„Am luat parte la campania de promovare a domnului Călin Georgescu. Am fost un prost. Vreau să înțelegeți cum s-a ajuns în punctul ăsta și să înțelegeți de ce am fost prost. În momentul în care am acceptat această campanie cu echilibru și verticalitate, ca orice campanie vine la pachet cu un brif. Un brif este un fel de manual de instrucțiuni al campaniei (ce trebuie să faci tu în acea campanie).
În acest brif era menționat faptul că nu se dorește să ținem partea politica a vreunor candidați și că nu se dorește să ținem partea politică a unuia dintre partide. Tot în brif se menționa faptul că se dorește ca noi să spunem că este important ca oamenii să meargă la vot. Tot în acest brif era menționat că noi trebuie să spunem câteva caracteristici pe care ni le dorim de la viitorul președinte, câteva calități.
Aveai acolo exemple sau aveai liber arbitru să spui care sunt calitățile pe care tu le dorești de la viitorul președinte. Ținând cont de ce calități am menționat eu, nu cred că-l definesc pe domnul Călin Georgescu. Mie îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie, fără să-mi dau seama ce fac. A fost o lecție pentru mine. Poate o să fiu mult mai atent. Nu poate, trebuie să fiu mult mai atent de acum înainte,” a povestit influencerul pe pagina de TikTok.
Succesul venit de nicăieri al lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din România este rezultatul unei campanii extrem de bine pusă la punct pe TikTok, de către o grupare organizată deocamdată necunoscută care s-a activat brusc acum 2 luni.
Succesul obținut de Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din România se datorează aproape exclusiv rețelei chinezești de socializare TikTok, pe care candidatul independent a fost promovat după un plan extrem de bine pus la punct, de către o misterioasă rețea care s-a activat coordonat acum 2 luni, potrivit unei analize Expert Forum.
Hashtag-ul Călin Georgescu (#calingeorgescu) a câștigat astfel, din septembrie până acum, 120 de milioane de urmăritori pe TikTok. „Explozia de vizibilitate pare creată brusc şi artificial, exact la fel ca sondajele în care a explodat deodată cu un scor între 8-10%”, indică cercetarea realizată de Expert Forum.
TikTok este cea mai puțin reglementată rețea socială, iar asta a contribuit decisiv la succesul lui Călin Georgescu. Așa a reușit gruparea care îl susține să îi facă o campanie electorală atât de eficientă, deși, declarativ, TikTok interzice politica.
„Poziția oficială a TikTok este că platforma nu acceptă reclame politice plătite, dar acest exercițiu de PR al lor e contrazis de realitatea în care majoritatea covârșitoare a conținutului rămâne nemarcat.
Asociația Pentru Tehnologie și Internet și alte 18 ONG-uri au cerut Comsiei Europene anchetarea TikTok și altor rețele sociale pentru încălcarea Regulamentului privind Serviciile Digitale în campania electorală.
ApTI aduce în discuție ascensiunea fulminantă pe TikTok a candidatului care a câștigat primul tur al alagerilor prezidențiale din România, fără a se rezuma însă doar la acesta. Asociația exemplifică și cazul unui „partid” care a folosit „exact aceleași sistem al conturilor false de Facebook”.