Metoda de calcul prin care se stabilește data la care se sărbătorește Paștele a fost stabilită la primul consiliu ecumenic de la Niceea, în anul 325 după Hristos. Anul acesta, Paștele pică în aceeași zi, atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși, prilej cu care Papa Francisc a îndemnat din nou Bisericile să schimbe data acestei sărbători.
Papa Francisc: „Reînnoiesc chemarea mea pentru ca această coincidență să fie o rechemare a tuturor creștinilor să facă un pas decisiv către unitate, în jurul unei date comune pentru Paști, iar Biserica Catolică este dispusă să accepte data pe care toți vor să o accepte, o dată a unității.”
După mesajul Papei Francisc, în cadrul slujbei de la Vatican a fost rostită și o rugăciune în limba română.
Paștele se sărbătorește în prima duminică, după prima lună plină ce are loc imediat după echinocțiul de primăvară. În secolul al XVI-lea, când a intrat în vigoare calendarul gregorian, Bisericile Ortodoxe au refuzat să mute și data Paștelui după noul calendar, preferând să rămână la cel iulian. Paștele catolicilor, însă, este calculat după calendarul gregorian și cade, de cele mai multe ori, înainte cu o săptămână, două sau chiar o lună față de cel ortodox.
Acum, Biserica Catolică își dorește o dată comună, cel mai probabil fixă, în care să sărbătorim Paștele.
Șerban Tărciziu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Catolice Române: „Biserica din România, sigur că se conformează a ceea ce Biserica Catolică din lumea întreagă celebrează, și anume dorește ca, în loc de data stabilită la Niceea, Bisericile să convină asupra unei date unice, de exemplu, prima jumătate a lunii aprilie, în prima duminică a doua, duminică, dar să rămână această regulă mult mai simplă.”
Și Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu Întâi, a spus recent că „celebrarea separată a evenimentului unic al Învierii Domnului este un scandal”.
La rândul lor, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au transmis că vor veni cu un răspuns oficial în următoarele zile.