„Este important, din punctul meu de vedere, să revină cele patru partide la masa negocierilor și să găsească formula de majoritate parlamentară și de asemenea să avem un guvern care să poată să guverneze pentru că, într-adevăr, sunt foarte multe lucruri de făcut în continuare”, spune Nicolae Ciucă.
El precizează că nu a discutat cu Bolojan și că nu are detalii din interiorul echipelor de negociere.
La rândul său, Gheorghe Flutur, fost prim-vicepreședinte al liberalilor, afirmă: „Ecuația parlamentară era strânsă și aseară, când mă uitam, și era vorba de PSD, PNL, UDMR și minorități, dar acum e și mai strânsă”.
„La orizont sunt reforme, reducerea deficitului bugetar, continuarea marilor proiecte și foarte multe lucruri care par astăzi imprevizibile. Eu cred că trebuie să epuizăm toate căile de dialog, de negocieri. Trebuie să avem înțelepciune, răbdare și să fie pusă în primul pas țara și apoi partidele politice. Din ce văd eu, pare așa că PNL rămâne pe loc, să găsească soluții și să sunăm goarna, să vină și celelalte forțe proeuropene alături de noi”, încheie Flutur.
Marcel Ciolacu a anunțat joi dimineață că PSD se retrage de la negocierile pentru formarea noului guvern.