După anul 2000, pădurile din zona localității Borșa ar fi trebuit să fie retrocedate foștilor proprietari care s-au constituit în composesorat și au câștigat dreptul la terenurile familiilor lor prin hotărâri judecătorești. Dar statul român a ignorat efectiv hotărârile instanței și a retrocedat ilegal altora, a folosit masa lemnoasă, a amenajat domeniu schiabil sau chiar a defrișat zone vaste de pădure. Adevărații proprietari s-au judecat timp de 21 de ani cu statul și au câștigat inclusiv la CEDO, din 2022, dar statul a ignorat în continuare deciziile. Acum, CEDO a stabilit despăgubirile pentru cei 25 de membri ai Composesoratului Borșa: 61.540.966 euro sau retrocedarea suprafeței totale de 17.000 de hectare de pădure. Cheltuielile de judecată nu sunt mari, pentru că oamenii au fost reprezentați de avocați mai mult pro bono, mulți fiind foarte săraci.
România are 12 luni la dispoziție pentru a le plăti membrilor Composesoratului Borșa despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025. CEDO a obligat statul român să restituie efectiv suprafaţa de 17.000 hectare teren forestier Asociaţiei Composesorale Borşa sau, în situaţia în care în termenul acordat suprafaţa nu va fi restituită efectiv, în acelaşi termen, statul român trebuie să plătească Asociaţiei Composesorale Borşa suma de 61.540.966 euro.
Suma nu acoperă toate pierderile pe care le-au suferit proprietarii deposedați abuziv de stat, pentru că în 21 de ani acele suprafețe de pădure au și produs sume enorme de bani pentru cei care le-au exploatat fără drept.
„În 2004 a fost o Hotărâre definitivă a Judecătoriei Aleșd, pe care s-au reconstituit 17.000 de hectare de teren forestier, a apărut Legea 247/2005, dar autoritățile nu au pus în executare Hotărârile instanțelor, ci au redistribuit cele 17.000 de ha către alte persoane. 6.000 de hectare le-au dat lui Frank Timiș și rudelor lui care au administrat din 2006 până în 2023, au făcut zeci de milioane de euro numai din lemnul tăiat ilegal, pentru care nu a răspuns nimeni penal. Mai sunt și alte suprafețe care s-au dus către retrocedări ilegale. Circa 4.000 de hectare sunt pentru urmașii lui Dan Adamescu, acesta cumpărând drepturi litigioase de la alte persoane, 1.600 de hectare sunt cumpărate de Ikea și așa s-a ajuns ca membrii Composesoratului Borșa să fie puși în posesie, în 2006, doar că nu le-a mai recunoscut nimeni drepturile de proprietate”, a explicat, pentru Jurnalul, avocatul Bogdan Tudoran, care i-a reprezentat pro bono pe păgubiți, în ultimele două decenii, în lupta împotriva abuzurilor statului.
Acesta mai spune că la Borșa, statul român şi-a umilit cetățenii timp de 25 de ani, prin forța unor instituții locale, județene și guvernamentale corupte, dar cazul nu este anchetat, deși abuzurile s-au confirmat. „Structuri mafiote, politice și administrative au încercat, 25 ani, să înfrângă acest spirit de nesupunere, de libertate, de luptă pentru proprietate. Dar Dumnezeu nu îngăduie la nesfârșit această asuprire: statul român a pierdut fiecare bătălie și a pierdut și războiul acesta nedrept dus de cei puternici împotriva adevărului istoric și juridic”, mai spune avocatul.
Sub păduri sunt mine de aur
Pe oameni îi interesează să li se dea înapoi pădurile, nu despăgubirile în bani. Pe 8 noiembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului de proprietate al Asociației Composesorale Borșa pentru suprafața de 17.000 ha pădure. Curtea Europeană a acordat un termen de grație de peste 2 ani autorităților naționale pentru a respecta dreptul de proprietate al reclamantei și a pune în executare o sentință judecătorească executorie din 2004 care obliga Comisia locală Borșa și Comisia județeană Maramureş să restituie cele 17.000 de ha de pădure proprietatea reclamanților.
„Au fost multe interese acolo, pentru că este o zonă minieră în Baia Borșa, cu aur și alte metale rare. Lui Frank Timiș i-ar fi convenit să dispară pădurea de acolo, să înceapă mineritul. Primăria Borșa a făcut o pârtie de schi olimpică pe terenurile Composesoratului. 10.000 ha au fost efectiv rase în perioada 2012-2016. Numai masa lemnoasă de pe 10.000 ha a valorat 300 de milioane de euro. S-a tăiat la ras, ilegal, dar nimeni nu a răspuns vreodată penal. Se știe că s-a dat șpagă, dar fapta a rămas cu autori necunoscuți. S-au băgat oameni la închisoare pentru o căruță de lemne, dar cei care au tăiat la ras nu se cunosc. La Borșa sunt clanuri mafiote ca-n Sicilia, dar nimeni nu-i urmărește penal”, mai spune avocatul.
