CTP, replică după ce Simion i-a zis „Nu mă va opri nimeni, Grinchiule”. „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta”

CTP, replică după ce Simion i-a zis „Nu mă va opri nimeni, Grinchiule”. „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta”
📅 2024-11-21

„Elena Lasconi îl poate opri pe G. Simion

G. Simion și șeful lui, „prim-ministrul” Lulea, au postat la textul de azi „Cine poate să-l oprească pe Simion?”. Faptul în sine arată că G. Simion nu e sigur că intră în turul 2, altfel ar fi trebuit să nu-i pese de ce scrie subsemnatul.

Cât privește „pravakația” aruncată, „Vii mâine la dezbatere?”, nu știu despre ce dezbatere e vorba și nici nu mă interesează să aflu, deoarece nu voi participa la nimic, niciodată, împreună cu acest ins, nu voi da mâna și nici bună ziua, nu voi schimba vreo vorbă cu el.

„Nu mă va opri nimeni, Grinchiule”, mai zice G. Simion. Bine, atunci spun așa: după ce am analizat cu metode de statistică matematică reductoare de eroare 20 de sondaje apărute până acum și mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă, am decis că o voi vota pe Elena Lasconi, care îmi rezultă că are cele mai mari șanse să-l împiedice pe G. Simion să pătrundă în turul 2. Și sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta”, a scris Cristian Tudor Popescu, joi, într-o postare pe Facebook.

Miercuri, gazetarul a scris o altă postare în care a analizat un posibil tablou al turului II al prezidențialelor. Acesta crede că alegătorii au rămas singurii care l-ar putea opri pe George Simion să ajungă în turul II din moment ce candidații nu au reușit să se pună de acord pentru susținerea unuia dintre ei cu șanse reale să intre în turul II.

C.T. Popescu a evocat asemănările situației de acum cu cea dinaintea alegerilor prezidențiale din 2000, când electoratul dreptei era divizat între candidații Mugur Isărescu și Theodor Stolojan, astfel încât în turul II a ajuns liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, învins ulterior de către Ion Iliescu.

„În disperare de cauză, am hotărât că nu era suficient să scriu, l-am sunat pe profesorul Nicolae Manolescu, vie fie-i amintirea, care era în legătură cu Isărescu și Stolojan. L-am rugat să vorbească dânsul cu ei și să-i convingă să se înțeleagă rațional ca unul dintre ei să se retragă în favoarea celuilalt. Peste câteva zile, mă sună domnul profesor și îmi spune cu voce obosită: „Cristian, i-am rugat cu cerul și pământul, nu vor, e peste putință...”. Nu vreți să vă reproduc înjurătura pe care am emis-o. Așa a ajuns C.V. Tudor în turul 2, obligându-mă să folosesc atunci metode de influențare a opiniei publice dure și discutabile, pentru a-i îndepărta alegătorii. Când l-a votat pe Iliescu, dna Lasconi spune că a durut-o stomacul – pe mine m-a durut creierul”, a scris CTP miercuri pe Facebook.

Probabilitatea ca acum să se întâmple la fel nu e deloc neglijabilă, a susținut gazetarul.

„Ciucă nici nu concepe, având ditamai PNL-ul în spate, să-și îndrepte voturile către Lasconi sau Geoană. Geoană nu are ce să primească la schimb dacă ar ceda în favoarea lui Ciucă sau Lasconi. Iar voturile lui, multe ale unor vechi sau noi simpatizanți PSD, nu se vor duce spre dreapta. Lasconi consideră că se află în fața lui Ciucă și Geoană în procente. În plus, votanții ei sunt antisistem, mulți nu l-ar vota pe Ciucă să-i pici cu ceară, mai degrabă se duc la Simion, perceput și el ca anti PSD-PNL. Nici pe stânga + naționalism-extremist nu e posibil un târg. PSD pur și simplu nu-și poate permite să ia din voturile lui Ciolacu și să le dea lui Simion, pentru că șeful AUR e un adversar mult mai periculos decât Ciucă în turul 2. Iar Simion, simțindu-se pe cai mari, nu vrea să negocieze deocamdată nimic cu nimeni”, a continuat CTP.

„Așa că, în acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin, firește, dna Lasconi, care va fi pe crucile de sub bărbie. Singurii care mai pot să dea dovadă de înțelegere a situației și să voteze nu neapărat cu candidatul preferat, ci cu cel care vor socoti că are prima șansă în a-l depăși pe G. Simion, sunt alegătorii lui Ciucă, Lasconi, Geoană, Diaconescu. Ei se pot dovedi mai conștienți și chibzuiți decât cei pe care au de gând să-i voteze. Sau, nu”, a încheiat Cristian Tudor Popescu.

George Simion i-a răspuns miercuri printr-un comentariu la postare: „Nu mă va opri nimeni, Grinchiule. Vii mâine la dezbatere?”

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Compania Neuralink, deţinută de Elon Musk, a primit aprobarea Canadei pentru testarea cipurilor cerebrale

Compania Neuralink, deţinută de miliardarul Elon Musk, a anunţat miercuri că a primit aprobarea de a lansa primul său studiu clinic în Canada.  

Descoperire de de 12,5 milioane lei în Portul Constanţa. Ce au găsit polițiștii într-un container. FOTO

Parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de 12,5 milioane lei, importate din Emiratele Arabe Unite de o firmă românească, au fost descoperite într-un container, în Portul Constanţa, a informat joi Garda de Coastă.

Rezultate LOTO 6/49, Loto 5/40, Joker, joi 21 noiembrie 2024. Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Un report de peste 1,18 milioane de lei (peste 238.100 euro) se înregistrează la Loto 6/49, categoria I, iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 11,27 milioane de lei (peste 2,26 milioane de euro), a anunţat, luni, Loteria Română.

CTP, replică după ce Simion i-a zis „Nu mă va opri nimeni, Grinchiule”. „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a afirmat într-o postare pe Facebook că „Elena Lasconi îl poate opri pe G. Simion”, după ce liderul AUR i-a răspuns printr-un comentariu la o postare anterioară că nimeni nu îl va opri.  

Volodimir Zelenski: „Vecinul nebun rus foloseşte Ucraina ca teren de testare”

„Vecinul nebun" rus foloseşte Ucraina ca „teren de testare”, a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui forţe aeriene au acuzat Moscova că a lansat joi o rachetă intercontinentală asupra teritoriului ucrainean.

UE avertizează: Un tir cu rachetă intercontinentală rusă în Ucraina ar "marca o escaladare clară" din partea lui Putin

Un tir cu rachetă intercontinentală a Rusiei împotriva Ucrainei ar "marca o escaladare clară" din partea lui Vladimir Putin, a apreciat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP.

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor

Mai multe zboruri înregistrează întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Al cincilea sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa, după ce Macron a spus că la Roma „nu are sens”

Cel de-al cincilea sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa în 2025, a dezvăluit miercuri Variety.  

Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani au murit după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu devastator, în Suceava. FOTO

Doi copii din localitatea Voitinel au decedat în interiorul unei case cuprinse de un incendiu, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.  

Analiză: Utilizarea hardware bazat pe AI în centrele de date poate creşte de peste zece ori emisiile de CO2

Utilizarea de hardware axat pe Inteligenţa Artificială (AI) în centrele de date la nivel global, fără inovaţii în domeniul energetic şi tehnologic, va conduce la o creştere de peste zece ori a emisiilor de CO2, până în 2030, relevă o analiză Accenture.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.