Rușii își promovează mentalitatea bazată pe glorificarea morții, a războiului și a distrugerii printr-o nouă ceremonie organizată în România pentru slăvirea unui general rus, despre care spun că stă la baza formării statului român.
Și, pentru a nu uita cu cine avem de-a face, au arborat în Vrancea drapelele naționale ale Rusiei și Belarusului.
De această dată, oficialii Kremlinului și-au dat mâna în Vrancea cu cei din Belarusul anexat, precum și cu reprezentanți ai unei așa-zise asociații de prietenie dintre România și Coreea de Nord.
”Ambasada Federației Ruse în România a organizat o ceremonie de depunere a coroanelor de flori la monumentul generalisimului Alexandr Suvorov din comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, cu ocazia împlinirii a 293 de ani de la nașterea lui (24 noiembrie 1730).
În discursul său adresat audienței, Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a remarcat că acest marele comandant rus nu a pierdut nicio bătălie pe parcursul carierei sale și a adus o contribuție unică la arta militară a epocii sale.
Ambasadorul a adăugat că bătăliile de la Focșani și râul Râmnic, precum și capturarea cetății înainte inexpugnabile Ismail de către luptătorii lui Suvorov în 1790, au devenit cele mai importante repere istorice pe calea eliberării Balcanilor de sub stăpânirea otomană veche de secole și la formarea viitoarei statalități românești”, a scris Ambasada Rusiei în București pe pagina sa de Facebook.
Ambasada rusă prezintă și imagini de la ceremonia tovărășească organizată alături de camarazii belaruși și nord-coreeni.
În fotografii se pot vedea fluturând în vântul românesc drapelele naționale ale Rusiei și Belarusului.
”La evenimentul au mai fost prezenți Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Belarus în România, Serghei Zhartun, Atașatul militar, aerian și naval al Ambasadei Rusiei, Alexander Chuprina, compatrioți, precum și conducerea asociațiilor de prietenie a României cu Federația Rusă și Republica Populară Democrată Coreeană”, a mai transmis Biroul de Presă al Ambsadei Rusiei în România.