Trei turiști au murit după ce un incendiu a izbucnit duminică seara la un hotel din apropierea districtului din Bangkok popular printre turiști, iar alte șapte persoane primesc îngrijiri medicale la spital, au anunțat autoritățile citate de Reuters.
Departamentul de Pompieri din capitala thailandeză a declarat că un incendiu a izbucnit la penultimul etaj al Hotelului Ember, cu șase etaje, și că o femeie a decedat la fața locului, în timp ce doi bărbați au fost declarați morți la spital.
Bangkok: hotel fire on Khaosan Road with one reported death pic.twitter.com/eEHdU5VKHg
— Bangkok Lad (@bangkoklad) December 29, 2024Autoritățile încă stabilesc naționalitățile celor decedați.
Hotelul se află lângă zona Khao San din Bangkok, cunoscută pentru barurile și hostelurile populare printre turiști.
The Ember Hotel on Tanee Road near Khao San has been temporarily closed after a fire that killed three foreign nationals and injured seven.
The fire started at 21:20 last night on the fifth floor of the 11-story, 48-room hotel, where 75 guests were staying in 38 rooms. One… pic.twitter.com/JqHHYpsPFT
— Thai Enquirer (@ThaiEnquirer) December 30, 2024„Autoritățile au reacționat rapid și alarma de incendiu a sunat, dar fumul s-a răspândit repede”, a declarat în fața reporterilor guvernatorul din Bangkok, Chadchart Sittipunt, duminică seara.
Acesta a revenit luni cu precizări suplimentare, afirmând că la hotel erau cazate 75 de persoane, dintre care 34 au fost salvate de pe acoperiș.
Cauza incendiului este încă investigată, a adăugat guvernatorul. El a ordonat o inspecție generală a căilor de evacuare în caz de incendiu din hoteluri și localurile de divertisment.
„Trebuie să construim încredere și să avem grijă de turiști”, a subliniat Chadchart.
Turismul este un motor important al celei de-a doua economii din sud-estul Asiei. Thailanda a înregistrat 32 de milioane de turiști străini din 1 ianuarie până pe 1 decembrie, cu o creștere de 28% față de anul trecut, iar aceștia au cheltuit în țară 1,5 trilioane de baht (43,6 miliarde de dolari).
În 2019, înainte de pandemie, numărul vizitatorilor a ajuns la un record de aproape 40 de milioane.
Noua tragedie din Bangkok survine după ce în vara acestui an șase cetățeni străini au murit într-un hotel de lux din capitala Thailandei într-un incident despre care autoritățile cred că a fost o otrăvire premeditată.