E o zi între lumi – între mormânt și Înviere. Este o zi în care ne putem opri din ritmul agitat al vieții, ca să ascultăm ce ne spune conștiința. Lectura unor pasaje din Evanghelii, participarea la slujbele speciale sau simpla meditație pot transforma aceste clipe în momente de reconectare cu sufletul nostru. De asemenea, fiecare tradiție are o poveste: de la lumânarea ce simbolizează Hristos, până la oul roșu care evocă sângele și viața nouă. În aceste zile, credința se împletește cu gesturile simple, dar pline de sens ale fiecărei familii, transmise din generație în generație.
Așteptarea care luminează
Seara aduce Lumina Sfântă. Lumânarea aprinsă nu e doar ritual, ci simbolul trezirii interioare. Pregătim coșul, hainele, dar și inima. Învierea e aproape. Este o zi în care ne putem opri din ritmul agitat al vieții, ca să ascultăm ce ne spune conștiința. Lectura unor pasaje din Evanghelii, participarea la slujbele speciale sau simpla meditație pot transforma aceste clipe în momente de reconectare cu sufletul nostru.
De asemenea, fiecare tradiție are o poveste: de la lumânarea ce simbolizează Hristos, până la oul roșu care evocă sângele și viața nouă. În aceste zile, credința se împletește cu gesturile simple, dar pline de sens ale fiecărei familii, transmise din generație în generație.
Cea mai importantă zi din Săptămâna Mare este Sfânta şi Marea Sâmbătă când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viața veşnică”. În această zi, după cum ne spune troparul, Domnul este „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins...”
Cel mai bine ne explică întreita ipostază a Domnului Iisus Hristos din Sâmbăta Mare Sinaxarul din Triod: „Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în Rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu nescris împrejur era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvârşită a mădularelor”.
Hristos trece prin toate etapele omului căzut din pricina păcatului lui Adam, dar fără păcat şi stricăciune, pentru a mântui neamul omenesc, iar prin Învierea Sa să ne dăruiască viaţa veşnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.
Domnul coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteşte izbânda asupra morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi. Alături de Hristos învie şi drepţii care erau ţinuţi în închisoarea iadului. De aceea icoana corectă a Învierii este Pogorârea Domnului la iad, unde vedem cum El zdrobeşte porţile iadului şi învie împreună cu toţi drepţii.
Prin Sâmbăta Mare trecem de la Săptămâna Mare la Duminica Învierii, lucru subliniat şi de slujba ce încheie ultima zi a acestei săptămâni de final a Postului Sfintelor Paşti. Este vorba de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Duminicii Învierii, prin care facem trecerea către bucuria pascală, la care suntem aşteptaţi cu toţii după asceza intensă din Săptămâna Mare, scrie ziarullumina.ro