Într-un interviu pentru HotNews, Mihai Răzvan Ungureanu, fost director SIE (în două mandate), fost ministru de Externe, fost premier în anii lui Traian Băsescu, răspunde de fapt la o singură întrebare: de ce tac Serviciile Secrete în cazul lui Călin Georgescu. Dincolo de aparența unei singure întrebări, răspunsurile sunt multe și nuanțate.
„Există o tăcere detrimentală”
HotNews: – Ați fost director SIE, prim-ministru, ministru de externe. De ce tac instituțiile de forță în acest moment? Suntem lăsați pradă speculațiilor și ascensiunii partizanilor lui Georgescu.
Mihai Răzvan Ungureanu: – Mi-aș fi dorit ca decizia Curții Constituționale referitoare la anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale să invite instituțiile executive la un dialog accentuat cu publicul. Există o tăcere detrimentală. Ea este croită împotriva așteptărilor noastre. E sentimentul îngrijorător că toată lumea a fost luată prin surprindere. Or, este clar că n-ar fi trebuit să existe o asemenea stupoare, cel puțin în rândul celor avizați sau care au s-au uitat microscopic la fenomenul electoral românesc.
– Serviciile se fac că nu-l văd. Era Georgescu ascuns undeva?
– Faceți aluzie la un personaj care apare din negura timpului. El nu este atât de pur, neatins de politică. A avut o carieră destul de stranie, un drum destul de straniu, dar care l-a ținut în preajma Puterii, în unele cazuri destul de sus, aproape de vârful executiv al unui minister. Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a dat pe mână administrarea unei strategii de dezvoltare durabilă a României. Prezența lui în fundalul politic românesc s-a accentuat după 2008-2009. A început să fie foarte prezent și în rețelele sociale, în medii sociale, după 2012-2013 apărând și dispărând, în funcție de temperatura cu care își administra dorințele. El, pentru mine, este un caz clinic. Are un discurs care se poate defini după manualele moderne de psihiatrie.
– Vrea Puterea!
– Are suferințe care se accentuează pe măsura trecerii timpului. Sunt suferințe care se instalează gravissim în etapa finală a vieții pacientului. Mă tot întrebați pe unde sunt serviciile secrete?
Serviciile semnalează asemenea fenomene decidenților politici. De ce nu au reacționat?
– Vă întreb unde sunt serviciile secrete?
– Ce vă pot spune, din experiența mea, este că asemenea fenomene sunt întotdeauna semnalate de serviciile secrete. Apar informații care, la un moment dat, coroborate, pot duce la o avertizare ce ajunge sub ochii decidentului politic. Decidentul politic hotărăște ce anume se dezvăluie sau nu publicului. Există instituții care primesc asemenea informații regulat. Cred că o țară întreagă a văzut ce s-a întâmplat la Tâncăbești, în urmă cu câteva luni, acolo unde există o troiță ridicată, chipurile, pe locul în care Corneliu Zelea Codreanu și alți legionari de vârf au fost asasinați. Ce am avut? Manifestări în care participanții nu se dau în lături de a purta uniforme ale timpului, semne ale Gărzii de fier, în care salută cu mâna dreaptă ridicată. Da, asemenea chestiuni vin din 1990. În anumite cazuri, Parchetul General s-a sesizat, în altele a rămas complet indiferent. Culmea este că sensibilitatea a fost mai mare față de aceste fenomene în anii 90 decât pare să fie acum.
– Fenomenele de acest tip au fost considerate marginale, incapabile să genereze un rău social?
– Nu știm. Dar ceea ce părea marginalitate politică, ideologică, confesională, culturală a crescut în dimensiune și în amplitudine. A devenit interesant pentru urechile multora. Mulți au reacționat pozitiv. Gradul tot mai redus de educație, dar și nevoia de a găsi idoli în piață. În subteranele societății românești se ascund mișcări ultraortodoxiste care sunt foarte apropiate de Rusia și preiau mult din mesajul lui Putin. Unele dintre ele, fără să se ferească de lumina soarelui. Să nu uităm de gruparea lui Teodosie, fostul colaborator al Securității de la Constanța. Și acum iată găsindu-și idol în Georgescu. Este, în opinia mea, tardiv de a mai răspunde la asemenea chestiuni, pentru că avantajată de contextul internațional, extrema dreaptă crește, crește în forță politică și număr de adepți. Să nu uităm cum a crescut numărul celor care merg la pelerinajul de la Sfânta Parascheva de la Iași. Coada celor care doreau să atingă racla a ajuns la lungimi nebănuite, de peste 7 km. Erau oameni care stăteau 3 zile în această coadă pentru a-și îndeplini dorința.
– Ce se întâmplă?
