Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo ei să fie tot mai prezenți”.
Întrebat de reporteri, joi seară, despre decizia de a adresa un mesaj diasporei în ansamblul său după alegerile prezidențiale, atât românilor care l-au votat, cât și celor care au optat pentru contrancadidatul său, președintele ales a spus: „Da, e foarte important, pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România, indiferent cu cine au votat, respectăm votul și încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo ei să fie tot mai prezenți”.
El a promis că „va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora”.
„În momentul de față există un departament pentru românii din afara granițelor. Cel puțin teoretic, a existat la Cotroceni un reprezentant al președintelui pentru diaspora. În ceea ce ține de mine, va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora, ceva ce am promis și o să facem”, a spus Nicușor Dan.
Președintele ales a vorbit despre „piedicile sistematice” pe care le întâmpină oamenii de afaceri, fie ei români sau străini, când vor să deschidă o afacere în țara noastră.
„Pe de o parte, există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România, fie că e român, fie că e român din diaspora, fie că e străin, le întâmpină – și atunci ar trebui să ne uităm sistematic la lucrurile astea, să vedem care sunt rezolvările sistematice. Pe de altă parte, această inițiativă de pune în legătură oameni de afaceri români cu oameni de afaceri români din diaspora ar trebui susținută tocmai pentru ca cunoașterea despre mediul de afaceri din România să fie mai mare și să stimulezi oameni să vină aici”, a mai declarat Nicușor Dan.