Donald Trump nu mai vrea rezolvarea războiului din Ucraina în 24 de ore, ci mai aşteaptă câteva luni. Cum văd partenerii europeni schimbarea de atitudine – Financial Times - HotNews.ro

Donald Trump nu mai vrea rezolvarea războiului din Ucraina în 24 de ore, ci mai aşteaptă câteva luni. Cum văd partenerii
📅 2025-01-11

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi-a amânat cu câteva luni promisiunea din campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”, într-o schimbare de atitudine pe care partenerii europeni au interpretat-o ca un semn că administraţia sa nu va renunţa imediat la sprijinul pentru Kiev, relatează vineri ziarul Financial Times (FT), citat de News.ro.

Doi oficiali europeni au declarat pentru Financial Times că discuţiile cu noua echipă a lui Trump din ultimele săptămâni au arătat că aceştia încă nu au decis cum să rezolve conflictul şi că sprijinul pentru Ucraina va continua şi după învestirea preşedintelui american, la 20 ianuarie.

„Întreaga echipă (Trump) este obsedată de forţă şi de a părea puternică, astfel încât recalibrează abordarea în privinţa Ucrainei”, a declarat unul dintre oficiali.

Administraţia viitoare este de asemenea precaută pentru că se teme de comparaţiile care ar putea fi făcute cu retragerea dezastruoasă a SUA din Afganistan, pe care au reproşat-o administraţiei Biden.

Șase luni în loc de 24 de ore

La începutul acestei săptămâni, Trump a sugerat că „şase luni” ar fi o ţintă mai realistă pentru a pune capăt războiului. Reprezentantul său desemnat ca trimis special pentru războiul din Ucraina, Keith Kellogg, a declarat miercuri pentru Fox News că obiectivul este de a pune capăt conflictului în „100 de zile”.

„Aş dori să stabilesc un obiectiv la nivel personal şi profesional – l-aş stabili la 100 de zile”, a declarat Kellogg pentru Fox News când a fost întrebat despre un acord de pace în Ucraina. El a spus că trebuie găsită o modalitate de a se asigura că soluţia este solidă şi durabilă şi că acest război se încheie, „astfel încât să oprim măcelul”, a spus el.

Potrivit Financial Times, liderii şi oficialii europeni au susţinut în faţa lui Trump şi a echipei sale că este nevoie de continuarea ajutorului militar american, pentru a pune Kievul într-o poziţie cât mai puternică pentru negocierile de pace şi pentru a ajuta la aducerea Moscovei la masa negocierilor.

Oficialii francezi au declarat luna trecută că întărirea poziţiei Ucrainei pe câmpul de luptă înseamnă oprirea înaintării Rusiei în estul ţării, deoarece nu vor exista discuţii, dacă Moscova continuă să preia teritorii.

Meloni spune că SUA nu vor abandona Ucraina

Sprijinul militar continuu al Washingtonului este crucial pentru apărarea Ucrainei, chiar dacă ţările europene au contribuit, de asemenea, cu armament şi un ajutor financiar semnificativ pentru Kiev. Premierul italian Giorgia Meloni, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu Trump la staţiunea sa Mar-a-Lago, a exclus posibilitatea ca Washingtonul să „abandoneze” Ucraina.

„Nu prevăd o dezangajare a SUA”, a declarat ea joi într-o conferinţă de presă, adăugând că Trump este capabil să îmbine diplomaţia cu descurajarea. Meloni a adăugat că Ucraina ar trebui să primească garanţii de securitate concrete ca parte a oricărui potenţial acord diplomatic pentru a pune capăt conflictului activ. „Garanţiile de securitate sunt fundamentale dacă aspirăm de fapt la pace în Ucraina”, a spus ea. „Ştim cu toţii că în trecut Rusia a încălcat acordurile pe care le-a semnat. Fără garanţii de securitate, nu putem avea certitudinea că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a recunoscut Meloni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să convingă Washingtonul şi alţi aliaţi NATO să ancoreze aceste garanţii de securitate într-un calendar concret pentru aderarea ţării sale la NATO. Însă atât Biden, cât şi Trump s-au arătat reticenţi în a susţine un astfel de pas, la fel şi unii lideri europeni, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz.

Între timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat că trupele europene ar putea fi desfăşurate în Ucraina pentru a se asigura că Rusia nu atacă din nou – o idee care, de asemenea, nu beneficiază de un sprijin unanim în Europa.