Condamnați la sărăcie de instituțiile mafiei
Mihali Matei, preşedintele Asociaţiei Composesorale Borşa, a explicat că statul a început abuzurile împotriva proprietăților lor cu 80 de ani în urmă și le-a continuat până în prezent. „Am fost lipsiți de proprietatea noastră timp de 80 ani: 45 ani sub regimul comunist și 35 ani sub regimul «democratic». Ce fel de stat de drept este acel stat care ne încalcă proprietatea și ignoră timp de 21 ani o hotărâre judecătorească irevocabilă? Ce fel de democraţie avem când se ignoră de mai bine de 2 ani o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului?”, spune acesta.
În timp ce mafioții și statul au produs sume uriașe de bani din pădurile celor 25 de membri ai composesoratului, păgubiții făceau chetă să plătească motorina pentru a se putea duce la procese, apărându-și drepturile luate abuziv de statul român. Iar avocații i-au reprezentat mai mult gratis.
Suma pe care o plătește statul român pentru cheltuielile de judecată din ultimii 21 de ani, inclusiv pentru cele două procese la CEDO, este doar de 8.000 de euro, infimă pentru astfel de procese. Iar statul nu a respectat nici măcar prima hotărâre a CEDO.
Nu retrocedăm, pentru că „Nu vrem noi!”
„În acești 2 ani de la prima hotărâre a CEDO, reprezentanții reclamantei (Asociația Composesorală Borșa – n.r.) au avut numeroase întâlniri cu agentul guvernamental, autoritățile locale și centrale fără niciun rezultat. Am întâlnit reprezentanți ai statului aroganți, zeflemitori și incompetenți care nu erau conștienți ce înseamnă o hotărâre de condamnare a statului român și că dacă nu vor restitui proprietatea, cetățenii întregii țări vor trebui sa plătească ei valoarea proprietății reclamantei. Funcționarii statului ne-au râs în față, ne-au spus și «ce dacă aveți o hotărâre de condamnare, instanțele au greșit, nu aveți dreptul la nimic fiindcă nu vrem noi!». Este al 40-lea caz al meu câștigat la CEDO, un alt caz în care reclamanții după zeci de ani de procese și umilințe îndurate în țară, deși aveau o hotărâre judecătorească definitivă, și-au găsit dreptatea la Strasbourg”, spune avocata Nicoleta Tatiana Popescu.
Acum, după ce Curtea a stabilit că oamenilor trebuie să li se restituie în natură cele 17.000 de ha, în termen de 12 luni de când hotărârea este definitivă, autoritățile naționale sunt obligate să respecte și să execute hotărârea CEDO, în caz contrar Ministerul de Finanțe va achita 61.540.966 milioane de euro din banii noștri ai tuturor.
Cine au fost beneficiarii
Cel mai important beneficiar al distribuirii ilegale a acestor suprafețe de pădure cu zăcăminte de aur și alte metale rare în subsol este Vasile Frank Timiș - controversat om de afaceri român cu cetățenie australiană, care în 2012 a devenit cel mai bogat român, cu o avere netă de 1,34 miliarde de lire sterline (2,13 miliarde de dolari). Ca o „coincidență”, afaceristul exploatează niște mine de aur prin Africa, deci nu ar fi străin de zonele de minerit pentru metale rare.
Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol, precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, locul unde se află cel mai mare zăcământ de aur din Europa. O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, reprezintă 5% din teritoriul României.
Alt beneficiar a fost controversatul om de afaceri Dan Adamescu pe care îl moștenește acum fiul lui. Dan Adamescu a primit o suprafață de circa 4.000 de hectare de pădure din fondul forestier al Composesoratului Borșa, fără a avea acest drept, dar a mai fost vizat de anchete DNA și pentru alte suprafețe de pădure din țară pe care fie le-a cumpărat, el sau fiul lui, Alexandru Adamescu, la prețuri mult mai mici decât cele reale, fie le-a primit ca retrocedări. După moartea lui, fiul a moștenit inclusiv dosarele de urmărire penală.
Printre ceilalți beneficiari este și Primăria Borșa, care a plătit în total prejudicii de circa 1 miliard de lei, pentru toți anii în care a exploatat abuziv cele 17.000 de hectare de pădure ale Composesoratului Borșa, bani pe care îi producea în 7 luni ale anului doar din exploatarea masei lemnoase de pe suprafața pe care a exploatat-o în detrimentul adevăraților proprietari.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