Daniel David nu exclude o candidatură la președinție - HotNews.ro

Daniel David nu exclude o candidatură la președinție - HotNews.ro
📅 2025-01-10

Noul ministru al Educației, Daniel David, a susținut prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, vineri, 10 ianuarie. Întrebat de jurnaliști dacă va candida la alegerile prezidențiale din luna mai, ministrul nu a exclus o posibilă candidatură. A menționat însă că va accepta să candideze numai în urma unei analize care să arate că ar avea cele mai mare șanse să învingă un candidat cu viziuni opuse. 

„Cred într-o Românie euroatlantică. Țin ca liderii noștri să țină această orientare euroatlantică. M-aș bucura și voi susține – am susținut și ca rector, ați văzut – acei candidați care vin cu o abordare euroatlantică. 

Când am fost întrebat – și tu ce o să faci? Am spus că pot să intru într-o astfel de discuție numai dacă sunt analize care arată foarte serios că, dintre candidații cu viziune euroatlantică, eu aș avea cea mai mare șansă în fața unei abordări care nu merge în această direcție. 

Eu pot să fiu criticat pentru multe lucruri, dar nu cred că pot fi suspicionat că n-am orientare euroatlantică”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Întrebat ce ar face dacă i s-ar propune acest lucru, ministrul a subliniat: „Dacă mi s-ar cere, aş întreba de ce mi se cere mie, ce analize statistice sunt care să arate că oamenii ar dori un astfel de profil şi în acest profil eu aş avea cele mai mari şanse, şi dacă este, după aceea, o discuţie politică care să susţină acest lucru. Dacă este doar o discuţie politică prin care să-ţi ceară cineva să faci acest lucru, nu aş face-o”.

„M-aș bucura să fie altcineva, dar altfel sunt pregătit dacă ar trebui să fiu eu. Totuși, nu îmi propun și nu intru cu acest scop în aceste discuții”, a mai spus Daniel David, în cadrul conferinței de presă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Cum a ajuns România să exporte gazele din Marea Neagră, deși ideea era să le folosim în țară

Primul contract de comercializare a gazelor din Marea Neagră vizează exportul unor cantități în Germania. Asta deși oficialii români au spus de-a lungul timpului că vor veni cu o strategie pentru a crește consumul național…

Gazprom, scoasă din acționariatul singurei companii de rafinare din Serbia. O măsură luată sub presiunea Statelor Unite

Grupul Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, urmează să primească un răgaz de 45 de zile pentru a ieşi din acţionariatul companiei petroliere sârbeşti Naftna Industrija Srbije, după cele mai recente sancţiuni…

Şapte amenzi la protestul din Bucureşti, trei fiind pentru efectuarea de zboruri neautorizate cu drone / Jandarmii au făcut o sesizare pentru distrugere

Jandarmeria Bucureşti a aplicat până acum şapte amenzi, în valoare de 32.000 de lei, în urma protestului din Bucureşti, trei fiind pentru efectuarea de zboruri neautorizate cu drone. Jandarmeria Bucureşti anunţă, vineri seară, măsuri dispuse…

VIDEOREPORTAJ „Un uragan împotriva sistemului globalist” / Portretul susținătorilor lui Călin Georgescu. Cine sunt cei care au protestat la Curtea Constituțională 

Mii de oameni, printre care unii veniți din alte județele ale țării, s-au strâns vineri în apropiere de Curtea Constituțională a României (CCR), în București, la Palatul Parlamentului, pentru un protest intitulat „Marea Unire Juridică…

Premierul unei țări UE, cuvinte grele la adresa lui Zelenski: „Uneori sunt sătul de el. Merge prin Europa și cere pomană”

Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de…

SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui Maduro din Venezuela, chiar în ziua învestirii sale controversate pentru al treilea mandat

Statele Unite au anunţat o recompensă mărită la 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro chiar în ziua în care acesta a depus jurământul pentru un al…

Vor respecta țările NATO noua țintă trasată de Donald Trump privind cheltuielile militare? Analiștii sunt sceptici, dar spun că s-ar putea întâmpla altceva

Țările membre NATO vor rezista în fața solicitării lui Donald Trump de a crește masiv cheltuielile pentru apărare, dar este probabil ca unele dintre ele să fie de acord cu un nou obiectiv mai ambițios…

„Sindromul Havana”. Agențiile de informații americane, divizate în ce privește misterioasa boală care a afectat diplomați ai SUA

După ce în 2023 comunitatea de informații a Statelor Unite a ajuns la concluzia că „sindromul Havana”, o afecțiune care a afectat diplomați și spioni americani din mai multe țări, nu se datorează unei acțiuni…

Ucraina primește de la UE prima tranșă din împrumutul garantat cu activele rusești înghețate

Ucraina a primit vineri din partea Uniunii Europene o primă tranșă, de 3 miliarde de euro, dintr-un pachet de împrumut convenit în cadrul G7 și care însumează circa 50 de miliarde de dolari, transmite agenția…

Listă: Clarificări ANAF privind veniturile din activități independente

Doi angajați din cadrul ANAF au răspuns, vineri, într-un seminar online, la întrebările persoanelor fizice care au realizat venituri din activități independente în 2024, pe care vor trebui să le declare în 2025. StartupCafe.ro a…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.