Ministrul Energiei, despre rezervele de gaze pentru iarnă ale României: Avem mai mult decât necesarul în depozite

Ministrul Energiei, despre rezervele de gaze pentru iarnă ale României: Avem mai mult decât necesarul în depozite
📅 2025-01-06

Burduja, reclamă o puternică dezinformare care s-a propagat în ultimele zile. ”Suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz şi rămânem în frig”, a transmis ministrul, prezentând date cu privire la starea depozitelor. 

Într-o postare pe Facebook intitulată ”MAI BINE SĂ AI GAZ DECÂT SĂ BEI GAZ”, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, combate, luni seară, o dezinformare.

„Am mai scris undeva: dezinformarea este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa securităţii naţionale. Campanii bine finanţate, bazate pe ştiri false, alarmiste, au un singur scop: să vă sperie şi să vă distrugă încrederea în instituţiile democratice ale României. E drept că instituţiile nu sunt perfecte, dar sunt întotdeauna preferabile unei dictaturi oarbe, proruse şi antioccidentale, deci antiromâneşti”, şi-a început Burduja postarea.

Acesta explică la ce se referă: „Zilele acestea suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz în depozite şi rămânem în frig. Unii ar continua, probabil, cu asta — «ce bine ne era nouă să putem acum apela la gazul rusesc…» Doar că România are la zi aproape 2 miliarde de normal metri cubi în depozite, la un consum zilnic de până în 40 de milioane de normal metri cubi, pe care îl acoperim din ceea ce producem în timpul sezonului rece (20-25 milioane normal metri cubi) şi din ceea ce extragem din depozite (diferenţa până la acoperirea consumului, deci maxim 20 de milioane de normal metri cubi, deşi capacitatea maximă de extragere este de până la 35 de milioane de normal metri cubi)”.

Burduja: Depozitele acoperă consumul de gaz al României

Apoi, ministrul explică ”pe înţelesul tuturor: avem 2.000 de unităţi stocate, consumăm 20 pe zi, deci în două luni vom consuma 1.200 de milioane de normal metri cubi şi vom rămâne cu 800 de milioane de normal metri cubi”.

”În martie, ne aşteptăm la un consum total de 300 de milioane de normal metri cubi. După care începe ciclul de injecţie şi începem iar să stocăm cantităţi pentru iarna următoare. Deci avem cam jumătate de miliard de normal metri cubi de gaz mai mult decât necesarul în depozite”, a mai explicat Burduja.

Burduja: România nu „spală bani europeni”

„Un fost candidat la prezidenţiale, acum câteva zile, a declarat că România “spală bani europeni” şi vinde gaze ieftine în Republica Moldova şi le importă apoi mai scump din Ucraina. (...) Pur şi simplu nu există nicio bază reală care să susţină afirmaţia importului de gaze scumpe din Ucraina”, a mai transmis Burduja.

Acesta a explicat din nou exportul de gaze româneşti în Moldova.

”Da, România (de fapt, furnizori privaţi) exportă gaze în Republica Moldova, cam 5 milioane de normal metri cubi în ultimele zile, ceea ce îi ajută pe fraţii noştri de peste Prut, care au cumpărat acest gaz în condiţii de piaţă şi - repet - de la companii private! Tot companii private importă via Bulgaria cantităţi similare de gaz, deci nu ne afectează capacitatea de a ne acoperi consumul naţional! Doar că unii aleg să ignore că România are gaz şi preferă să bea gaz, adică să mintă de îngheaţă apele”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, ”ceea ce România a făcut bine în ultimii ani este investiţia în gazoductul Iasi-Ungheni, care are capacitate de transport de peste 6 milioane de normal metri cubi, ceea ce acoperă cu brio consumul de gaz dintre Prut şi Nistru”.

