Alexandru Ioan Cuza a fost căsătorit cu Elena Rosetti, dar pe perioada căsniciei, domnitorul a avut mai multe aventuri cu femei celebre de la vremea respectivă.
Cine era Elena Rosetti
Elena Rosetti-Solescu s-a născut pe 17 iunie 1825, la Iași, în familia postelnicului Iordache Rosetti Stolescu și a Catincăi Rosetti.
Elena și-a petrecut copilăria la moșia părinților de la Solești, alături de cei trei frați: Constantin, Dumitru, Theodor și de sora Zoe.
Elena a primit o educație aleasă, sub supravegherea directă a mamei sale, după care, la vârsta de șapte ani, a început să învețe la moșia de la Șcheia a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copii acestuia și alte rude apropiate.
Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena în anul 1844
La vârsta de 15 ani, Elena s-a mutat la Iași unde l-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza.
Cei doi au ajuns să se căsătorească. Nunta a avut loc pe 30 aprilie 1844, la Iași.
Alexandru Ioan Cuza era o fire extrovertită, impulsivă, căruia îi plăcea să petreacă timp în compania oamenilor. Elena, pe de altă parte, fiind crescută de o mamă aprigă și autoritară, era o persoană foarte domoală, retrasă, cumpătată și lipsită de încredere în forțele proprii.
La scurt timp după ce Cuza a fost numit pârcălab la Galaţi, în 1852, au apărut primele neînţelegeri în căsnicia lor.
Datorită farmecului său aparte, Cuza reușea să atragă în jurul lui foarte multe femei din înalta societate gălățeană și ieșeană.
Numeroasele sale infidelităţi au devenit subiect de bârfă și au ajuns și la urechile mamei Elenei.
În acea perioadă, infidelitatea, în special cea a soţului, era considerat un lucru normal, ba chiar era socotită drept ceva absolut necesar, potrivit historia.ro.
De regulă, ea nu ducea la divorţ, cu condiţia să fie făcută cu un dram de tact şi cu discreţie pentru a proteja partenera.
În cazul Elenei, infidelitățile lui Cuza i-au provocat umilință și i-au pus în pericol sănătatea.
Cuza i-a sugerat Elenei să plece la Paris. Aceasta s-a conformat și a plecat să se liniștească.
Ulterior, la insistenţele Catincăi Rosetti, Elena a revenit în ţară, în 1853, dar a continuat să petreacă mai multă vreme la Soleşti decât cu soţul ei la Galaţi.
Amanta Maria Obrenovici
Perioada de liniște a Elenei nu a durat mult, pentru că în viața domnitorului a apărut Maria Obrenovici. Cu 10 ani mai tânără decât soția lui Cuza, atractivă, cochetă, inteligentă, calculată şi ambiţioasă, aceasta a reuşit să-l seducă numaidecât pe principe.
Având în vedere împrejurările, Elena a hotărât să-şi găsească liniştea interioară într-un nou exil la Paris, ratând câteva dintre evenimentele majore din viața lui Alexandru Ioan Cuza.
Alexandru Ioan Cuza și Elena Cuza au avut doi copii
Marea mâhnire a Elenei era că nu reușea să aibă copii.
Atunci când sora ei mai mică, Zoe, căsătorită cu Iordache Lambrino, a murit la naşterea celui de al treilea copil, Elena a hotărât să-i adopte copiii.
Elena i-a mai adoptat și pe cei doi copii pe care Cuza i-a avut cu Maria Obrenovici. Inițial, Cuza i-a prezentat pe cei doi copii ca fiind nişte orfani rămaşi singuri pe lume în timpul inundaţiei din 1985 în București.
Până la urmă, gestul Elenei a salvat căsnicia. Cuza îi iubea foarte mult pe cei doi băieți, iar faptul că Elena a acceptat să-i crească l-a determinat pe Cuza să o prețuiască mai mult.
În plus, el ar fi considerat că soţia lui era o mamă mult mai bună decât ar fi fost Maria.
Cine a fost Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza, numele care a rămas legat de nașterea României moderne, s-a născut în 1820 la Bârlad. Copilăria și adolescența și le-a petrecut în Franța, unde și-a format o cultură generală solidă. Însă, destinul său avea să fie legat de tumultul politic al României.
Întors în țară, Cuza s-a implicat activ în mișcarea revoluționară de la 1848, demonstrând un curaj care avea să-l caracterizeze întreaga viață. După eșecul revoluției, a trăit în exil, dar nu și-a pierdut niciodată speranța într-o Românie unită și independentă.
Șansa sa a venit în 1859, când a fost ales domnitor al Moldovei și, puțin mai târziu, al Țării Românești. Acest eveniment istoric a marcat începutul unirii celor două principate române. Cuza a avut viziunea și energia necesare pentru a consolida noul stat.
Domnia lui Cuza a fost o perioadă de transformări profunde. El a inițiat o serie de reforme economice, sociale și politice, care au pus bazele modernizării României. Reforma agrară, prin care țăranii au primit pământ, a fost una dintre cele mai importante. De asemenea, Cuza a investit în educație și a încurajat dezvoltarea industriei.
Cu toate realizările sale, domnia lui Cuza nu a fost lipsită de controverse. Stilul său de conducere autoritar și unele decizii controversate au dus la o creștere a opoziției. În cele din urmă, a fost forțat să abdice în 1866.
Deși a fost îndepărtat de la putere, Cuza a rămas o figură emblematică a României. Numele său este legat de unul dintre cele mai importante momente din istoria țării: Unirea Principatelor Române și nașterea statului național român.