Unul dintre aceste cranii, pe care el l-a identificat ca aparţinând unui om de Neanderthal, s-a dovedit a fi cu până la 170.000 de ani mai recent decât s-a presupus iniţial, a declarat luni un oficial din landul german Renania-Palatinat.
Acel craniu datează probabil din Evul Mediu Timpuriu, a spus secretarul de stat din Ministerul de Interne, Simone Schneider.
Arheologul, care a lucrat pentru Directoratul General al Patrimoniului Cultural (GDKE) şi care s-a pensionat în urmă cu câţiva ani, a atribuit, de asemenea, mai multe cranii şi fragmente de craniu unor oameni care ar fi trăit în secolul al V-lea î. Hr.
În două dintre aceste cazuri, o examinare mai atentă a dovedit că rămăşiţele datează din Evul Mediu sau chiar din timpuri mai moderne, potrivit lui Simone Schneider.
Oficialii germani au declarat anterior că fostul angajat ar fi datat intenţionat în mod eronat cel puţin 12 cranii şi fragmente de craniu. Rămăşiţele, care ar proveni de pe un câmp de bătălie din secolul I d.Hr., s-au dovedit a avea o origine mai recentă.
Nu se ştie cu exactitate câte alte proiecte în care arheologul a fost implicat trebuie să fie de acum investigate retroactiv sau dacă şi alţi foşti colegi ai acestuia sunt vinovaţi.
Arheologul este vizat de o anchetă disciplinară pentru manipulare săvârşită cu intenţie. A fost pusă, de asemenea, sub semnul întrebării veridicitatea tezei sale de doctorat.