Mobilizare de forțe în Brașov în urma unui apel la 112. Ce a făcut o copilă de 13 ani după o provocare văzută online

Mobilizare de forțe în Brașov în urma unui apel la 112. Ce a făcut o copilă de 13 ani după o provocare văzută online
📅 2024-10-18

„La momentul efectuării apelului, aceasta nu a putut oferi răspunsuri la întrebările esenţiale ale operatorului privind identitatea sa, descrierea vehiculului sau locaţia în care se află, iar convorbirea s-a întrerupt, fără a putea fi reapelată. Având în vedere gravitatea situaţiei semnalate, poliţiştii au acţionat imediat, mobilizând echipe extinse de lucrători şi desfăşurând activităţi complexe de localizare şi investigare. Deşi informaţiile furnizate erau extrem de limitate, prin utilizarea tehnicilor avansate de localizare şi coroborarea altor date obţinute din teren, la data de 17 octombrie au fost emise trei mandate de percheziţie domiciliară, în Cartierul Săticel, din oraşul Zărneşti”, a arătat IPJ Braşov.

Alarma, care s-a dovedit a fi falsă, a fost dată de o fată de 13 ani, după o provocare pe o reţea de socializare. Părinţii acesteia ar putea fi sancţionaţi pentru că nu au supravegheat-o.

Astfel, într-unul dintre imobilele percheziţionate, poliţiştii au identificat terminalul de pe care a fost efectuat apelul de urgenţă, dar şi persoana care a generat această alertă falsă.

„Fata a recunoscut că a inventat acest scenariu după ce a primit o provocare pe o reţea de socializare, astfel că a semnalat o răpire inexistentă. După efectuarea apelului, ea a refuzat să răspundă apelurilor insistente ale operatorului 112, a închis terminalul mobil şi a aruncat cartela SIM pentru a evita identificarea”, a menţionat sursa citată.

Poliţia a subliniat că la aceste investigaţii şi percheziţii au participat aproape 100 de forţe din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Poliţia Municipiului Braşov, Poliţia Staţiunii Râşnov, Poliţia Oraşului Zărneşti, precum şi alte structuri operative ale Poliţiei Române, care au depus eforturi semnificative pentru a lămuri situaţia semnalată.

„Astfel, după clarificarea aspectelor care nu corespundeau realităţii, din cauza caracterului fals al sesizării, poliţiştii au întocmit un dosar penal, la acest moment fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal cu până la 3 ani de închisoare sau amendă. De asemenea, în cauză, se analizează posibilitatea aplicării de măsuri sancţionatorii faţă de părinţii minorei, de 13 ani, pentru lipsa supravegherii acesteia”, a adăugat IPJ Braşov.

Recomandările Poliției

Poliţiştii au amintit, în acest context, că orice apel fals la numărul unic de urgenţă 112 implică mobilizarea unor resurse considerabile, umane şi logistice şi poate întârzia intervenţia autorităţilor în situaţii reale de urgenţă. Falsificarea unor astfel de incidente nu doar că este ilegală, însă poate pune în pericol vieţile altor persoane care ar putea avea nevoie urgentă de ajutor.

„Poliţia Braşov recomandă, de asemenea, părinţilor să fie vigilenţi în ceea ce priveşte activitatea online a copiilor lor şi să-i informeze cu privire la consecinţele grave ale acceptării unor provocări iresponsabile, venite de pe reţelele de socializare”, a transmis sursa citată.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Moment de sărbătoare pentru fanii BTS. J-Hope și-a încheiat stagiul militar în Coreea de Sud

J-Hope, unul dintre cei 7 membri ai celebrei formaţii BTS, și-a încheiat stagiul militar obligatoriu în Coreea de Sud. După ce a părăsit unitatea militară, artistul a intrat imediat pe o platformă online unde și-a salutat fanii, în direct.  

Cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a fost raportat, vineri, în largul coastei de est a insulei Honshu, Japonia.

Scenariul teribil lansat de Rusia după asasinarea liderului Hamas. Cine are de suferit în ochii Kremlinului

Kremlinul a oferit prima reacție după ce Israelul l-a ucis pe liderul Hamas, Yahya Sinwar, într-un atac lasnat în Fâșia Gaza.

Mobilizare de forțe în Brașov în urma unui apel la 112. Ce a făcut o copilă de 13 ani după o provocare văzută online

Aproape o sută de poliţişti de la diverse structuri din Braşov au fost mobilizaţi în urma unui apel la 112 în care o femeie reclama că a fost forţată de persoane necunoscute să urce într-un autovehicul. Alarma s-a dovedit a fi falsă.  

Anunț neașteptat al NATO în legătură cu soldații nord-coreeni care ar lupta alături de ruși în Ucraina: "Se poate schimba"

NATO nu poate confirma "în acest stadiu" desfăşurarea de către Coreea de Nord a unor trupe în Rusia, a afirmat, vineri, secretarul general al alianţei Mark Rutte, întrebat cu privire la informaţii în acest sens ale Coreei de Sud, transmite AFP.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.