Antena 1, singura televiziune din România la întronizarea Papei

Antena 1, singura televiziune din România la întronizarea Papei
📅 2025-05-19

„Recunoștință și mulțumire pe vecie. Am încheiat o călătorie cât un capitol de istorie la Vatican. Am început luna trecută, cu participarea la funeraliile Papei Francisc, pe care l-am cunoscut în anul 2019, în vizita sa apostolică în România. Au urmat conclavul și alegerea noului Papă. Iar acum, întronizarea. A fost o filă de istorie pe care sunt onorată că am putut-o transmite pentru publicul din țară. Meseria de jurnalist te poate surprinde în orice secundă, chiar și după zece ani de teren. Iar primirea binecuvântării de la Papa Leon al XIV-lea a fost un moment de împlinire sufletească.” - Mădălina Iacob, jurnalist Observator

În prima sa zi în calitate de lider spiritual, suveranul a binecuvântat copii şi a vorbit despre unitate şi iubire.

"Fraţi şi surori, vreau ca prima mea mare dorinţă să fie pentru o biserică unită, un simbol al unităţii şi comuniunii, care să devină fundaţia pentru o lume împăcată. În timpurile noastre, vedem prea multă discordie, prea multe răni cauzate de ură, violenţă, prejudecăţi şi de teama de diferenţă", a spus Papa Leon.

Leon, fostul cardinal Robert Prevost, este primul papă din Statele Unite şi a fost ales pontif la 8 mai, în urma unui scurt conclav al cardinalilor. Papa locuieşte în prezent într-un apartament pe care îl folosea anterior în clădirea care găzduieşte biroul doctrinar al Vaticanului, lângă Bazilica Sfântul Petru.

Imaginile în exclusivitate surprinse de echipa Observator Antena 1 la Vatican sunt pe observatornews.ro, Facebook Observator și Tik Tok Observator. Pentru cele mai noi știri, nu uitați să vă abonați la canalul de WhatsApp al Observator sau să descărcați Aplicația Observator News din Google Play sau din App Store.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri observator news

SURSE: PSD vrea să voteze un Guvern Bolojan, dar să rămână în opoziţie. Noul premier are de luat măsuri extrem de nepopulare

Noul președinte a fost ales, dar greul abia acum începe. Urmează negocieri dure pentru formarea noului Guvern şi desemnarea unui nou premier. 

George Simion s-a proclamat preşedintele republicii Ciad pe X, în seara alegerilor

Lui George Simion i-a fost greu să accepte că nu va merge la palatul Cotroceni. În timp ce primele rezultate îl clasau pe Nicuşor Dan în frunte, liderul AUR ieşea cu un discurs de învingător, şi se autoproclama preşedinte al României. După ore de dezbateri &icir...

Românii din diaspora îşi explică votul: nu pentru "omul Simion", ci de "furie"

A fost o mobilizare istorică, aşadar, în diaspora, pentru turul decisiv al alegerilor prezidențiale – cea mai mare prezență înregistrată vreodată după 1989. Românii din Italia, Germania, Regatul Unit, Spania și Republica Moldova au format cozi uriașe la secțiile de votare,...

Scenarii pentru Primăria Capitalei: PSD ar putea merge cu Firea sau Băluţă, USR şi PNL ar putea avea candidat comun

După ce a câştigat cursa pentru Cotroceni, Nicuşor Dan va trebui să demisioneze din funcţia de primar al Capitalei, pe care a obţinut-o la alegerile locale de anul trecut. Până la alegerea unui nou primar, atribuțiile funcției vor fi preluate temporar de către unul dintre cei doi vice...

Reacţia ironică a Kremlinului după victoria lui Nicuşor Dan: Alegeri cel puţin ciudate în România

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat ironic luni rezultatul alegerilor prezidenţiale din România, descriindu-le drept "ciudate, ca să nu spun mai mult". Potrivit acestuia, în lipsa unui favorit clar, "a câştigat cel care a câş...

(P) Sfaturi utile ca să alegi o saltea confortabilă de 90x200 cm

Calitatea somnului îți influențează performanța, starea de spirit și rezistența fizică. O saltea inadecvată poate compromite toate aceste aspecte, motiv pentru care alegerea unei variante potrivite de 90 × 200 cm implică o atenție sporită. Citește mai departe pentru a afla tot ce treb...

(P) Berea artizanală în România: între provocări și oportunități în 2025

Piața berii din România a înregistrat o stabilizare în 2024, atingând un volum de 15 milioane de hectolitri, conform datelor Asociației Berarii României. Această valoare marchează un punct de echilibru după ani de scăderi succesive, în condițiile în care ...

Chef Richard și Chef Sautner se duelează-n amulete, la battle-ul de diseară

În această seară, atmosfera se încinge în ringul culinar de la Chefi la cuțite: Irina Fodor va da startul celui de-al 14-lea battle de la ora 20:30. Mai sunt doar patru confruntări până la Semifinală, iar Chefii mai au destule amulete de folosit încât să provoa...

Edițiile Speciale Alege BINE pentru TINE, difuzate ȋn intervalul 13.00 – 01.00, lider de audiență

România și-a ales președintele. Nicușor Dan a câștigat cele mai controversate alegeri din istoria postcomunistă cu un scor de peste 53%. Peste 11,6 milioane de români din țară și din străinătate au ales viitorul, un record în ultimii 25 de ani. Edițiile Speciale Alege BINE...

Antena 1, singura televiziune din România la întronizarea Papei

Zi sfântă pentru catolicii din toată lumea. Pe 18 mai, Papa Leon şi-a început oficial pontificatul, cu o ceremonie religioasă impresionantă. 250.000 de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii, s-au adunat în Piaţa San Pietro, la Vatican. Echipa Observator Antena 1 a fost ma...

Good News

Only good and positive news.