Postările făceau referire la sprijinul miliardarului pentru extrema dreaptă germană, o dispută în care la un moment dat a fost invocată şi anularea alegerilor prezidenţiale din România, numai că patronul Tesla a făcut-o preluând postarea fake a unui cont, Daily Romania, care îl promovează constant pe Călin Georgescu şi face propagandă anti-UE şi anti-NATO.
„Cenzură este noul cuvânt la modă al frăţiei giganţilor tehnologici şi al altor teoreticieni ai conspiraţiei atunci când vine vorba de respectarea legii în Europa. Dimpotrivă, DSA (legislaţia europeană în domeniul digital - n.r.) este despre respectarea pluralismului şi a libertăţii de exprimare”, a scris marţi Thierry Breton pe X redând în facsimil un interviu pe care l-a acordat cotidianului Ouest France pe tema disputei cu Elon Musk .
Totul a început luna trecută, când Elon Musk a postat pe platforma sa X, al cărei proprietar este, afirmaţia că „doar AfD poate salva Germania”, stârnind controverse semnificative în întreaga Europă, în condiţiile în care Alternativa pentru Germania este considerată un partid extremist. Imediat, Breton a catalogat comentariul lui Musk drept „interferenţă străină”. Musk i-a replicat: „Omule, «interferenţa străină» americană este singurul motiv pentru care nu vorbeşti germană sau rusă astăzi”, făcând referire la debarcarea americană în Franţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Disputa s-a reaprins săptămâna trecută în urma unui interviu acordat de Thierry Breton canalului francez BFMTV/RMC, în care acesta a declarat: „Să ne păstrăm calmul şi să aplicăm legile noastre în Europa atunci când acestea riscă să fie eludate (...). Am făcut-o în România şi, evident, o vom face, dacă va fi necesar, în Germania”. Sâmbătă, Musk a comentat pe X, referindu-se la „absurditatea uluitoare a lui Thierry Breton ca tiran al Europei”.
Ca răspuns la mesajul lui Musk, Thierry Breton - care nu mai face parte din noua echipă de conducere a UE - a scris pe X: „Tiran al Europei? Wow! Nu, Elon Musk: UE NU are niciun mecanism pentru a anula vreun fel de alegeri, oriunde în UE. Ceea ce se spune în videoclipul de mai jos (o intervenţie a lui Thierry Breton la RMC - n.r ) este legat doar de aplicarea DSA şi de obligaţiile de moderare. Pierdut în traducere... sau o altă ştire falsă?”
Atunci când Elon Musk l-a acuzat pe Thierry Breton că are „un comportament tiranic”, el a făcut-o mai întâi pe 10 ianuarie preluând o postare a contului de X Daily Romania - care are postări anti-UE, anti-NATO, pro Cornelu Zele Codreanu şi pro-Călin Georgescu - care afirma: „Un fost comisar european recunoaşte că UE a fost responsabilă pentru anularea alegerilor din România. "Am făcut-o în România şi o vom face şi în Germania dacă va fi necesar." - Thierry Breton”.
Contul de X Daily Romania are peste 86.000 de urmăritori. Acelaşi cont a promovat un fake news legat de protestele pro-UE din Georgia, relatând că” protestatarii pro-UE au luat cu asalt bisericile ortodoxe din Georgia şi au atacat preoţi”. ”România susţine Georgia suverană.”, scria pe contul de X al Daily Romania. Pe acelaşi cont, pecheziţii ale poliţiei sunt califcate drept ”persecuţii la adresa naţionaliştilor” şi este pezentata o ştire falsă referitoare la plasarea amatei române sub comandă străină. Călin Georgescu este prezentat ca ”un lider calm şi calculat”.