Vulturul este unul dintre cele patru exemplare de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Înaripata a ajuns în grija medicului veterinar având o problemă destul de serioasă. Din cauza ciocului crescut în exces, pasărea risca să moară de foame dacă nu se intervenea.
Szantho Janos, directorul grădinii zoologice Târgu Mureș: „Avem un individ unde există o problemă periodică, avem o creștere excesivă a ciocului. E o anomalie specifică acestui individ și pentru acesta trebuie să intervenim din când în când. Medicul veterinar mai taie din când în când ca să poată să mănânce pasărea. Ar crește atât de mult cheratina în cioc că nu ar mai putea să deschidă, să zicem, ciocul sau să apuce ceva”.
Vulturul nu a avut apoi nevoie de vreun tratament special.
Specia a dispărut din fauna României în urmă cu un secol. Acum specialiștii depun eforturi, în speranța că vom vedea din nou asemenea exemplare în natură.
Szantho Janos: „Aici acum se formează două perechi. Aceste păsări încep reproducția la o vârstă de șapte și zece ani”.
Korodi Kinga, reprezentant grădina zoologică: „Această specie nu este foarte iubită de oameni, le e teamă, dar trebuie să știm că aduce beneficii privind biodiversitatea, fac și un serviciu de curățenie în natură”.
Vulturii suri, păsări răpitoare de zi, de talie mare, au ajuns la Târgu Mureș după ce au fost accidentați ori de la alte grădini zoologice din străinătate.