Până când nu vom învăța să îmbrățișăm disconfortul cognitiv al unor explicații mai simple, dar mai deranjante, riscăm să continuăm justificarea erodării democrației oferind liderilor autoritari din întreaga lume un manual psihologic despre cum să exploateze biasurile cognitive pentru a demonta democrația cu consimțământul nostru neintenționat, scrie în Contributors.ro Adrian Popa, redactorul șef al Psychiatric News, revista oficială a Asociației Americane de Psihiatrie (APA).
6 decembrie, București, România: „Rezultatele alegerilor sunt anulate”. Cu acest anunț al Curții Constituționale, România a intrat într-o criză care a expus nu doar fragilitatea instituțiilor democratice, ci și vulnerabilitățile psihologice care le fac fragile. Anularea fără precedent a unor alegeri prezidențiale în cadrul Uniunii Europene a declanșat o cascadă de teorii ale conspirației, dezvăluind modul în care mintea noastră procesează – și uneori facilitează – erodarea democrației.
„Adesea preferăm explicații elaborate în locul unor adevăruri mai simple, dar inconfortabile”
Ca psihiatru, înțeleg atracția teoriilor conspirației. Când ne confruntăm cu evenimente tulburătoare care pun la îndoială presupunerile fundamentale despre modul în care funcționează lumea noastră, adesea preferăm explicații elaborate în locul unor adevăruri mai simple, dar inconfortabile. În timp ce experiența Americii cu negarea alegerilor și lipsa de încredere în instituții este bine documentată, criza alegerilor prezidențiale din România din decembrie oferă o ilustrare mai îngrijorătoare a modului în care vulnerabilitățile psihologice pot fi folosite ca arme împotriva democrației însăși.
Criza s-a concentrat în jurul lui domnul Georgescu, un candidat populist, naționalist și independent, a cărui avansare neașteptată în turul doi al alegerilor a zguduit establishmentul politic din România. Campania sa a construit o poveste convingătoare despre puritatea unui outsider, domnul Georgescu susținând în mod apăsat că a candidat fără vreo finanțare pentru campanie – o afirmație care avea să devină centrală în căderea sa.
Decizia Curții Constituționale a României a invocat probe ale unei campanii coordonate pe rețelele sociale, despre care Curtea a stabilit că a manipulat alegătorii și a corupt votul. Documentele declasificate au arătat ulterior că aproximativ douăzeci și cinci de mii de conturi TikTok pro-Georgescu fuseseră create în cele două săptămâni premergătoare primului tur al alegerilor, iar o rețea de influenceri a fost plătită pentru a-i promova candidatura, deși sursele de finanțare au rămas suspect de neclare. S-a speculat asupra unei interferențe rusești. Cu toate acestea, interferența nu a fost dovedită.
O „oală sub presiune” psihologică
Aproape imediat, au apărut două teorii ale conspirației concurente, găsind un teren fertil în relația complexă a României în ceea ce privește încrederea în instituții. Susținătorii lui Georgescu, care deja manifestau neîncredere față de instituții, au văzut anularea ca pe o confirmare a unui complot suspectat împotriva candidaților outsider. Mai revelatoare a fost reacția opozanților lui Georgescu, care, în mod tradițional, erau sceptici față de teoriile conspirației. Ei au construit o narațiune la fel de elaborată: măsura extremă de anulare a alegerilor trebuie să reflecte informații clasificate grave despre legăturile lui Georgescu cu Moscova.
Tăcerea generalizată a puterilor occidentale a acționat ca un catalizator pentru ambele narațiuni. Niciun oficial sau instituție occidentală nu a rupt rândurile pentru a comenta această criză democratică ce se desfășura în interiorul NATO și al UE – o tăcere semnificativă pentru adepții conspirațiilor de pe ambele părți. Oponenții lui Georgescu au interpretat această tăcere nu ca pe un sprijin tactic, ci ca o confirmare a unei amenințări grave la adresa securității, în timp ce susținătorii săi au văzut-o ca pe o dovadă a unei coluziuni internaționale împotriva candidaților politici outsider.
Definitivarea anulării alegerilor – fără a oferi o cale clară spre o rezoluție democratică – a creat o adevărată „oală sub presiune” psihologică.
În lipsa unui proces clar de a merge mai departe, ambele tabere s-au înrădăcinat și mai adânc în gândirea conspiraționistă. Susținătorii lui Georgescu au văzut lipsa unui proces de remediere ca pe o confirmare a părtinirii instituționale, în timp ce oponenții săi au interpretat-o ca pe o validare a faptului că amenințările la adresa securității erau prea severe pentru a permite desfășurarea normală a procedurilor democratice. Mai mult, discrepanța dintre afirmația lui Georgescu că a candidat cu un buget zero și dovezile pentru promovări coordonate pe rețelele sociale a creat o furtună perfectă pentru gândirea conspiraționistă. Susținătorii săi au încadrat dezvăluirile ca dovezi fabricate, în timp ce oponenții le-au folosit pentru a susține teorii mai întunecate despre sprijinul ascuns din partea unor forțe străine.
