O cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au refuzat să-i publice studiul, iar specialiștii spun ce e greșit în acest experiment - HotNews.ro

O cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specia
📅 2024-11-17

O cercetătoare și-a tratat cu succes cancerul de sân, folosind o tehnică dezvoltată de ea însăși și bazată pe două virusuri pe care le-a creat în laborator. Însă mai multe reviste științifice au refuzat să îi publice cercetarea din cauza controverselor pe care le-a stârnit, relatează agenția ANSA, citată de Rador.

Virusologa Beata Halassy de la Universitatea din Zagreb a parcurs această cale „neconvențională”, așa cum o descrie chiar ea, și-a prezentat cazul într-un studiu publicat în cele din urmă de revista Vaccine și spune că propria experiență este „ceva care nu trebuie imitat”.

Rezultatul, despre care vorbește pe larg și revista Nature pe site-ul său, stârnește o dezbatere etică aprinsă în ceea ce privește experimentele pe sine.

Halassy a descoperit în 2020, când avea 49 de ani, că se formase o nouă tumoră în același loc în care suferise anterior o mastectomie. În fața acestei recidive, a doua, nu s-a simțit în stare să înfrunte din nou chimioterapia, dar nu a cedat.

Ea a decis să ia lucrurile în propriile mâini și a început să studieze literatura științifică, folosindu-și competențele de virusolog. Așa că a adaptat pentru situația sa o terapie care abia începe să fie experimentată astăzi, numită viroterapie oncolitică. S-a întâmplat acum patru ani și de atunci tumora nu a mai revenit.

Cercetătoarea și-a injectat două virusuri în tumoarea canceroasă

Viroterapia oncolitică (OVT) este un domeniu în curs de dezvoltare și folosește virusuri atât pentru a ataca celulele tumorale, cât și pentru a stimula sistemul imunitar să atace tumora. Studiile clinice de până acum bazate pe această tehnică, efectuate inițial doar pe tumori cu metastaze, au în vedere acum și stadiile incipiente ale tumorilor.

Unul dintre aceste studii clinice, de exemplu, este în curs de desfășurare în Statele Unite pe cazuri de melanom. În schimb, nu există teste pentru cancerul de sân.

Halassy spune a fost hotărâtă să încerce tehnica pe ea însăși tocmai datorită competenței sale în virusologie. Cercetătoarea croată a decis să dezlănțuie două virusuri împotriva tumorii sale, unul după altul: virusul rujeolei urmat de unul dintre virusurile stomatitei veziculoase, la care lucrase în trecut și ambele folosite în experimentele lansate atunci.

Virusul rujeolei și altele pot fi folosite pentru a ataca tumorile canceroase, FOTO: Eye of Science / Sciencephoto / Profimedia

Preparatul a fost injectat direct în tumoră timp de două luni, timp în care medicii oncologi au monitorizat constant situația pentru a interveni cu chimioterapie, dacă lucrurile nu ar fi mers bine. Tumora s-a micșorat progresiv fără efecte secundare grave, până când a fost posibilă îndepărtarea chirurgicală.

Ulterior, cercetatoarea a fost tratată timp de un an cu un anticorp monoclonal.

Analiza țesutului tumoral, infiltrat de celule imunitare numite limfocite, a arătat că terapia a funcționat cu succes.

Stephen Russell, un specialist în OVT care conduce compania de biotehnologie de viroterapie Vyriad din Rochester, Minnesota, este de acord cu faptul că cazul lui Halassy sugerează că injecțiile virale au funcționat pentru a-i micșora tumoarea și a-i face marginile invazive să se retragă.

Dar el nu crede că experiența ei este cu adevărat inovatoare, deoarece cercetătorii încearcă deja să utilizeze OVT pentru a ajuta la tratarea cancerului în stadiu incipient. El nu știe ca cineva să fi încercat doi viruși secvențial, dar spune că nu este posibil să deducă dacă acest lucru a contat într-un studiu pe un singur caz.

„Într-adevăr, noutatea aici este că ea și-a făcut-o singură cu un virus pe care l-a cultivat în propriul laborator”, spune el.

Cazul e controversat din cauza experimentării pe sine

Halassy spune că s-a simțit răspunzătoare să își publice rezultatele. Însă ea a fost respinsă de peste 12 reviste de specialitate, chiar dacă ea a scris lucrarea alături de colegi. Virusologa croată spune că studiul a fost respins în principal datorită faptului că a făcut experimente pe sine.

Jacob Sherkow, un specialist în drept medical de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois, a declarat pentru revista Nature că nu este surprins de refuzurile primite de Halassy.

