McDonald's revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversității. Anunțul vine după o decize a Curții Supreme

McDonald's revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversității. Anunțul vine după o decize a Curții Supr
📅 2025-01-07

Ford, Jack Daniel's şi supermarketurile Walmart au anunţat că şi-au redus în mod drastic programele în favoarea diversităţii cedând lobby-ului "anti-woke", iar Walmart a renunţat în comunicarea sa la acronimul DEI - ”diversitate, egalitate şi incluziune”.

Între schimbările anunţate de către gigantul restauraţiei rapide în acest comunicat, acesta prevede să renunţe să le ceară furnizorilor să se angajeze să respecte anumite obiective în domeniul DEI şi să pună capăt unor anchete externe care măsoară respectarea acestora şi să-şi redenumească Comitetul Diversităţii ”echipa însărcinată cu incluziunea mondială”.

Noua abordare a McDonald's

McDonald's se orientează mai degrabă către ”o discuţie mai integrată cu furnizorii asupra incluziunii”, anunţă grupul în acest comunicat.

Restauratorul anunţă totodată sfârşitul ”stabilirii unor obiective ambiţioase în domeniul reprezentrării” şi privilegierea ”menţinerii obiectivului nostru care constă în integrarea practicilor incluziunii care fac să ne crească activităţile în procesele şi operaţiunile noastre zilnice”.

Grupul subliniază însă că ”poziţia McDonald’s” şi ”angajamentul său faţă de incluziune sunt ferme”.

Acest viraj are loc pe fondul unei ofensive "anti-woke" a conservatorilor americani, consolidată de o hotărâre a Curţii Supreme din 2023 de abolire a programelor de discriminare pozitivă la universitate, unul dintre câştigurile luptei în favoarea drepturilor civice din anii '60.

Politicile DEI, contestate de consrvatorii americani

Grupuri conservatoare au folosit această hotărâre cu scopul de a lansa numeroase proceduri judiciare împotriva unor întreprinderi sau instituţii publice, pentru ca acestea să-şi înceteze programele menite să pună capăt discriminărilor istorice ale minorităţilor.

Ele acuză aceste programe de o ”etalare a virtuţii” şi o ”aplogie a corectitudinii politice”, pretinzând că ele îi dezavantajează mai ales pe bărbaţii albi.

Adoptarea acestor programe a progresat după un val uriaş de protest antirasist în urma morţii în 2020 a lui George Floyd, un afroamerican ucis de către un poliţist alb la Minneapolis.

Un activist, Robby Starbuck, în vârstă de 35 de ani, un apărător afirmat al lui Donald Trump, a declanşat o adevărată cruciadă împotriva corectitudinii politice şi se laudă că a îngenunchiat Ford sau Harley-Davidson.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Tibet. Autiritățile anunță că situaţia este "foarte gravă"

Un cutremur puternic produs marţi în regiunea himalayană Tibet, în sud-vestul Chinei, s-a soldat cu cel puţin 126 de morţi şi a provocat prăbuşirea a numeroase clădiri, seismul fiind simţit până în Nepalul vecin, transmite AFP.

George Baicea susține un concert în București, în cadrul evenimentelor ”Trocadero Blues Nights”

Trioul BAICEA BLUES BAND inaugurează seria de concerte Trocadero Blues Nights din 2025, cu un show exploziv, original, presărat cu strălucite compoziţii proprii şi versiuni entuziaste ale unor mari hituri power-blues-rock!

România, învinsă la CEDO în scandalul xenofob de la Opera București din 2016

Blogerul Alexandru Pătrașcu, care deține site-ul DespreOpera.com, a câștigat marți procesul de la CEDO împotriva statului român, potrivit portalului oficial.

Primele arestări făcute după răfuiala din Maramureș. Cum a pornit bătaia în urma căreia un tânăr a murit pe loc

Cei patru suspecți implicați în răfuiala din Maramureș, în urma căreia un tânăr a fost ucis și alți trei grav răniți, au fost arestați preventiv.

McDonald's revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversității. Anunțul vine după o decize a Curții Supreme

McDonald's anunţă că revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversităţii, alăturându-se altor firme americane care acţionează în acest sens în urma unei hotărâri a Curţii Supreme care pune capăt măsurilor de discriminare pozitivă.

Reacția complet neașteptată dezvoltată de o femeie după vaccinul anticovid. E singurul caz de acest fel | STUDIU

La o lună după prima doză de vaccin Pfizer COVID-19, o fată de 19 ani avea senzații de furnicături în zona pieptului, iar apoi lucrurile au scăpat total de sub control.

Lista companiilor aeriene care vor să ofere WiFi în timpul zborului, cu ajutorul Starlink

Companiile aeriene din lume întră într-o nouă eră și încep să ofere acces la internet clienților care apelează la serviciile lor. Pe această piață, Starlink al lui Elon Musk pare a fi alegerea tot mai multor operatori.

Apelul disperat lansat de UE către separatiștii moldoveni pro-ruși: „Acceptați gazul”. Viitor sumbru în Transnistria

Autorităţile din Transnistria ar trebui să înceteze să mai respingă ofertele de aprovizionare alternativă cu energie, spune Comisia Europeană, în contextul în care tensiunile politice au crescut după decizia Rusiei de a întrerupe fluxul de gaze naturale.

Soția lui Cătălin Cherecheș, trimisă în judecată. Ce spun procurorii

Soția fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la dare de mită.

Alertă de vreme rea la munte. Turiștii au fost îndemnați să părăsească rapid pârtiile

Ultima zi de vacanță a venit cu viscol pe crestele munților. Pe Platoul Bucegilor, vântul puternic a blocat, la prânz, turele de pe pârtii. Turiștii au fost rugați să coboare cât mai repede, apoi instalațiile au fost oprite.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.