Israelul a bombardat duminică sediul Partidului Arab Socialist Baas din Liban – filiala libaneză a partidului panarab aflat la putere în Siria -, situat în cartierul Ras al-Nabaa din sudul capitalei Beirut, a declarat secretarul general al grupării politice, Ali Yousef Hegazy, relatează EFE și Agerpres.
„Bombardamentul a vizat clădirea conducerii partidului din Ras al-Nabaa, iar secretarul general al partidului, Ali Hegazy, nu se afla în imobil”, a indicat chiar liderul politic pe contul său oficial de X, citând un comunicat iniţial al conducerii centrale a partidului.
În scurta postare, el a adăugat că „alte detalii vor fi anunţate după ce vor fi degajate dărâmăturile”.
AFP citează, la rândul său, o sursă de securitate libaneză potrivit căreia biroul partidului sirian Baas din centrul Beirutului a fost lovit de un atac israelian.
„Inamicul a întreprins un raid asupra Ras al-Nabaa”, a anunţat agenţia libaneză ANI, referindu-se la acest cartier situat aproape de Universitatea francofonă Saint-Joseph şi nu departe de ambasada Franţei.
„Raidul israelian a vizat un birou al partidului Baas” în Liban, care ocupa un apartament într-un imobil, a indicat pentru AFP o sursă de securitate sub acoperirea anonimatului, precizând că această „filială libaneză a partidului are membri care sunt libanezi”.
Două surse libaneze de securitate au declarat pentru Reuters că responsabilul pentru relaţiile cu mass-media al Hezbollah, Mohammad Arif, care se afla în clădire, a fost ucis.
Ministerul libanez al Sănătăţii a transmis că lovitura a ucis o persoană şi a rănite alte trei.
Atacul a lovit cartierul Ras al-Nabaa, dens locuit, unde caută refugiu multe persoane dislocate din suburbiile sudice ale Beirutului de bombardamentele israeliene.