Cele 23 de țări UE care fac parte și din NATO probabil că se vor înțelege să majoreze obiectivul privind cheltuielile dedicate apărării la peste 2% din PIB, în cadrul summitului Alianței din iunie care va stabili un nou nivel, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, transmite Reuters.
Anunțul vine în condițiile în care președintele american Donald Trump a exercitat presiuni asupra aliaților pentru a crește cheltuielile de apărare la 5% din PIB – un obiectiv pe care niciunul dintre cele 32 de state membre NATO, (nici măcar Statele Unite), nu îl îndeplinește la acest moment.
Costa a programat o reuniune informală a liderilor Uniunii Europene lunea viitoare pentru a discuta despre investițiile în apărare și securitate, a declarat el miercuri seară într-un interviu acordat postului public portughez de televiziune RTP.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și premierul britanic Keir Starmer vor participa, de asemenea, la reuniune, a adăugat el.
Unde e România: Ministrul român de finanțe, Barna Tánczos, a declarat zilele trecute pentru Financial Times că guvernul va menține cheltuielile pentru apărare la un minim de 2% din PIB în acest an, în ciuda presiunilor bugetare. „Cred că există posibilitatea de a crește în continuare aceste cheltuieli, mai ales în ceea ce privește investițiile. România a fost întotdeauna un partener de încredere al NATO și intenționează să rămână unul”, a afirmat el.
Cheltuielile comune pentru apărare ale celor 23 de țări UE din NATO îndeplinesc deja obiectivul de 2% după ce le-au crescut cu 30% de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, a spus Costa.
„Există un consens foarte rezonabil în rândul statelor membre pentru a continua pe această cale”, a apreciat el.
„Aș anticipa că, cu siguranță, la următorul summit NATO din iunie, va fi stabilită o țintă mai mare de 2%”, a spus Costa.
„Fie că va fi 5%, fie că va fi 3%, nu știu, este o decizie pe care statele membre o vor lua în cadrul NATO”, a adăugat el.
Analiști și oficiali au declarat pentru Reuters că cheltuirea a 5% din PIB pentru apărare este imposibilă din punct de vedere politic și economic pentru aproape toți membrii NATO, deoarece ar necesita cheltuieli suplimentare de multe miliarde de dolari. Cu toate acestea, ei spun că este probabil ca aliații să fie de acord să depășească obiectivul actual de 2% la summitul din iunie.
Costa, fost premier portughez, a declarat că Rusia reprezintă principala amenințare la adresa NATO și că țările trebuie să acorde prioritate îmbunătățirii sistemelor de apărare aeriană, antirachetă și de război electronic.
Cheltuielile pentru tehnologia și industria de apărare vor consolida, de asemenea, competitivitatea economiei UE, a spus el, adăugând că în cele din urmă va fi nevoie de o discuție privind „finanțarea comună” a apărării colective.
Franța și statele baltice militează pentru împrumuturi comune ale Uniunii Europene pentru finanțarea cheltuielilor de apărare. Rezultatul acestei dezbateri ar putea depinde de alegerile naționale de luna viitoare din Germania, care s-a opus până acum acestei idei.