El afirmă că problema nu este atât de mult că Halassy a făcut experimente pe sine, ci că publicarea rezultatelor ei i-ar putea încuraja și pe alții să respingă tratamentele medicale și să încerce ceva asemănător.

Iar pacienții care suferă de cancer pot fi în mod deosebit de susceptibili față de a încerca tratamente a căror eficacitate nu a fost dovedită. Însă inclusiv Sherkov afirmă că este important ca mediul științific să se asigure că rezultatele obținute în urma unor astfel de experimente nu sunt pierdute.

În ciuda controverselor, cercetătoarea croată afirmă că nu regretă alegerea făcută și consideră că este puțin probabil ca cineva să încerce să o imite, deoarece terapia pe care a descoperit-o în laboratorul său necesită o pregătire științifică considerabilă.

Acum a obținut o finanțare pentru a-și experimenta terapia de tratare a cancerului la animalele de companie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

FOTO | Dâmbovița, de la râul năvalnic și plin de ostrove la betoanele de azi, plus esplanada din visul celui mai vrednic primar din istoria Bucureștiului. Imagini-document

Dâmbovița, „soava apă a Bucureștilor” este dintotdeauna un simbol al orașului. A fost odată loc de plimbare și de îmbăiere, sursă de apă dulce sau bolnavă pentru bucureștenii de altădată, destinație pentru „murdalâc”, dar și…

VIDEO Ilie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”: „Cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta…

Doi bătrâni din Gorj, atacaţi în propria casă de un grup de tineri care au vrut să-i jefuiască. Cel mai mic dintre agresori are 13 ani

Doi bătrâni, frate şi soră, în vârstă de 83 și 89 de ani, din localitatea gorjeană Hurezani, au fost atacaţi în propria locuinţă de cinci tineri, dintre care doi sunt minori, care au vrut să…

Proiectul Neptun Deep, de exploatare a gazelor din Marea Neagră: Unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă a ajuns la Constanţa

După sosirea în România, Transocean Barents, platforma de foraj marin va trece prin lucrări de pregătire precum ridicarea turlei şi instalarea echipamentelor pentru forajul sondelor de producţie din proiectul Neptun Deep. Primele foraje în Marea…

Fonduri UE București-Ilfov: Perioada de înscriere a microîntreprinderilor la ajutoarele de 25.000-300.000 EUR. Ghid oficial de finanțare, listă CAEN, grilă punctaj

S-a anunțat oficial perioada de înscrieri online la ajutoarele de câte 25.000-300.000 EUR pe proiect, pentru microîntreprinderile din București și județul Ilfov, prin Programul Regional B-IF. Antreprenorii au acum la dispoziție ghidul de finanțare oficial,…

Un câine robot îl păzește pe Donald Trump. „Spot” e pus de Secret Service să patruleze perimetrul Mar-a-Lago 

Un câine robot numit „Spot” este cel mai recent instrument din arsenalul Serviciului Secret al SUA. Dispozitivul, creat de compania Boston Dynamics, a fost văzut în ultima vreme patrulând perimetrul resortului Mar-a-Lago al președintelui ales…

Alegeri prezidențiale 2024, capitolul promisiuni. Ce susțin candidații la președinție că vor face pentru educație

Site-ul Școala 9 a analizat programele celor 14 candidați la președinție la alegerile din 24 noiembrie pentru a afla ce promit aceștia că vor face pentru școala românească. Salarii ca de medici pentru profesori, burse…

Atac israelian asupra unui bloc din nordul Gazei. Sunt zeci de morți și răniți, spun autoritările palestiniene

Zeci de palestinieni au fost ucişi sau răniţi duminică, într-un atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale cu mai multe etaje din Beit Lahiya, în nordul Gazei, au declarat medicii palestinieni pentru Reuters. Deocamdată, nu există…

Lumea intră în haos. Cum vom mai putea crea ordine? Adevăratele provocări după alegerea lui Trump

Lumea întreagă a devenit o masă de poker, înconjurată de jucători cu revolverele la vedere. Istoria poate evolua după mai multe scenarii, pe mai multe căi. Europa se poate mobiliza, poate câștiga atuuri în confruntarea…

Chitara „favorită” a lui Noel Gallagher de la Oasis s-a vândut la licitație cu peste 271.000 de euro

O chitară a muzicianului britanic Noel Gallagher, pe care a descris-o drept „cea mai bună din lume”, a fost vândută sâmbătă la licitaţie pentru suma de 226.800 de lire sterline, echivalentul a peste 271.000 de…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.