El fusese deja identificat și era căutat de oamenii legii. Bărbatul a venit însoțit de un avocat și a avut și o explicație în fața agenților.
Deși polițiștii l-au căutat peste tot în oraș, marți seară, după ora 20, șoferul, un bărbat de 54 de ani, a venit singur la secția de poliție cu avocatul lui.
El le-a spus agenților că nu își amintește nimic din ce s-a întâmplat. Testat pentru alcool, după mai bine de 16 ore de la accidentul grav pe care l-a provocat, rezultatul a fost negativ. Individul este proprietarul mai multor restaurante din oraș.
Pentru că s-a prezentat la poliție în mai puțin de 24 de ore, a scăpat de un dosar penal, dar a fost sancționat cu peste 2.000 de lei pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum și pentru că nu avea efectuată inspecția tehnică periodică. Pe lângă amenzi, șoferul trebuie să plătească acum și daunele provocate.
În accident au fost avariate patru mașini, care aparțin angajaților Serviciului de Ambulanță Mureș, dar și gardul instituției, pe care vitezomanul l-a pus la pământ.