Un tramvai a luat foc în Timișoara, lângă Spitalul de Copii. Pasagerii au fost evacuați. „A început să iasă și flacără”

Un tramvai a luat foc în Timișoara, lângă Spitalul de Copii. Pasagerii au fost evacuați. „A început să iasă și flacără”
📅 2025-01-10

Incidentul a avut loc puțin după ora 21, când tramvaiul era în cursă. Vatmanul a fost cel care a simțit un miros înțepător și a văzut cum iese fum din partea din față.

Petru Făcăleț, vatman: „A început să iasă și flacără, am luat instinctorul, am stins, am redus din... până au venit pompierii. A luat foc aeroterma de încălzire a vagonului care este din construcție, nu improvizație, nu nimic.”

Cei 8 pasageri aflați în mijlocul de transport au fost evacuați. Pompierii au reușit să stingă flăcările, înainte să se extindă la întreg tramvaiul.

Viorel Ionuț Dan, comandant detașament ISU Timiș: „Am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Am constatat că este vorba despre un incendiu cu degajări de fum la nivelul cabinei vatmanului.”

Circulația tramvaielor a fost dată peste cap. Patru tramvaie care au venit pe același sens de mers cu cel care a luat foc, au rămas blocate în spatele acestuia.

Vehiculul a fost recondiționat în urmă cu zece ani, spun reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara, care vor deschide o anchetă.

Cosmin Bratu, purtător de cuvânt Societatea: „Se află pe șasiul vechilor tramvaie sosite din Germania. S-a trimis și echipa de intervenție pentru a evalua daunele și pentru a remedia situația.”

Cauza incendiului urmează să fie stabilită.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Festival de sculpturi în gheață. Artiști din toată lumea creează vietăți mitologice și personaje de poveste

Sculptori în gheață din toată lumea și-au dat întâlnire zilele acestea la Harbin, în China.  

Momentul în care o femeie deschide ușa de urgență a unui avion și iese pe aripa acestuia

Un incident bizar s-a petrecut la bordul unei aeronave a companiei Alaska Airlines, în timpul debarcării. O pasageră a deschis ușa de urgență a avionului și a pășit pe aripa acestuia. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.

ANAF investighează ”fluxurile de bani care au ajuns din diverse surse” în campania electorală a lui Călin Georgescu

ANAF și organele judiciare investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului pentru Preşedinţia României Călin Georgescu, axându-se pe ”modalitatea şi fluxurile de bani care au ajuns din diverse surse”.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va fi caldă până aproape de jumătatea lunii februarie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, afirmă meteorologii în prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o plajă. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o plajă din Brazilia. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Cât vor plăti constănțenii care sunt proprietari de mașini, dar nu au loc de parcare. ”Nimeni nu se gândește unde parchează”

Șoferii din Constanța s-au trezit, după sărbători, cu un cadou pe care nu și-l doreau. Municipalitatea a stabilit o nouă taxă anuală de 200 de lei pentru proprietarii de mașini care nu au loc de parcare și ocupă domeniul public.  

Un lider politic din Bulgaria cere anexarea Basarabiei de Sud, pe model Trump. „Să devină o singură țară”

Ideile expansioniste lansate de Donald Trump încurajează discursul revizionist și în Europa.

Un politician de rang înalt a fost atacat de o femeie din public cu o farfurie plină cu spumă

Fostul ministru de finanțe german - Christian Lindner - a avut parte de un incident neplăcut la un eveniment electoral.

Un tramvai a luat foc în Timișoara, lângă Spitalul de Copii. Pasagerii au fost evacuați. „A început să iasă și flacără”

Panică, joi seară, în Timișoara, lângă Spitalul de Copii, după ce partea din față a unui tramvai a luat foc. Vatmanul a reușit să țină flăcările sub control până la sosirea pompierilor. Opt pasageri au fost evacuați.

Rețea de proxeneți destructurată în Râmnicu Sărat. Autoritățile au pus sechestru pe șapte locuințe și opt autoturisme

Nouă indivizi din Râmnicu Sărat, județul Buzău, au ajuns în spatele gratiilor fiind acuzați de proxenetism.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.