– Se instalează prin ignorare, prin lipsă de educație, un tip de obscurantism nou. Este falimentul unui sistem educațional, o boală lungă căreia i s-au administrat tratamente fără rezultat. Este un gen de disperare. Un gen de disperare care rimează foarte bine cu gradul redus de încredere în instituțiile statului. Acest melanj a generat reproș, opoziție, acum violența exprimării.
– Serviciile? Am o obsesie.
– Mă refer la SRI și la direcția de specialitate din Ministerul de Interne. Repet, informații de acest tip au fost întotdeauna expediate factorului politic. Serviciile nu sunt dispuse la dialogul public, pe motive pe care le-am putea înțelege măcar parțial. Decidentul politic primește informațiile. Exact decidentul politic în care publicul nu mai are încredere. De ce nu există o reacție când apar elemente de natură să ne îngrijoreze, care pot duce la alterarea procesului electoral? N-aș putea să vă răspund. Din mica experiență pe care o am mi s-a arătat că de multe ori există comoditatea decidentului, dar și indiferența, lipsa de atenție. De ce nu? Lipsa de educație.
Cum a plecat Georgescu din MAE
– Georgescu a fost angajat în vremea dvs în Ministerul de Externe.
– Mi-au spus asta prieteni din Ministerul Afacerilor Externe și am încredere în onestitatea lor. Mi-au spus că Georgescu a funcționat într-o vreme consilier onorific al ministrului Mircea Geoană. Apoi, undeva pe finalul mandatului domnului Geoană, s-a transformat în director al uneia dintre direcțiile interne. O asemenea poziție, într-un departament al Ministerului Afacerilor Externe, e ocupată de cele mai multe ori de diplomați de carieră, care înaintează până în acest punct, având și gradul cuvenit acoperirii poziției directoriale. Venind în minister am pus problema retragerii diplomaților care au colaborat cu fosta Securitate. Aveam dorința de a da de o parte deșeurile unei epoci trecute. Apoi, am blocat admiterea de personal nou, pentru că aveam nevoie de audit și nu de noi intervenții politice de angajare. Au plecat din minister oameni pe care nu-i văzusem în viața mea, deși mai fusesem secretar de stat cu ceva vreme în urmă. Au plecat din minister oameni care lăsau dâre groase de parfum politic, în urma trecerii lor pe culoarele Ministerului. Și așa a dispărut și acest personaj, fără să-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată. Deci el a plecat, nu s-a supus examenului. Avea vreo relație cu fosta Securitate? Nu știu. Dar cert este că Georgescu a plecat din minister în momentul în care am impus criterii clare. Nu au fost puțini cei care au plecat trântind ușa și înjurându-mă gros. Omul nostru a dispărut pur și simplu.
Academia SRI, fabrică de plagiate
– Vorbiți de educația tot mai precară astăzi. Lipsa de educație nu sesizează pericolul, crează comoditate, primatul interesului. Lipsa de educație din partea politicienilor. Dar și din partea personalului acestor servicii secrete.
– Eu cred că gradul din ce în ce mai redus de performanță al sistemului educațional generează perturbări de personal peste tot, nu doar în instituțiile de forță ale statului, în absolut toate locurile. Deci și la Guvern și în Servicii. Uitați-vă cum arată mediul preuniversitar și mediul universitar, unde guvernanți și Servicii creează niște aberații înfiorătoare. Priviți ce a devenit Academia “Mihai Viteazul” a SRI, o fabrică sub acuza plagiatului. Dacă plagiatul e aprobat în universitățile civile de renume, cum să nu se întâmple și acolo? Plaga se extinde pe seama faptului că societatea românească nu mai are anticorpi. Nu mai există aplicarea criteriilor de performanță. Filozofia administrativă se rezumă la “merge și așa”, atunci evident că “merge și așa”. Și cu fals merge, și cu indiferență, merge și cu trecerea cu vederea a fascismelor de tot felul. Este vorba de calitatea intelectuală a celor care cad în plasa unui asemenea discurs compus din șase substantive. Dar și de faptul că lipsa de educație adevărată te face să nu observi un discurs care, spuneam, are antecedente de ordin medical.
– Eu am colegi la facultate care se închină la icoana lui Georgescu.
– Mi-au mai spus și alții. Și vorbim de învățământul universitar. Și de corpul didactic al învățământului. Sunt profesori universitari care cred în această hologramă, în “marele vid” care este acest cetățean. Cetățeanul ăsta este turnesolul care scoate la iveală modul în care se raportează guvernanții, personalul serviciilor secrete, universitarii la această realitate. Este un mare vid care atrage. Înțeleg că există o atitudine de respingere față de partidele tradiționale, față de felul în care s-au achitat de obligațiile de a conduce țara pe un drum bun. Dar problema reală este această atracție pentru “marele vid”, jocul periculos. Mergând în siajul acestui individ, demontezi democrația însăși.