”Pentru asta Transgaz şi instituţiile statului român, aceleaşi care sunt adesea criticate, merită toate felicitările. Aşa cum acum am prioritizat linia de interconexiune Suceava-Bălţi pentru asigurarea accesului fraţilor noştri la energie electrică din România, în condiţii sporite de siguranţă. Acestea sunt exact punţile de care avem nevoie pentru a trece Prutul! Pe cine deranjează că ajutăm Chişinăul? Fix pe cei manevraţi de Moscova, cei care nu au putut gândi decât un copy-paste penibil la campania lui Vladimir Putin (călare, judo, baie în lac îngheţat), cei care continuă să creadă că îi pot păcăli pe români cu ştiri şi date false. Pe mine nu mă intimidează ameninţările şi tacticile lor. Aceştia sunt adversarii României, care ne subminează independenţa energetică şi ne vor “suverani” dar complet dependenţi de gazul rusesc”, a mai transmis ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, ”România a devenit anul trecut producătorul numărul 1 (da, cel mai mare) de gaz din UE, Romgaz depăşind toate aşteptările şi reluând marile exploatări, inclusiv la Caragele (de unde e şi poza de mai jos), iar din 2027 vom scoate gaz din Neptun Deep, de la mare adâncime în largul Mării Negre, şi ne vom dubla efectiv producţia”.

”Asta înseamnă o ţară puternică şi cu adevărat stăpână pe soarta ei, nu în bătaia crivăţului rusesc”, a conchis Burduja.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Președintele suspendat al Coreei de Sud își baricadează reședința cu autocare și sârmă ghimpată ca să nu fie arestat

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul de arestare în legătură cu decretul său de scurtă durată privind legea marțială.

Ministrul Energiei, despre rezervele de gaze pentru iarnă ale României: Avem mai mult decât necesarul în depozite

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că România este ținta unei campanii de dezinformare legată de depozitele de gaz. El a dat asigurări că o serie d eștiri false vor să inducă ideea că țara noastră nu are destul hidrocarburi.  

Directorul INSCOP: Atitudinea proeuropeană a românilor s-a întărit. Încrederea în Rusia este la minimul absolut

Directorul INSCOP, Remus Ioan Ștefureac, explică faptul că după alegerile prezidențiale din 2024 încrederea românilor în Rusia este de 5,9%, cu mult sub încrederea în UE. Scăderea se vedea și odată cu războiul, în 2022 fiind de trei ori mai mare.

Donald Trump susține că mulți canadieni își doresc ca țara lor să fie al „51-lea stat al SUA”. „O excelentă idee”

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină 'al 51-lea stat' al Statelor Unite, transmite AFP.

Cum arată acum viața în Transnistria. Locuitorii rămân în frig, pe beznă și li se taie și apa curentă. VIDEO

Peste 51.000 de gospodării din Transnistria au rămas fără gaz, iar 1.500 de blocuri de locuinţe nu au căldură şi au început şi sistări ale apei curente, plus întreruperi de curent electric, au declarat luni autorităţile.

Frontul de pe care a început să se retragă armata israeliană. Termenul dat pentru a părăsi zona

Emisarul american Amos Hochstein a anunţat că forţele israeliene au început luni retragerea din oraşul de frontieră Naqoura, în sudul Libanului, la mai mult de o lună după intrarea în vigoare a încetării focului între armata israeliană şi Hezbollah.

Rectorul SNSPA îl pune la zid pe Nicușor Dan, pentru sondajul realizat cu privire la alegerile prezidențiale: „Iresponsabil”

Nicușor Dan a fost pus la zid de rectorul SNSPA, Remus Pricopie, pentru sondajul intern realizat de echipa primarului Capitalei, privind alegerile prezidențiale.

Țara care a devenit oficial membru deplin BRICS. Anunțul făcut de Brazilia

Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor emergente majore, din care mai fac parte Rusia, Iran, China şi Africa de Sud, transmite Reuters.

Poliția Română are un nou sistem de radare. Șoferii vor primi amenzile direct acasă, fără să mai fie opriți

Șoferii care vor depăși limita de viteză nu vor mai fi opriți în trafic, ci vor primi amenzile direct acasă. Poliția Română anunță că a implementat noul sistem e-SIGUR, care acum funcționează pe trei șosele.

Horoscop 7 ianuarie 2025, cu Neti Sandu. Pentru o zodie este un moment bun de afirmare

Horoscop 7 ianuarie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu sare și piper. Se încheie seria sărbătorilor de iarnă și de aici încolo ne facem planuri serioase ca să urmărim un țel major, să avem succes.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.