Conform datelor centralizate în cercetare, în privinţa nevoii de extindere a utilizării inteligenţei artificiale (IA) în reducerea emisiilor în cadrul şi între companii, doar 14% dintre acestea utilizează tehnologia avansată pentru a diminua emisiile de carbon.
Raportul "Destination Net Zero" al Accenture, ajuns la a patra ediţie, analizează angajamentele legate de net zero, activităţile de reducere a carbonului şi datele despre emisiile celor mai mari 2.000 de companii la nivel global.
Potrivit sursei citate, deşi stabilirea completă a obiectivelor "Net zero" a stagnat la 37%, peste jumătate (52%) dintre companii şi-au redus atât emisiile de carbon, cât şi intensitatea emisiilor de la adoptarea Acordului de la Paris din 2016.
În plus, Accenture a calculat creşterea prognozată a utilizării hardware-ului axat pe AI în centrele de date la nivel global şi a estimat că, în absenţa unor inovaţii majore în domeniul energetic şi tehnologic, emisiile asociate acestei noi tehnologii vor creşte de peste zece ori, de la 68 la 718 milioane tone CO2, până în 2030.
"Cu toate acestea, majoritatea liderilor sunt optimişti cu privire la potenţialul inteligenţei artificiale în decarbonizare, 42% aşteptând ca inteligenţa artificială să reducă emisiile în termen scurt (1-3 ani), iar o majoritate clară (65%) preconizând că inteligenţa artificială va reduce emisiile pe termen lung (10+ ani). Pe lângă faptul că multe companii încep să îşi adapteze operaţiunile la obiectivele net zero, mai multe metode de decarbonizare au devenit practici standard de afaceri: cinci metode-cheie - eficienţa energetică, reducerea deşeurilor, adoptarea energiilor regenerabile, principiile circulare şi decarbonizarea clădirilor - sunt adoptate de cel puţin 80% dintre companii, iar 30% dintre acestea folosesc 15 sau mai multe metode", se arată în analiza de specialitate.
La nivel regional, aproape jumătate (48%) dintre companiile europene adoptă 15 sau mai multe metode, cu peste 20 de puncte procentuale mai mult decât cele din Asia-Pacific şi America de Nord. În context, Europa se remarcă prin dublul proporţiei de companii cu ţinte net zero (64%) şi prin adopţia AI, una din cinci companii europene (20%) utilizează noua tehnologie pentru decarbonizare, comparativ cu 14% în Asia-Pacific şi 10% în America de Nord.
Pe ansamblu, o companie globală din şase (16%) se află, în prezent, pe drumul corect pentru a atinge emisii nete zero până în 2050, în timp ce aproape jumătate (45%) dintre acestea au înregistrat o creştere a emisiilor de carbon, se menţionează în cercetare.
Analiza Accenture a luat în calcul părerile a 2.000 de companii globale publice şi private, clasificate în funcţie de venituri.
Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne şi alte organizaţii să îşi construiască nucleul digital, să îşi optimizeze operaţiunile, să accelereze creşterea veniturilor şi să îmbunătăţească serviciile pentru cetăţeni.