Peste 130 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. „Încă o zi cu foarte multe accidente” - HotNews.ro

Peste 130 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. „Încă o zi cu foarte multe accidente” - HotNews.ro
📅 2025-01-04

Peste 130 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 51 dintre acestea fiind transportate la spital, a anunţat, luni, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont, conform Agerpres.

Cele mai multe solicitări, în număr de 13, au fost pentru Salvamont Sinaia, urmând Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Predeal, cu câte 12 apeluri.

„Încă o zi cu foarte multe accidente petrecute pe munte! (…) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 132 de persoane. Dintre acestea, 51 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 60 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, au precizat reprezentanţii Salvamont.

Echipele Salvamont România îi îndeamnă pe turişti la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Donald Trump acuză Marea Britanie că ”a făcut o foarte mare greşeală”: Deschideţi Marea Nordului

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut vineri Marii Britanii ”să deschidă” Marea Nordului și a acuzat guvernul laburist că ”a făcut o foarte mare greşeală” cu politica sa de impozitare a energiei, transmite…

Weekend trending în București, 4-5 ianuarie: 2025 poate începe cu karaoke, un concert Omul cu Șobolani sau la un film cu Nicole Kidman

Un pic de soare, un pic de vânt și o vreme destul de blândă pentru primul weekend din 2025, numai bună de luat orașul la pas pentru a vedea cum se pune Bucureștiul pe picioare…

REPORTAJ. Cătălin Nechifor a plecat cu soția în Italia cu autocarul în mai 2007, iar pe Daria, care avea patru ani, au lăsat-o la bunicii din Timișoara. Era o soluție provizorie. „Am zis că ne plătim datoriile și după aia ne întoarcem acasă”

Cătălin Nechifor, 47 de ani, frământă aluatul pentru cozonaci, soția lui, Alina, 41, fierbe urechile, picioarele și coada de porc pentru răcituri (au primit pachet acum câteva zile de la Moldova), iar fiica lor, Daria,…

INTERVIU „Școala nu ne pregătește pentru viața reală”. Cum a reușit o elevă din Suceava să intre la Harvard

În vârstă de 17 ani, Rafaela Barac-Bologa, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a fost admisă, în decembrie, la una dintre cele mai prestigioase universități din lume: Universitatea Harvard…

Autoritățile sud-coreene renunță pe moment la arestarea lui Yoon Suk-yeol

Eforturile de arestare a președintelui sud-coreean, Yoon Suk-yeol, au eșuat vineri, după ce un „ zid uman ” format din sute de susținători ai săi a blocat autoritățile să intre în complexul prezidențial. „Era practic…

Trump se plânge că drapelele SUA vor fi coborâte în bernă în ziua învestirii sale

Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri că în timpul învestirii sale din 20 ianuarie, drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea regretatului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul…

Ai primit prima de Crăciun? Cât de fericiți ne face de fapt o mărire de salariu

Un bonus de sfârșit de an sau o mărire de salariu ne face mai fericiți? Bucuria pe care o aduce tinde să se estompeze rapid, mai ales dacă și cei din jurul nostru primesc bonusuri…

BBC: Tinerii supracalificați din China lucrează ca șoferi, livratori sau figuranți de film

China a ajuns o țară în care un meșter care face diverse reparații la un liceu deține un masterat în fizică; un angajat la curățenie are o diplomă în planificarea mediului; un livrator de mâncare…

Evadare bizară: 13 deținuți au fugit din închisoare, după ce un detectiv beat le-a deschis ușile celulelor și le-a spus că „sunt liberi să treacă în noul an”, în Zambia

Treisprezece presupuși infractori sunt în libertate în Zambia după ce un detectiv beat a deschis celulele închisorii în care se aflau aceștia, în ajunul Anului Nou, și le-a spus deținuților că sunt liberi să plece,…

Bărbatul acuzat că i-a furnizat cocaină lui Liam Payne a fost arestat. Ce arată cele mai noi date din ancheta morții starului britanic

Poliția argentiniană l-a arestat vineri pe unul dintre cei doi bărbați acuzați că i-au furnizat droguri cântărețului britanic Liam Payne înainte ca acesta să cadă în gol de la etajul al treilea al camerei sale…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.