Un nou schimb de prizonieri între Hamas și Israel. Vor fi eliberate patru femei soldat - HotNews.ro

Un nou schimb de prizonieri între Hamas și Israel. Vor fi eliberate patru femei soldat - HotNews.ro
📅 2025-02-11

Grupul militant palestinian Hamas a anunţat vineri numele a patru femei soldat israeliene ostatice care urmează să fie eliberate în schimbul unor prizonieri palestinieni în cadrul celui de-al doilea schimb pe baza acordului de încetare a focului din Gaza, informează Reuters, citată de Agerpres.

Karina Ariev, Daniella Gilboa, Naama Levy şi Liri Albag vor fi eliberate sâmbătă, a precizat Hamas. Schimbul, aşteptat să înceapă sâmbătă după-amiază, survine după eliberarea în prima zi a armistiţiului, duminica trecută, a trei femei israeliene şi 90 de prizonieri palestinieni, primul astfel de schimb în mai bine de un an.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a confirmat că lista a fost primită de la mediatori. Răspunsul Israelului va fi prezentat mai târziu, se arată într-un comunicat.

Presa israeliană a relatat că lista ostaticilor programaţi pentru eliberare nu este în conformitate cu acordul iniţial, dar nu a fost imediat clar dacă acest lucru va avea vreun impact asupra schimbului planificat, notează Reuters.

Ulterior vineri, un oficial al Hamas a declarat pentru Reuters că Israelul a cerut prin intermediul mediatorilor ca grupul să înlocuiască una dintre femeile soldat, Albag, cu o femeie civilă, Arbel Yehoud. Întrebat de ce a fost solicitată schimbarea, el a răspuns că „este o chestiune tehnică şi are de-a face cu situaţia de pe teren”, fără a da detalii.

În prima fază de şase săptămâni a încetării focului din Gaza, Israelul a fost de acord să pună în libertate 50 de prizonieri palestinieni pentru fiecare femeie soldat eliberată, au declarat oficialii. Acest lucru sugerează că 200 de prizonieri palestinieni vor fi eliberaţi în schimbul celor patru femei soldat.

Biroul de presă pentru prizonieri al Hamas a transmis că se aşteaptă să obţină în următoarele ore numele a 200 de palestinieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă. Este de aşteptat ca lista să includă 120 de deţinuţi care ispăşesc pedepse pe viaţă şi 80 de deţinuţi cu alte pedepse lungi.

După eliberarea primelor trei femei duminica trecută şi recuperarea cadavrului unui soldat israelian dispărut de un deceniu, Israelul spune că 94 de israelieni şi străini rămân încă deţinuţi în Gaza.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Volodimir Zelenski, dispus la schimburi teritoriale cu rușii, în cadrul potențialelor negocieri de pace

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să cedeze teritoriile controlate de trupele ucrainene în regiunea Kursk din Rusia în schimbul returnării teritoriilor ucrainene ocupate în prezent de trupele ruse, dacă vor avea loc…

VIDEO Diana Șoșoacă, laude pentru Nicolae Ceaușescu de la tribuna Parlamentului European: „Nimeni nu l-a egalat vreodată!”

Europarlamentara Diana Șoșoacă l-a lăudat marți, în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, pe dictatorul Nicolae Ceaușescu: „A avut cea mai bună politică externă”, a spus ea. În același discurs, Diana Șoșoacă i-a cerut demisia…

Cătălin Predoiu a fost ales lider interimar al PNL, în locul lui Ilie Bolojan, care mâine devine președintele interimar al României / Cine va fi la conducerea Senatului

Cătălin Predoiu a fost ales președinte interimar al PNL de către Biroul Politic Național al partidului, marți, cu unanimitate de voturi, și va ocupa astfel funcția lăsată liberă de Ilie Bolojan, care va deveni miercuri…

Avocatul familiei Pally, detalii despre perchezițiile la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, în dosarul privind finanțarea. „Nu există nicio dovadă”

Avocatul Dan Panțoiu, avocatul lui Radu Pally și al soției acestuia, Crenguța, a avut o primă reacție în urma perchezițillor de marți efectuate de autorități în dosarul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin…

Olaf Scholz îl acuză pe Friedrich Merz, primul în sondaje, că va „duce Europa în mormânt” dacă devine cancelar al Germaniei. Dezbatere aprinsă în Bundestag

Germania va avea alegeri generale anticipate pe 23 februarie și, chiar dacă părea puțin probabil, rolul țării în UE a devenit un punct central în bătălia dintre candidați în campania electorală, potrivit Politico. „Friedrich Merz…

De ce europenii nu pot fi americani / Green Deal-ul nu este doar despre salvarea urșilor polari, ci chiar a Europei

Pentru că pe subiecte precum Green Deal sau modelul Trump în economie se aude în aceste zile mai mult vocea populiștilor, am căutat să prezentăm publicului HotNews și o altă perspectivă, care pune aceste teme…

OpenAI respinge oferta de 97,4 miliarde de dolari a lui Elon Musk: „Orice sugestie de vânzare este cu adevărat ipocrită”

Dezvoltatorul de inteligență artificială OpenAI a respins marți o oferta de 97,4 miliarde de dolari din partea lui Elon Musk, afirmând că organizația nu este de vânzare. Chris Lehane, directorul global al afacerilor OpenAI, a…

Elena Lasconi vrea să o excludă din USR pe Clotilde Armand „pentru că încearcă să saboteze campania electorală”

Liderul USR, Elena Lasconi, a anunțat marți că va solicita excluderea lui Clotilde Armand din partid, în contextul criticilor pe care i le-a adus fostul primar al Sectorului 1 pentru paralela pe care a făcut-o…

Obiectele de tezaur din expoziția care a fost în Olanda, expuse din nou la muzeele din țară. Coiful și cele trei brățări dacice nu au fost recuperate

350 dintre piesele expuse la Muzeul Drents din Olanda, în cadrul expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”  pot fi văzute de publicul larg din România, începând de miercuri, 12 februarie. Din colecție lipsesc Coiful de…

Antifrauda ANAF va trimite și somații, după invitații / Ordinul, publicat în Monitorul Oficial. Cine refuză, riscă până la 6 ani de închisoare

ANAF a publicat în Monitorul Oficial Ordinul 128/2025 care schimbă legislația în privința Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF). Până acum, inspectori trimiteau contribuabililor doar un document denumit “Invitație”. Ordinul introduce acum „Somația”. Practic, cei care…

Good News

Only good and positive news.