Dominic Fritz, pe urmele lui Clotilde Armand. Primarul Timișoarei cere contestarea la CCR a legii ANI

Dominic Fritz, pe urmele lui Clotilde Armand. Primarul Timișoarei cere contestarea la CCR a legii ANI
📅 2025-01-08

USR-iștii înjură judecătorii Curții Constituționale, dar apelează la ei. Încă un edil progresist apelează la excepții de neconstituționalitate, ca să-și păstreze scaunul.

Primarul municipiului Timișoara, declarat de către inspectorii de integritate în conflict de interese, se judecă, la Curtea de Apel Timișoara, cu Agenția Națională de Integritate. 

El va compărea în instanță în data de 20 ianuarie, după ce, la 13 decembrie 2024, judecătorii au amânat cauza pentru ca ANI să ia la cunoștință despre excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Fritz cu privire la legislația ANI. Culmea, aceste excepții, dacă vor fi aprobate, vor ajunge la Curtea Constituțională, instituție care USR, prin vocea Elenei Lasconi, partid în cadrul căruia Fritz are calitatea de vicepreședinte, este acuzată că a „distrus democrația”, prin decizia „ilegală, imorală și abuzivă” de anulare a alegerilor prezidențiale.

Dosarul în discuție, deschis în urma acțiunii formulate de către primarul USR al municipiului Timișoara, se află înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, încă din data de 5 august 2024, sub numărul 924/59/2024 și se afă în „parohia” Secției de contencios administrativ și fiscal. Speța are ca obiect anularea raportului întocmit de către Agenția Națională de Integritate și se află în faza fondului.

Dominic Fritz, care are calitatea de reclamant în acest dosar, a acționat în judecată „pârâta” Agenția Națională de Integritate, procesul beneficiind, deja, de trei termene de judecată. Concret, judecata a început în data de 17 octombrie 2024, când Curtea de Apel Timișoara a dispus amânarea cauzei și stabilirea următorului termen de judecată pentru data de 13 decembrie 2024, „pentru ca reclamantul să răspundă la solicitările instanței”.

La acest al doilea termen, judecătorii au dispus, din nou, amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 20 ianuarie 2025, „pentru când pârâta (Agenția Națională de Integritate – n.red.) va lua la cunoștință de conținutul excepției de neconstituționalitate și va formula în scris un punct de vedere cu privire la aceasta”.

Împrumutul din campanie care îi generează aceste probleme

Reamintim că ANI l-a declarat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în conflict de interese administrativ, după ce candidatul Fritz a luat un împrumut în campania electorală din anul 2020 de la o persoană fizică, după care, ca primar, a întocmit un act administrativ în folosul societății comerciale reprezentată de acea persoană.

Citește pe Antena3.ro
Spencer Pratt a filmat momentul în care incendiul din Los Angeles i-a mistuit casa: „Coșmarul a devenit realitate”

Conform ANI, Dominic Fritz a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, respectiv prevederile articolului 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile articolului 228 alineat 1, litera „b”, din OUG 57/2019. Cel care l-a împrumutat pe Dominic Fritz, în 2020, cu 25.000 de lei, este consilierul USR Răzvan Gabriel Negrușanu, care, în calitate de consilier local în Consiliul Local Timișoara, la data de 6 noiembrie 2020, a publicat o declarație de avere din care rezultă acest împrumut. În 2 noiembrie 2020, Dominic Fritz a semnat un referat de aprobare a unui proiect de hotărâre de consiliu local pentru aprobarea unui PUZ, care face referire la compania SC Alenia Arena SRL, coordonator al proiectului „Park Plaza”. Documentația a fost realizată de către proiectantul general, SC RD Design SRL, iar specialistul cu drept de semnătură al firmei era arhitectul Răzvan Gabriel Negrișanu, creditorul lui Dominic Fritz. 

Legislația prevede că, prin conflict de interese, se înțelege situația în care persoana care exercită o demnitate sau o funcție publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin. Alesul local aflat în conflict de interese are obligația să se abțină de la încheierea sau participarea la încheierea ori adoptarea actului administrativ care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru orice persoană fizică sau juridică față de care alesul local are calitatea de debitor de obligații.

CCR, acuzată de atac la democrație de către conducerea USR

Ei bine, din dosarul de la Curtea de Apel Timișoara rezultă că Dominic Fritz a ridicat excepții de neconstituționalitate cu privire la legea ANI, cerând instanței să sesizeze Curtea Constituțională, Dominic Fritz este, pe lângă calitatea pe care o are de primar de municipiu, și vicepreședinte al partidului Uniunea Salvați România (USR). Partid care, prin vocea președintelui formațiunii, Elena Lasconi, atacă la baionetă Curtea Constituțională și deciziile luate de această Curte.

Concret, la data de 6 ianuarie 2025, pe contul său de socializare, Elena Lasconi scria, printre altele, că „acum fix o lună, alegerile prezidențiale din România au fost anulate. Nici până astăzi nu știm exact de ce! Decizia CCR  de acum o lună ne-a împărțit în două tabere: unii care au răsuflat ușurat și spun că era singura soluție pentru a păzi democrația, și noi, ceilalți, care am atras atenția că am avut de-a face cu un gest brutal, contrat democrației și care poate avea efecte negative pe termen lung”.