– Nu există o societate românească. Există mai multe societăți românești.
– Și o diaspora care este un import al acestui amestec de societăți. Aceste societăți nu mai comunică între ele. Adepții cetățeanului cu pricina, ai “marelui vid”, sunt complet impermeabili la orice argument logic. Reacționează virulent. Doar bătutul în masă și vocea răstită conving.
Idei care vin din vremea lui Ceaușescu
– Dar există și dictatura monologului generalizat.
– Impresia că poți administra o țară întreagă pe seama unei singure axiome este o idee penibilă. Ideea vine din vremea lui Ceaușescu. Este cheie de înțelegere a societății socialiste, gândite de Ceaușescu. Pentru că o dată cu anii 1975-76, când protocronismul primar lua viteză, s-a instalat și mantra unității întregului popor în jurul conducerii de partid și a național-comunismului lui Ceaușescu. Mantra aceasta a fost construită în timp și ne urmărește și astăzi. Să vedem filmele cu daci de pe vremea aceea și să urmărim gândirea dacopată. Mihai Viteazul este unificatorul românilor, o ecuație în interiorul acestei mantre. E unitatea forțată a întregului popor. Ne desparte iată, din nou, educația care înseamnă nu doar informații despre daci, Mihai Viteazul, Ceaușescu, dar și o cultură a dialogului. Există falii în lumea noastră care califică moduri diferite de gândire, moduri diferite de raportare la realitatea politică, socială, economică. Acum vă dați seama pe ce insulă locuiește cetățeanul? Ce insulă populează “marele vid”?
– “Marele vid” este omul sistemului prin discurs.
– Este de o incultură crasă, un talmeș-balmeș. Sunt aberații, sunt citate anapoda, sunt protocronisme, sunt minciuni. Cetățeanul este văzut ca un intelectual. Eu mă repet atrăgând atenția caracterului clinic al cetățeanului. Este ceva care n-ar trece niciun examen serios măcar de școală generală. Are însă un fel onctuos, un fel de a fi arogant, spune aberații cu un aer sever, împărtășește certitudini. Problema este cine să-l supună unui act critic? Am vorbit de starea educației. Cine să-l examineze? Mitomania pe care o practică este fără nicio remușcare.
– Revin la obsesia mea. În acest discurs cu protocronism, naționalism, creștinism, newage, acest talmeș-balmeș, nu cumva se recunosc guvernanții, unii băieți din servicii?
– Eu personal nu am cunoscut un asemenea discurs în SIE. Numai că există diferențe și diferențe între etosul unui serviciu și etosul altui serviciu. E greu să faci generalizări. Nu e greu să sondezi care este atmosfera mentală, cu reflex cultural, a angajaților. Ține de gradul de educație fără discuție. Dar depinde și de tipurile umane, peste tot. Surprize apar. Iată, am deschis ușa șifonierului și a căzut în brațele noastre făptașul.
Diferența dintre o broască oarecare și un leu
– Nu este un moment de “pericol public”, de a atentat la “securitatea națională”?
– Da, este! Umberto Eco, marele semiotician, pomenește despre infernalul rău social pe care l-au făcut rețelele sociale, cât de mare este cantitatea de prostie și cât de acidă, de periculoasă. Revenim la întrebarea dumneavoastră, cât de toxică poate fi? Prostia agresivă, transformată în instrument politic, își caută loc la Putere. Este un pericol public, un atentat la siguranța națională. Guvernul nu spune nimic în privința asta. Primul ministru își face de cap pe Tiktok. În tăcerea lui, “tăcerea sa înțeleaptă”, guvernul simte în spate răsuflarea rece a unui monstru. E discursul unui monstru care se auto-asumă puternic, răzbate puternic în societate și caută ecou. Are ecou. Discursul despre democrație e mai sfios. Cel al marelui vid național este foarte puternic.
– Trump a fost înălțat în tronul lumii. Acum Georgescu izolaționistul se potrivește cu Trump Împăratul.
– Trump este un om de afaceri și gândește pragmatic în termeni de reconstrucție a criteriilor de definire ale societății americane și de eficientizare a administrației Statelor Unite. Vede lucrurile clare și simple : acolo facem asta, acolo altceva – îmi trebuie rezultat. Intâi deciziile, apoi modul de îndeplinire a lor. În plus, obiectivul său clar este de a proiecta și stabiliza poziția de primă putere mondială a Statelor Unite. « America first », nu-i așa? Cum ar putea să intre aici o comparație cu gândirea ciudată a candidatului Georgescu ? Răspunsul ar veni din întrebarea cum se poate compara o broască oarecare cu un leu.