Ca rezultat, o convergență fără precedent a gândirii conspiraționiste a câștigat o tracțiune remarcabilă, în ciuda faptului că presupunea credința într-o succesiune improbabilă de evenimente: că serviciile de informații românești au descoperit dovezi atât de incriminatoare încât să justifice anularea alegerilor, în loc să facă dezvăluiri publice, că agențiile de informații occidentale și oficialii aleși au ales unanim discreția, contrar obiceiului lor de a face publice amenințările rusești, și că, în fața dovezilor că un agent rus era pe punctul de a câștiga președinția, instituțiile românești au preferat anularea alegerilor în loc să-și prezinte concluziile.
Un precedent periculos ce depășește cu mult granițele României
Mecanismele psihologice care au intrat în joc aici – disonanța cognitivă și biasul de confirmare – explică de ce ambele tabere au îmbrățișat scenarii improbabile în locul unor explicații mai simple. În esență, suntem programați să căutăm soluții care reduc disconfortul asociat cu disonanța cognitivă și folosim biasul de confirmare pentru a ne păstra presupunerile fundamentale. Când instituțiile democratice de încredere acționează nedemocratic, ambele părți au experimentat un disconfort psihologic intens. Soluția?
Pentru susținătorii lui Georgescu, anularea a validat viziunea lor asupra lumii, conform căreia instituțiile sunt corupte. Pentru oponenții lui, a crede într-o amenințare secretă la adresa securității a fost mai puțin înfricoșător decât acceptarea faptului că instituțiile democratice ar putea renunța la principii pentru beneficii politice.
Interpretarea tăcerii puterilor occidentale ilustrează o altă distorsiune cognitivă, biasul de confirmare: tendința de a interpreta dovezile ambigue ca sprijinind explicația preferată. În loc să ia în considerare că oficialii UE și NATO ar putea pur și simplu să fi făcut o alegere tactică pentru a bloca un candidat nefavorabil – un fenomen destul de comun în geopolitică – ambele tabere au interpretat tăcerea prin lentila conspiraționistă preferată: fie despre părtinirea instituțională, fie despre amenințarea interferenței rusești.
O ilustrare perfectă a unei reacții psihologice care oferă confort imediat, dar creează vulnerabilități pe termen lung, acest curs al evenimentelor a produs un precedent periculos ce depășește cu mult granițele României. Liderii autoritari din întreaga lume au acum un șablon: invocă manipularea rețelelor sociale, citează preocupări privind securitatea națională și lasă biasurile cognitive să-și facă treaba. Un manual deosebit de eficient, având în vedere că a apărut nu dintr-o democrație fragilă, ci din interiorul NATO și al Uniunii Europene, cu o aparentă acceptare occidentală.
„Ne convingem că apărăm democrația, dar, de fapt, accelerăm degradarea acesteia”
În final, evitarea disonanței cognitive tinde să creeze victorii à la Pyrrus, dintre cele mai insidioase. Căutarea confortului psihologic prin justificări elaborate pentru acțiuni nedemocratice riscă să erodeze însăși democrația pe care acele măsuri pretind că o protejează. Fiecare încălcare raționalizată scade pragul pentru măsuri extraordinare viitoare. Ne convingem că apărăm democrația, dar, de fapt, accelerăm degradarea acesteia.
Drumul înainte necesită acceptarea disconfortului cognitiv. Ceea ce s-a întâmplat în România reflectă, cel mai probabil, o interacțiune complexă de factori, incluzând oportunismul politic și, posibil, considerente de realpolitik, mai degrabă decât doar amenințări externe grave. Această explicație mai nuanțată, deși psihologic provocatoare, deoarece necesită acceptarea unor adevăruri dureroase, este esențială pentru păstrarea responsabilității democratice autentice.
Ne confruntăm cu o alegere clară: să acceptăm disconfortul cognitiv de a recunoaște influența realpolitik-ului, cu toate ambiguitățile sale morale, sau să acceptăm confortul fals al conspirațiilor elaborate care erodează responsabilitatea democratică. Până când nu vom învăța să îmbrățișăm disconfortul cognitiv al unor explicații mai simple, dar mai deranjante, riscăm să continuăm justificarea erodării democrației prin povești tot mai elaborate despre necesitate – oferind liderilor autoritari din întreaga lume un manual psihologic despre cum să exploateze biasurile cognitive pentru a demonta democrația cu consimțământul nostru neintenționat.