Ucraina numeşte un nou comandant pentru frontul din Doneţk, unde trupele sale pierd tot mai mult teren / Rușii, aproape de capturarea orașelor Kurahove și Pokrovsk - HotNews.ro

Ucraina numeşte un nou comandant pentru frontul din Doneţk, unde trupele sale pierd tot mai mult teren / Rușii, aproape
📅 2024-12-14

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski, în cadrul măsurilor menite să îmbunătăţească situaţia trupelor din apropierea oraşelor strategice Pokrovsk şi Kurahove, unde forţele sale se retrag de pe o serie de poziţii pentru a nu fi încercuite de trupele ruse, relatează agențiile de presă EFE și Agerpres.

Ca urmare a distrugerii poziţiilor defensive de către inamicul rus, trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii din apropierea localităţilor Suji Iali şi Veseli Gai, la 10 kilometri de Kurahove, a anunţat Grupul Operativ-Strategic al Forţelor Hortiţia.

Potrivit platformei de analiză a evoluţiei războiului „DeepState”, apropiată armatei ucrainene, armata rusă a ocupat încă trei sate în sectorul de front Kurahove, unde trupele ucrainene sunt semi-încercuite.

„Greșeala armatei ucrainene”

Acest eşec, cuplat cu situaţia la fel de dificilă de pe frontul de la Pokrovsk, un alt avanpost cheie unde trupele ucrainene pierd teren, a condus la demiterea generalului Luţenko. Înlocuitorul acestuia, generalul Tarnavski, are un istoric militar mixt, pe lângă operaţiuni reuşite el conducând şi contraofensiva ucraineană eşuată din vara anului trecut. Totuşi, experienţa sa de luptă ar putea ajuta la stabilizarea situaţiei din regiune, cred unii comentatori, precum analistul militar Iuri Botusov.

Acesta din urmă consideră însă că şi alţi comandanţi sunt responsabili pentru eşecurile de pe frontul de est, inclusiv comandantul-şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski. O greşeală a armatei ucrainene, consideră Iuri Botusov, este că ar fi sacrificat prea multe resurse umane şi materiale în încercarea de a apăra poziţii care oricum urmau să fie pierdute, fiind astfel irosite inutil vieţile multor soldaţi, în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o criză de efective şi nu reuşeşte să-şi înlocuiască pierderile.

„Doar o chestiune de timp”

Între timp, liderul separatist pro-rus din Doneţk, Vladimir Rogov, a susţinut că trupele ruse au ridicat drapelul rus pe sediul primăriei din Kurahove. Informaţia nu este confirmată de alte surse, dar bloggeri militari ucraineni au estimat săptămâna aceasta că pierderea oraşului Kurahove „este doar o chestiune de timp” şi consideră că trupele ucrainene ar trebui să se replieze de acolo pe o linie defensivă între localităţile Pokrovsk şi Velika Novosilka.

Trupele ruse au ajuns însă şi în proximitatea oraşului Pokrovsk, un nod logistic cheie pentru armata ucraineană în Doneţk şi a cărui cucerire i-ar permite armatei ruse să perturbe aprovizionarea efectivelor ucrainene pe frontul de est şi să înainteze apoi spre Ceasov Iar, un oraş situat într-o zonă înaltă ce ar oferi avantaje tactice. De asemenea, în apropiere de Pokrovsk se află o mină de cărbune cocsificabil care este singurul furnizor intern al Ucrainei pentru această materie primă necesară industriei siderurgice.

O poziție cât mai bună de negociere

Ofensiva rusă intensificată pe frontul din estul Ucrainei pare să aibă ca obiectiv şi obţinerea unei poziţii de negociere cât mai bune înaintea unor eventuale tratative cu Kievul ce ar putea fi impulsionate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie.

În urma unei discuţii avute sâmbăta trecută la Paris cu preşedinţii ucrainean şi francez, Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron, Donald Trump a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri între Ucraina şi Rusia.

„Zelenski şi Ucraina ar dori să facă o înţelegere şi să oprească nebunia”, a scris după acea întâlnire Trump pe platforma sa socială Truth Social, adăugând că Ucraina a pierdut în războiul cu Rusia aproximativ 400.000 de soldaţi, iar Rusia a pierdut circa 600.000 de soldaţi, morţi şi răniţi. „Trebuie să fie o încetare a focului imediată şi negocierile să înceapă”, a indicat viitorul preşedinte al SUA.

_____

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Manifestații în Israel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza: „Puneți capăt războiului, aduceți-i pe toți acasă”

Mii de persoane au manifestat sâmbătă seara în mai multe orașe din Israel pentru a menține presiunea asupra guvernului de a obține eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza, după mai bine de un an de război…

Ucraina numeşte un nou comandant pentru frontul din Doneţk, unde trupele sale pierd tot mai mult teren / Rușii, aproape de capturarea orașelor Kurahove și Pokrovsk

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski, în cadrul măsurilor menite să îmbunătăţească situaţia trupelor din apropierea oraşelor…

O opțiune mai puțin obișnuită de cadou de Crăciun poate fi alegerea perfectă

Crăciunul ar trebui să fie anotimpul veseliei, dar vine la pachet cu provocări. Ne confruntăm cu nebunia locurilor de parcare când ieșim la cumpărături, treziri matinale pentru a evita cozile uriașe, dar mai ales eterna…

Liderul rebelilor din Siria cere sprijin internațional pentru oprirea atacurilor Israelului: „Starea de epuizare nu ne permite să intrăm în noi conflicte”

Liderul coaliţiei rebelilor sirieni care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad a declarat sâmbătă că Siria este mult prea „epuizată” pentru a putea susţine un conflict armat cu Israelul şi a cerut…

SuperLiga: Universitatea Cluj revine în fotoliul de lider după victoria cu Petrolul – Cinci goluri într-o repriză

Universitatea Cluj a învins echipa Petrolul Ploiești, scor 4-1, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 20-a din SuperLiga. Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 4-1, în etapa #20 din SuperLiga Scorul a…

Novatek, cel mai mare producător rus de gaze lichefiate, încearcă să îmbunătăţească relaţiile cu SUA prin intermediul unui grup de lobbiști

Novatek, gigantul rus în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL), lucrează cu lobbiști în încercarea de a reconstrui relaţiile cu Statele Unite, după ce Washingtonul a impus sancţiuni asupra proiectului său Arctic LNG 2, cel mai…

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara…

Viscol în nordul țării în noaptea de sâmbătă spre duminică. Avertizare de cod galben pentru trei județe

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, o avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru zona montană înaltă a judeţului Cluj. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteză de până la 85 de km/h, iar…

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de…

Semnal de alarmă al unui profesor de liceu: Falsul istoric încă se află în „Istoria” din ghiozdane. În situații precum cea de acum consecințele pot fi devastatoare

Atât timp cât manualele de istorie de clasa a XII-a sunt pline de informații care transmit ideea că spațiul românesc a fost încă de la începuturile sale unul după care „dușmanii” au jinduit, că națiunea…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.