Noua problemă apărută în Rusia dă fiori Kremlinului. "Este catastrofal pentru viitorul țării"

Noua problemă apărută în Rusia dă fiori Kremlinului. "Este catastrofal pentru viitorul țării"
📅 2024-09-08

"Trăim în cea mai mare ţară din lume. Şi în fiecare an suntem mai puţini Acest lucru este catastrofal pentru viitorul naţiunii", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia TASS.

El a adăugat că situaţia poate fi remediată doar prin "creşterea ratei medii a natalităţii", care se situează acum la 1,4.

Întrebat de jurnalişti dacă acest lucru denotă o lipsă de încredere din partea ruşilor în viitor, Peskov a răspuns negativ.

"Nu se poate spune asta, pentru că aceleaşi rate sunt înregistrate în Franţa, Germania, Spania şi Japonia, unde sunt şi mai mici", a răspuns el.

Peskov a afirmat că "din păcate, aceasta este o tendinţă", care în cazul Rusiei are şi alte explicaţii, precum "gaura neagră demografică" în care a căzut ţara după cel de-al Doilea Război Mondial şi prăbuşirea URSS.

Oficialul rus a dat asigurări că autorităţile au implementat o serie de măsuri pentru a inversa situaţia, dar acestea "nu au un efect imediat".

"Situaţia va rămâne dificilă pentru ceva timp", a avertizat el, insistând totodată că situaţia demografică continuă să fie una dintre priorităţile preşedintelui rus Vladimir Putin.

Luna trecută, autorităţile ruse au dezvăluit că iau în considerare interzicerea răspândirii mişcării care încurajează femeile să nu aibă copii dacă astfel îşi doresc.

"Acum pregătim în mod activ proiecte de lege pentru a preveni proliferarea (ideilor) 'childfree' (fără copii - n.r.), când cineva le spune fetelor că nu au nevoie să nască şi că pot renunţa la a avea copii", a declarat ministrul adjunct al justiţiei, Vsevolod Vukolov.

Estimările oficiale indică faptul că în 2030 populaţia Rusiei va fi de 143,2 milioane, cel mai scăzut nivel din 2012, iar în 2046 este de aşteptat să fie de 138,7 milioane de oameni.

În total, anul trecut în Rusia, ţară aflată în război cu Ucraina, s-au născut puţin peste 1.264.000 de copii, cel mai mic număr din 1999, cu un an înainte de sosirea lui Putin la Kremlin.

Pe lângă efectele războiului - unde ar fi murit aproximativ 60.000-70.000 de bărbaţi, potrivit unor surse independente -, scăderea natalităţii este o consecinţă a "găurii negre demografice", explică experţii în demografie.

Potrivit acestora, în 2030 numărul femeilor de vârstă reproductivă din Rusia va fi cu 40% mai mic decât în 2010.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Nicole Kidman şi Vincent Lindon au câştigat cele mai importante premii pentru actori la Festivalul de film de la Veneţia

Nicole Kidman a câştigat sâmbătă premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Veneţia pentru rolul din drama erotică „Babygirl”, în timp ce francezul Vincent Lindon a fost desemnat cel mai bun actor în pelicula „Jouer avec le feu”.

Horoscop 8 septembrie 2024, cu Neti Sandu. O zi de sărbătoare cu interacțiuni plăcute

Horoscop 8 septembrie 2024, prezentat de Neti Sandu. Interacțiuni plăcute azi. O să fim plăcut surprinși de prezența unor oameni și o să visăm frumos, o să ne facem planuri care au acoperire în realitate.

Un bărbat a fost atacat de urs într-un parc naţional din Croația

Un urs a atacat un bărbat, pe care l-a muşcat de braţ, în Parc Naţional Lacurile Plitvice din Croaţia, a anunţat sâmbătă poliţia locală, relatează AFP.  

Beneficiile afinelor pentru sănătate - conțin antioxidanți puternici cu roluri multiple pentru organism

Afinele sunt considerate un aliment funcțional, datorită proprietăților unice pentru sănătate, validate de cercetările științifice.

„China modernă” asigură SUA că este „o oportunitate” şi „nu o ameninţare”. Beijingul și Washingtonul, din nou față în față

Viceministrul chinez al Comerţului, Wang Shouwen, a declarat sâmbătă la Tianjin, în cadrul unei întrevederi cu omologul său american, Marisa Lago, că o Chină modernă este o "oportunitate" economică şi "nu o ameninţare" pentru SUA.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..