Lucrările de consolidare a țărmului au început în partea de nord, acolo unde bucata de nisip din apropierea epavei fusese aproape complet înghițită de mare. Astfel, bătrâna navă va putea fi admirată acum de aproape și de cei care nu vor să facă o excursie cu barca pe mare.
Stațiunea Tineretului este în șantier. Sunt amenajate cinci diguri cu o lungime între 300 și 400 de metri, care vor stabiliza noua plajă lărgită, în programul de reducere a eroziunii din zona de coastă. De pe unul dintre diguri va putea fi admirată și epava navei Evanghelia, un simbol al stațiunii.
Marius Stamat, manager proiect: „Lotul 6 Costinești începe din zona epavei cu digul care se vede acolo, dig finalizat. Acel dig se află la aproximativ 60 de metri de epavă, are o lungime de 385 de metri și de la acel dig, înspre sud, se va face și înnisiparea.”
Suprafața de nisip va fi cu 100 de metri mai lată, pe o lungime de 2,7 kilometri, iar în total, plaja din Costinești se va întinde pe 25 de hectare. Va fi consolidat și malul falezei, care se surpă de peste 10 ani. Lucrările ajung la aproape 80 de milioane de euro.
Dumitru Jeanu, primarul orașului Costinești: „În total, 25 de hectare de plajă va fi o mină de aur pentru această stațiune.”
Plaja lărgită va fi gata în 2026, pentru că lucrările de înnisipare sunt programate pentru această toamnă și vor dura câteva luni. Ar putea să înceapă însă mai repede, spun constructorii.
Nicușor Buzgaru, reprezentant al Apelor Române Dobrogea: „Stadiul lucrărilor este foarte bun. Suntem un pic înainte cu lucrările, ceea ce denotă un ritm foarte bun.”
În paralel, se lucrează în Saturn și Mangalia, apoi șantierul se va muta în stațiunea 2 Mai, unde termenul final este sfârșitul anului viitor. La Vama Veche, ecosistemul marin nu permite lărgirea plajei.