Ce vrea Putin

Vladimir Putin va „saluta” orice abordare din partea lui Trump şi ar fi pregătit pentru „dialog” cu SUA, a declarat joi Kremlinul. Principalul obiectiv al lui Putin în orice discuţie este să creeze noi acorduri de securitate prin care să se asigure că Ucraina nu va adera niciodată la NATO şi că alianţa militară condusă de SUA se retrage din unele desfăşurări ale sale din est, potrivit unui fost oficial de rang înalt de la Kremlin şi unei alte persoane care a discutat despre acest lucru cu liderul rus, scrie Financial Times.

„Vrea să schimbe regulile ordinii internaţionale astfel încât să nu mai existe ameninţări la adresa Rusiei. Este foarte îngrijorat de cum va arăta lumea după război”, a declarat fostul înalt oficial de la Kremlin. „Trump vrea oricum ca NATO să dea înapoi. Lumea se schimbă, orice se poate întâmpla”, a comentat acesta.

Oficialii occidentali, inclusiv secretarul general al NATO, Mark Rutte, au încercat să-i sublinieze că este important ca Trump să se asigure că impune „pacea printr-o demonstraţie de forţă” în Ucraina, evitând o înfrângere a Kievului care l-ar încuraja pe Putin şi pe aliaţii săi – China, Iran şi Coreea de Nord.

„Nu putem avea o situaţie în care Kim Jong Un şi liderul rus şi Xi Jinping şi Iranul bat palma pentru că am ajuns la o înţelegere care nu este bună pentru Ucraina, deoarece, pe termen lung, aceasta va fi o ameninţare gravă la adresa securităţii nu numai a Europei, ci şi a SUA”, a declarat Rutte pentru FT luna trecută.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Donald Trump nu mai vrea rezolvarea războiului din Ucraina în 24 de ore, ci mai aşteaptă câteva luni. Cum văd partenerii europeni schimbarea de atitudine – Financial Times

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi-a amânat cu câteva luni promisiunea din campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”, într-o schimbare de atitudine pe care partenerii europeni au interpretat-o…

Un american condamnat pentru asaltul asupra Capitoliului, arestat în Canada. Speranțele sale sunt acum legate de Trump

Un american care a fugit după ce a fost condamnat la închisoare pentru rolul său în asaltul asupra Capitoliului, la 6 ianuarie 2021, la Washington, a fost arestat în Canada, au declarat vineri autorităţile canadiene,…

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans, în Statele Unite, a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să…

Relațiile dintre Paris și Alger se tensionează din cauza unui influencer. „Algeria vrea să umilească Franța”

Ministrul francez de Interne, Bruno Retailleau, a acuzat vineri Algeria că a încercat să „umilească” Franţa atunci când a refuzat să accepte un cetăţean algerian expulzat de Paris de pe teritoriul francez, relatează Politico, citat…

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scriu Politico.eu…

Patru tineri străini, cu vârste între 16 şi 18 ani, salvaţi de pe Jepii Mici. Erau neechipaţi corespunzător, iar în zonă e strat mare de zăpadă

Jandarmii din Buşteni au intervenit, vineri, pentru a salva patru tineri, cetăţeni străini, care încercau să ajungă la Crucea Caraiman, pe traseul Jepii Mici, dar erau neechipaţi corespunzător şi nu au mai putut înainta. „Astăzi,…

Armata israeliană admite că, „probabil”, a ucis doi locuitori dintr-un kibbutz în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023

Armata israeliană a anunțat că a ucis probabil doi locuitori dintr-un kibbutz în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, concluzie trasă în urma unei anchete interne, informează AFP. Anchetatorii, care au audiat soldați și…

Moscova consideră „absurdă” recomandarea UE privind evitarea spațiului aerian rusesc

Agenția federală de aviație a Rusiei a denunțat vineri recomandarea „absurdă” a Uniunii Europene, care a avertizat cu privire la „riscurile crescute” cu care se confruntă avioanele de linie care zboară deasupra Rusiei, relatează AFP…

A fost descoperită una dintre cele mai mari fortărețe din Epoca Bronzului, însă misterele sale sunt departe de a fi elucidate

O „mega-fortăreață” veche de aproape 3.500 de ani a fost identificată la sud de Tbilisi, în Georgia, de către o echipă internațională de arheologi. Cu o suprafață de aproape 80 de hectare, fortăreața este una…

VIDEO Ninsori viscolite în zonele de munte. Care sunt recomandările drumarilor pentru șoferi

Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător, transmite News.ro. „Ninsori viscolite şi moderate…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.