„Dacă și-ar fi dorit greutatea în aur a trofeelor furate, hoții puteau da o spargere la o bijuterie oarecare, cu riscuri minime, "nu să agite toată Europa” este de părere fostul Procuror General al României, Augustin Lazăr.
Lazăr este cel care a reușit recuperarea spectaculoasă a mai multor brățări dacice din aur ce fuseseră furate din situl Sarmizegetusa Regia. În acea perioadă, el ocupa funcția de procuror general adjunct al Parchetului Alba Iulia.
Artefactele fuseseră traficate pe piețele internaționale de antichități, ajungând în colecții private și case de licitații renumite, înainte să fie recuperate de autoritățile române, în 2007.
Aflat acum la pensie, Augustin Lazăr a acordat un interviu corespondentului Știrilor PRO TV Gina Obrejan, în care a emis mai multe ipoteze despre felul în care ar putea evolua ancheta în cazul artefactelor dacice furate.
Care este “cea mai mare vulnerabilitate” a hoților
Augustin Lazăr: “La nivelul lor de profesionalizare, ei (hoții) nu sunt atât de mărunței la minte încât să nu-și dea seama că valoarea lor este dublă, triplă prin ceea ce simbolizează, nu neapărat prin greutatea lor în aur. Greutatea aceasta în aur puteau să o obțină cu riscuri minime spărgând o bijuterie pe undeva, nu un muzeu ca ăsta, și agitând atâta lume, că toată Europa e agitată acum din cauza a ceea ce s-a întâmplat.”
Pe de altă parte, Lazăr este convins că hoții “își vor da seama, la momentul potrivit” că nu pot nici să valorifice bunurile furate, pentru că obiectele sunt atât de cunoscute, încât niciun cumpărător nu le-ar putea expune vreodată, nici măcar într-un cerc restrâns.
Tocmai din aceste motive, orice potențial cumpărător “fie le cumpără la un preț foarte scăzut, fie nu le cumpără deloc”, spune Lazăr, care subliniază că aceasta este “cea mai mare vulnerabilitate” a hoților.
“Sunt atât de importante, încât și ei (hoții - n.r) își vor da seama la momentul potrivit că din cauza importanței lor nu le vor putea valorifica și, de asemenea, nu le vor putea distruge”, spune el.
Lazăr este convins că, dată fiind dilema în care se vor afla jefuitorii, trofeele vor fi recuperate, mai devreme sau mai târziu.
El spune că, din aceleași motive, este puțin probabil ca artefactele – vechi de circa 2500 de ani – să fi fost furate la comandă.
“Ce să facă cu ele? Fiindcă cine își bagă bani în ele, în bunuri de furat, și le păstrează, nu le poate scoate la suprafață. Când le va prezenta undeva într-o expoziție sau undeva, va fi o problemă, imediat vor fi confiscate”, explică Lazăr.
Hoții ar putea încerca “să răcească” bunurile furate sau să le redistribuie în colecții aparent legale
Pe de altă parte, fostul procuror admite că există riscul ca hoții să încerce să ascundă vreme de câțiva ani obiectele furate, sperând ca astfel, autoritățile să își piardă interesul pentru recuperarea lor.
Augustin Lazăr: (…) Acum, privind lucrurile din partea cealaltă - ce vor putea face cu ele? Că astea sunt niște piese unice, care sunt ușor recognoscibile oriunde apar. (…) Fiindcă de furat, le-ai furat. Dar nu poți ieși cu ele, nu poți să faci nimic, că sunt ușor de recunoscut.
Există varianta cea mai utilizată în această materie de către hoți, de a "îngheța" bunurile în niște cofrete bancare pe parcursul unei perioade de timp 2-5 ani, până uită lumea.
Acesta se numește "procesul de răcire a bunurilor". Acum ne aflăm în faza fierbinte. Toată lumea e agitată, toți ochii sunt iscoditori, toată lumea culege probe, urmărește infractorii. Este faza fierbinte a infracțiunii. Acum trebuie să acționeze organele judiciare că au cele mai multe șanse să culeagă probe, să-i streseze pe hoți, să-i sperie, să-i urmărească, să facă greșeli și să-i prindă. Ei trebuie să treacă cu bine peste această fază fierbinte și să "răcească" bunurile.
A doua modalitate de “reciclare” este dezmembrarea acestor piese, adică partajarea lor în mai multe loturi. Cele trei brățări să le ia fiecare dintre ei, coiful, altcineva, și apoi să le pună în niște colecții de prin secolul al 18-a lea și să zică "iată, această colecție este din secolul al 18-a lea, al 19-a lea, de pe vremea când era procurorul domeniului fiscal la Sarmizegetusa și bunurile se duceau la Viena, deci nu pot să fie proprietatea statului român.”