Anul trecut, tânărul de 21 de ani a târât un agent cu mașina, imediat după ce a fost oprit pentru un control de rutină. Acum a fost condamnat la 6 ani și 9 luni de închisoare, iar hotărârea este definitivă.
Decizia recentă a Curții de Apel Cluj a venit după ce, în primă instanță, individul fusese condamnat la doar un an și 6 luni de închisoare. Ambele părți au făcut apel. Șoferul a cerut să i se dea o pedeaspă cu suspendare, iar procurorii au cerut mai mulți ani de închisoare pentru vinovat.
Judecătorii Curții de Apel Cluj au decis să crească pedeapsa la maximul prevăzut de lege, si anume la 6 ani și 8 luni de închisoare. Felul în care a acționat bărbatul, notează instanța, arată că acesta este un individ periculos care nu a ezitat să pună în pericol viața unui agent de poliție care își făcea datoria.
Magistratii au considerat că anii de închisoare pe care acesta i-a primit sunt de natură să descurajeze astfel de fapte și să îl reeduce pe infractor. Decizia este definitivă.
Anul trecut, în august, individul care se afla la volanul unei mașini a fost oprit de un echipaj de poliție pentru un control de rutină. Când unul dintre agenți i-a cerut să-i arate ce are în portbagaj, bărbatul a refuzat. După un schimb de replici, a accelerat cu polițistul prins de portieră.
L-a târât câțiva zeci de metri iar apoi s-a făcut nevăzut. Mai multe echipaje au împânzit zona și a fost prins în mai puțin de o oră.
Polițistul s-a ales cu mai multe răni la mâini și la picioare și a avut nevoie de îngrijiri medicale.