În 7 decembrie 2024, tot Elena Lasconi scria că „decizia CCR ne-a dezbinat și mai mult, a șubrezit și mai tare încrederea în instituții și a venit cu un cost foarte mare. Indiferent de câte ori CCR va lua decizii arbitrare, iar dacă CCR va anula de zece ori alegerile, eu voi candida și a 11-a oară”. În 6 decembrie 2024, Elena Lasconi declara că „decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește esența democrației – votul”.

Cu toate acestea, Dominic Fritz apelează tot la CCR pentru a-și salva scaunul de primar al municipiului Timișoara. El riscă să pățească precum colega sa de la Sectorul 1, Clotilde Armand, declarată în conflict de interese de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a unui raport ANI. Armand și-a pierdut, din acest motiv, mandatul de senator ales.

Metoda, „brevetată” de Clotilde Armand și Nicușor Dan

Dominic Fritz face exact ce au făcut și colegii săi ideologici aflați în situația de conflict de interese, anume caută sprijinul Curții Constituționale. Reamintim că Clotilde Armand, acuzată de ANI că a încălcat legea conflictului de interese pentru că, în calitate de primar al Sectorului 1, s-a numit pe sinte în funcția de manager al unui proiect anticorupție finanțat din fonduri ale Uniunii Europene. După care, prin decizii succesive, și-a majorat indemnizația lunară.

Armand a atacat raportul ANI în instanță, la Curtea de Apel București, unde a cerut sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea mai multor articole din legea ANI. Spera ca, prin această manevră, să suspende procesul și să amâne, până la soluționarea de către CCR a excepțiilor, a verdictului din acest dosar și să-și mențină dreptul de a ocupa funcții publice. Inițial, funcția de primar al Sectorului 1, apoi pe cea de senator ales în Parlament. Deși Curtea de Apel București a admis sesizarea CCR, procesul nu a fost suspendat, fiind deja luată o decizie definitivă în acest caz.

În aceeași manieră, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și potențial candidat independent la alegerile prezidențiale, a fost găsit de ANI în conflict de interese administrativ și penal pentru că, în timp ce era primar, a deținut și funcția de director interimar al ALPAB. În această dublă calitate, și-a cerut sieși și și-a aprobat majorarea bugetului ALPAB. Apoi, mai este acuzat că și-a achitat amenzile primite ca persoană fizică din fondurile Primăriei Capitalei.

Nicușor Dan a contestat în instanță raportul ANI și, asemenea lui Clotilde Armand și lui Dominic Fritz, a contestat la CCR Legea ANI.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

6 sfaturi de îngrijire pentru înflorirea orhideelor

Ți-ai cumpărat orhideea când era încărcată cu flori și le-ai admirat luni de zile. Acum, după ce florile au căzut, te întrebi ce să faci cu frunzele rămase. Ar trebui să le păstrezi? Va mai înflori vreodată? 

Povestea Groenlandei, cea mai mare insulă din lume râvnită de Donald Trump

Donald Trump spunea recent că preluarea controlului asupra Groenlandei de către SUA este „o necesitate absolută". Cea mai mare insulă din lume are o istorie bogată și propriile sale aspirații.

E timpul să facem bani! 3 Zodii au o surpriză financiară pe 9 Ianuarie 2025

Astrologia ne arată că trei semne zodiacale vor intra într-o perioadă de prosperitate începând cu 9 ianuarie 2025, iar conjunctura astrală le încurajează să își pună în valoare ingeniozitatea. 

Abuz incredibil al statului: Culisele celui mai mare furt comis împotriva unei proprietăți private. „La Borșa sunt clanuri mafiote ca-n Sicilia”

Statul comite frecvent astfel de abuzuri împotriva cetățenilor, furând proprietăți pentru care păgubiții trebuie să se lupte singuri prin instanțele de judecată.

Taylor Swift crește vânzările de muzică în UK la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Cheltuielile britanicilor pentru muzică înregistrată nu au fost niciodată mai mari, potrivit cifrelor publicate miercuri de o asociație din industrie. Acestea au fost impulsionate în special de lansarea unui nou album de către starul american Taylor Swift, scrie AFP.

Mexicul îi răspunde lui Donald Trump: De ce să nu numim SUA America Mexicană, sună bine, nu?

Președinta mexicană, Claudia Sheinbaum, propune, miercuri, schimbarea denumirii Statelor Unite în „America Mexicană”, ca răspuns la ideea președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a redenumi Golful Mexic în „Golful Americii”, scrie AFP.

Expoziția TRIAJ EXPERIMENTAL la Artoteca BMB

Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită luni, 13 ianuarie 2025, la ora 17, la vernisajul expoziției TRIAJ EXPERIMENTAL. Curatorii expoziției sunt Liviu Nedelcu și Gheorghe Dican.

Din 11 ianuarie, Antena Stars anunță noi schimbări în grila emisiunilor de weekend

Încă de la începutul anului, Antena Stars aduce schimbări şi noutăţi captivante pentru telespectatori.

Cafeaua de dimineață poate reduce riscul de deces cauzat de boli de inimă

Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiovasculare decât consumatorii care beau cafea pe timpul zilei, relatează BBC.

Puterea eternă a dragostei și a sacrificiului: Opera Națională București deschide anul 2025 cu sold-out „La Traviata”

Opera Națională București inaugurează anul 2025 cu un eveniment de excepție: trei reprezentații consecutive ale operei „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Acest moment special, programat pentru 8, 9 și 10 ianuarie, marchează începutul unui nou an și subliniază devotamentul instituției față de excele...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.