Camera Deputaților desființează 240 de posturi. Planul complet de măsuri pentru restructurarea activității. DOCUMENT

Camera Deputaților desființează 240 de posturi. Planul complet de măsuri pentru restructurarea activității. DOCUMENT
📅 2025-01-29

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a discutat miercuri măsurile de restructurare a personalului aflat în serviciul acestei instituții, dar și celelalte măsuri legate de reducerea costurilor asociate cu funcționarea sa.

„Pornind de la necesitatea reducerii cheltuielilor de organizare și functionare ale autorități legiuitoare şi în urma analizelor efectuate asupra activitătii servicillior Camerei Deputaților propunem mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărulul de posturi alocate compartimentelor. Reducerea cheltuielilor de organizare și functionare va avea in vedere si măsuri de eficientizare a consumurilor specifice”, se arată într-un memorandum intern al Camerei.

După cum arată documentul, reducerea posturilor va începe cu angajații care cumulează salariul cu pensia sau care se apropie de vârsta de pensionare, sistarea concursurilor pentru noile angajări. De asemenea urmează și o evaluare a personalului rămas.

Condițiile în care vor fi făcute reducerile de personal la Camera Deputaților:

· Încetarea raporturilor de serviciu ale personalului căruia i-a fost aprobată continuarea activității după împlinirea vârstei de pensionare;

· încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personauluï care cumulează pensia cu salarlul, indiferent de tipul de pensie: pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară;

· Demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condițiile, conform legii și, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora;

· Retragerea acordului angajatorilor în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă;

·Clarificarea situației personalului detașat la alte instituții;

· Încetarea procedurilor de derulare a concursurilor aflate în desfășurare, pentru concursurile încheiate pentru care nu au fost finalizate procedurile de angajare, se propune ca acestea să nu mai fie continuate;

La Departamentul legislativ şi la Secretariatul tehnic (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să fie desfiinţate 71 de posturi, la Cabinetul secretarului general, cabinetele secretarilor generali adjuncţi - 17 posturi, secretar general adjunct - 1 post; la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică - 15 posturi; la Departamentul economic şi cel de resurse umane - 14 posturi; la Direcţia de control şi Serviciul audit - 8 posturi.

De asemenea, au mai fost identificate pentru a fi desfiinţate 13 posturi la Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol; 45 posturi - la Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică; 19 posturi - la Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice; 37 posturi - la Centrul internaţional de conferinţe, mai precizează sursa citată.

Camera Deputaților închide becul pentru a face economii

Potrivit memorandumului, se va proceda şi la eficientizarea consumurilor specifice prin următoarele măsuri: reducerea iluminatului festiv, arhitectural şi perimetral pietonal aferent clădirii Palatului Parlamentului.

Măsura implică decuplarea temporară, în mod alternativ, a jumătate din numărul de stâlpi de iluminat şi de reflectoare, precum şi diminuarea perioadei de funcţionare zilnică.

O altă măsură vizează şi reducerea cantităţii de hârtie imprimată prin continuarea implementării sistemului digital de management al documentelor. Se va utiliza astfel semnătura digitală şi înregistrarea documentelor cu precădere în format electronic pentru a elimina registrele fizice de hârtie.

Totodată, va avea loc promovarea unei campanii de "conştientizare pentru reducerea consumului de energie" printre persoanele care îşi desfăşoară activitatea în clădire atât pentru sezonul cald, cât şi pentru sezonul rece. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Ungaria a cumpărat benzinării ale Lukoil din Bulgaria, acum face presiuni pentru rafinăria de la Burgas

Ungaria crește treptat presiunea informală pentru ca societatea de stat MOL să fie aleasă ca și cumpărător al rafinăriei de la Burgas

Ce spune șeful Romsilva despre salariul de 44.000 de lei: conform legislației în vigoare

Directorul Romsilva are un salariu de 44.000 de lei, pe care șeful său, ministrul Mediului, în consideră „disproporționat de mare”. Marius-Dan Siiulescu îi dă replica lui Mircea Fechet, spunând că salariul e stabilit prin hotărâre de guvern.

Camera Deputaților desființează 240 de posturi. Planul complet de măsuri pentru restructurarea activității. DOCUMENT

După scandalul restructurărilor de la Senat, a venit rândul Camerei Deputaților să propună un plan pentru reducerea cheltuielilor. Pe masa aleșilor se află eliminare a 240 de posturi, dar și reducerea consumului.

Varşovia susține că Rusia încearcă să recruteze polonezi pe dark web pentru a influenţa alegerile prezidenţiale

Un membru de rang înalt al guvernului de la Varşovia a acuzat marţi Rusia că încearcă să recruteze polonezi pe dark net („internetul întunecat”) pentru a încerca să influenţeze campania electorală prezidenţială din Polonia, relatează Reuters.

Analiză: Războiul nedeclarat al Rusiei împotriva Occidentului este deja în curs. Liderii din Vest refuză să vadă realitatea

Un raport întocmit de un tink tank britanic arată că războiul nedeclarat al Rusiei împotriva Occidentului ia proporții și se bazează pe frică, destabilizare și operațiuni secrete pentru a submina unitatea NATO și puterea Vestului.

Destinații montane fermecătoare în Europa. 10 orașe cu peisaje spectaculoase în care poți practica sporturi de iarnă

Europa este un adevărat paradis al iubitorilor de natură, oferind o varietate uimitoare de orașe montane, fiecare cu farmecul său aparte.  

Record nedorit al sinuciderilor adolescenților, înregistrat de Japonia în 2024. Ce arată cifrele

Un record nedorit al sinuciderilor adolescenților l-a înregistrat Japonia în 2024, arată date oficiale. Sunt incluși în statistici elevii începând cu vârsta de 11 ani.

(P) Tendințe în modă în 2025. Ce stiluri vor domina anul acesta

Anul 2025 aduce o explozie de stiluri captivante, menite să îmbine trecutul cu viitorul într-un mod neașteptat și sofisticat.

Angajatul unei săli de jocuri din Brăila a scos toți banii din aparate și i-a jucat din nou, sperând să se îmbogățească

Un casier de la o sală de pariuri și jocuri de noroc din Brăila are dosar penal pentru delapidare, după ce proprietarul firmei și-a dat seama că angajatul scotea bani din aparate și îi juca din nou, cu speranța că se va îmbogăți.

Viceprimarul comunei Bixad, reținut după accidentul pe care l-a provocat și a fugit. Una dintre victime a murit la spital

Viceprimarul unei comune din județul Satu Mare a fost reținut pentru fugă de la locul accidentului, la aproape două săptămâni de la producerea evenimentului rutier.

Good News

Only good and positive news.