O dispută pe tema regiunii ruse Kaliningrad a nemulțumit Rusia, care a reacționat vehement de la toate nivelurile, parlament, guvern și Kremlin, pentru a certa și amenința Lituania, scrie The Moscow Times.
Kremlinul a acuzat vineri guvernul de la Vilnius de provocarea unei dispute teritoriale cu privire la regiunea Kaliningrad, după ce președintele lituanian a criticat decizia unui muzeu local din exclava rusă de a redenumi una dintre locațiile sale dedicate anterior unui poet lituanian din secolul al XVIII-lea.
Muzeul Regional de Istorie și Artă din Kaliningrad a schimbat numele Muzeului Memorial Kristijonas Donelaitis în Muzeul de Literatură de la Chistye Prudy. Muzeul găzduiește o biserică luterană și casa în care Donelaitis a trăit și a lucrat la mijlocul anilor 1700.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a folosit rețelele sociale pentru a critica noul nume al muzeului ca fiind „încă o încercare inacceptabilă de a rescrie istoria”.
„Chiar dacă vechii locuitori ai Lituaniei Mici, acum parte a așa-numitei (regiuni) Kaliningrad, au dispărut de mult, ultimele semne ale culturii lituaniene de acolo trebuie protejate”, a scris Nauseda miercuri pe X.
Lituania Mică este un termen folosit de istorici și etnografi pentru a descrie zonele din Lituania de astăzi, Polonia și regiunea Kaliningrad, atunci când acestea erau încă părți ale Prusiei.
Kaliningrad își trage numele de la Mihail Kalinin, un revoluționar bolșevic care a fost șeful Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse și, ulterior, al Uniunii Sovietice.
„Oricât de mult ar încerca Rusia, Karaliaucius nu va deveni niciodată Kaliningrad!”, a adăugat președintele Nauseda, folosind numele lituanian pentru oraș, pe care trupele sovietice l-au capturat de la Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat comentariile lui Nauseda ca făcând parte dintr-o dispută teritorială mai amplă a Lituaniei cu Rusia.
„Lituania este un stat neprietenos și ostil față de țara noastră. Se dovedește că are, printre altele, pretenții teritoriale”, a declarat Peskov reporterilor.
„Acest lucru justifică preocupările noastre profunde și toate măsurile actuale și viitoare pentru a asigura securitatea statului nostru”, a amenințat Peskov.
Ulterior, politicienii ruși au dus disputa mai departe, lansând amenințări mai directe.
„Dacă este să trecem în revistă rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, atunci probabil că întreaga regiune baltică ar trebui să aparțină Rusiei, așa cum a fost înainte de revoluție. Inclusiv Vilna – Vilnius-ul de astăzi – care a fost capitala guvernoratului Vilna al Imperiului Rus din 1795”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei de apărare a Dumei de Stat, Alexei Zhuravlev, într-un comentariu pentru RIA Novosti.
De asemenea, deputatul a remarcat că așa-numitul coridor Suwalki ar putea fi util Rusiei. El a făcut apel la autoritățile lituaniene să „își țină gura”, adăugând că armata lituaniană este „una dintre cele mai slabe din lume” și, în opinia sa, nu ar rezista unei confruntări cu Rusia nici măcar 24 de ore.
The Moscow Times spune că declarațiile lui Nauseda au provocat o adevărată isterie în Ministerul rus de Externe.
Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova, l-a numit pe președintele lituanian un „prost de carton” și l-a sfătuit pe acesta și pe alți politicieni lituanieni să studieze istoria.