Două mașini s-au ciocnit violent în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Panciu, din județul Vrancea. În urma impactului, una dintre mașini, în care se aflau șoferul de 21 de ani și o pasageră de 17 de ani, a luat foc. Cei doi au fost găsiți carbonizați de echipajele sosite la fața locului, potrivit ISU Vrancea, citat de Jurnal de Vrancea
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ.
Potrivit IPJ Vrancea, din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Străoane-Panciu, „pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat in derapaj și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de o tânăra, de 21 de ani, din Panciu”.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, iar el și pasagerul din dreapta, o adolescentă de 17 ani, au murit carbonizați între fiarele contorsionate.
„În celălalt autoturism au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite ușor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a mai anunțat IPJ Vrancea.