„Prințul Paul al României” a fost pus în libertate la Paris

„Prințul Paul al României” a fost pus în libertate la Paris
📅 2025-04-19

Prinţul Paul al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autorităţile de la Bucureşti, care cer extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost pus în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, anunță Antena3CNN, care citează AFP.

Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reţinut la domiciliu său din Paris şi apoi încarcerat pe 7 aprilie în cadrul unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de autorităţile române.

Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a ordonat punerea sa în libertate şi plasarea sa sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Această decizie confirmă că Franţa, ca şi alte jurisdicţii europene, refuză să devină instrumentul unei persecuţii judiciare şi politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-şi valorifice drepturile la succesiunea regală”, a reacţionat avocatul său Miriame Laichi, într-o declaraţie pentru AFP.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, pentru trafic de influenţă şi complicitate.

El este acuzat că a lucrat cu o bandă de escroci, între 2006 şi 2013, pentru a recupera proprietăţile pe care le revendica în calitate de moştenitor al familiei regale. Prejudiciul pentru stat a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro, scrie AFP.

O audiere pentru a examina acest nou mandat de arestare este prevăzută pe 14 mai, la Camera de extrădări.

„Este incredibil că au refăcut un mandat de arestare când ştiu că sunt nevinovat”, a declarat la audiere Paul al României, potrivit France Presse.

Citește pe Antena3.ro
Un tren l-a uitat pe „naș” pe peron la Bușteni. Șeful de tren a ajuns la stația următoare cu un tren al concurenței

Un prim mandat de arestare european a fost emis pe 18 decembrie 2020, după condamnarea sa în apel, scrie AFP.

Însă Camera de extrădări a refuzat în noiembrie 2023 să-l predea Bucureştiului pe acest descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, "din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE".

În Malta, unde prinţul s-a deplasat în aprilie 2024 pentru o ceremonie oficială, justiţia a refuzat de asemenea să-l predea autorităţilor române, notează agenţia de ştiri franceză.

Tatăl prinţului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, era unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940.

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comunişti şi proprietăţile sale confiscate. Conflictele continuă asupra bunurilor provenite din această succesiune, mai scrie AFP.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Explozie de talente pe scena Teatrului Naţional din Bucuresti in cadrul Stars Gala by Revolve Dance

O seara minunata la Stars Gala pe scena mare a Teatrului National I.L.Caragiale, Bucuresti din 14 aprilie.

Sâmbăta Mare: Între lumină și întuneric, între moarte și Înviere

Sâmbăta Mare e aparent tăcută, dar înăuntru fierbe speranța. Hristos coboară în adâncuri, ridicând pe cei căzuți.

Ziua Internațională a Cărții sărbătorită la Sala Mare a Institutului Cultural Român

De Ziua Internațională a Cărții, pe 23 aprilie, la ora 17:00, Institutul Cultural Român vă invită la o dezbatere despre importanța decisivă pe care literatura și jurnalismul cultural o au în societatea contemporană, cu Bogdan Crețu, nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 202...

3 Zodii atrag bani și succes pe 19 Aprilie. E ziua lor norocoasă!

Află ce zodii atrag bani și succes financiar sâmbătă, 19 aprilie 2025, datorită unui trigon astral puternic între Marte și Neptun. Universul deschide uși spre prosperitate!

Câștigătorii Galei Premiilor Radio România Cultural 2025

Miercuri, 16 aprilie 2025, Sala Radio a găzduit cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de prestigiu dedicat celebrării valorilor culturale românești.

Marine Le Pen pierde o funcție importantă după condamnare în dosarul de delapidare

Marine Le Pen a fost înlăturată în mod oficial din mandatul de consilier departamental, după ce a fost condamnată într-un dosar de delapidare de fonduri publice. Printre altele, sentința îi interzice să ocupe o funcție publică timp de cinci ani. Le Pen susține că este vorba despre o decizie politică

Maestrul de lumini Ion Olteanu primește Premiul Special la Gopo 2025

Ion Olteanu, unul dintre cei mai prolifici tehnicieni din cinematografia română, va primi Premiul Special la Gala Premiilor Gopo 2025.

Planul de pace propus de SUA: Teritoriile ocupate rămân ale Rusiei iar aderarea Ucrainei la NATO este exclusă

Americanii vor să lase zonele ocupate din Ucraina sub controlul rușilor. Informația nu a fost confirmată în mod oficial și a fost transmisă de surse citate de publicația Bloomberg.

Rusia avertizează Germania să nu furnizeze rachete Taurus Ucrainei

Ministerul rus de Externe a lansat un avertisment dur împotriva Berlinului în cazul în care Germania livrează Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acțiune.

Băiat lăsat fără telefon de doi tineri într-un parc, din Botoșani. Jandarmii i-au prins când încercau să-l vândă

Un copil de 15 ani a fost lovit de alți doi tineri în timp ce stătea pe o bancă în parc, în Dorohoi, județul Botoșani. Agresorii i-au luat copilului telefonul mobil și au fugit, dar au fost prinși la scurt timp de jandarmi.

Good News

Only good and positive news.