Victima venise de doar câteva zile şi stătea într-un apartament închiriat. Poliţiştii încearcă să afle în ce împrejurări a sfârşit bărbatul.
Alerta a fost dată joi dimineață, în jurul orei 8. O vecină a auzit miercuri noapte bubuitura, dar nu a realizat ce se întâmplase. Când s-a luminat de ziuă, a observat nenorocirea. A sunat imediat la 112, dar şi la proprietarul apartamentului.
Bărbat: „A căzut de pe balcon, la el, azi-noapte și abia azi-dimineață, când a observat să vadă ce e. S-a auzit bubuitura, a zis vecina, dar nu a știut ce e, până nu a văzut dimineață, când a luat lanterna și a văzut că e cineva jos.”
În cădere, trupul victimei s-a oprit pe o copertină de la etajul unu.
Femeie: „Vecina de sub el a spus că a auzit bubuitură, dar ea s-a uitat în bucătărie, nu a văzut nimic și a zis că atunci s-a culcat.”
Bărbatul de 53 de ani era director medical al unei companii din Bucureşti și venise în Timişoara în urmă cu două zile, pentru rezolvarea unor probleme administrative.
Miercuri, ar fi lucrat cu o colegă la mai multe contracte, iar astăzi urma să aibă acelaşi program.
Închiriase un apartament, printr-o aplicație, din care urma să plece vineri.
Bărbat: „Nu-l cunosc, nu l-am văzut pe aici coborând. Cred că majoritatea la trei și la patru sunt toate închiriate, cred că…”
În zonă au ajuns poliţişti şi medici, care însă nu au mai putut face nimic pentru bărbat.
Bărbat: „Era poliție, pompierii, toți erau pe aici. Cred că e încă înăuntru.”
Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii acestui incident nefericit."
Potrivit unor surse din anchetă, uşa era închisă pe dinăuntru.