Washingtonul și Kievul au semnat un acord de împărțire a profiturilor și a redevențelor din vânzarea viitoare a mineralelor și a pământurilor rare ucrainene, consolidând un acord despre care Donald Trump a afirmat că va oferi un stimulent economic pentru ca SUA să continue să investească în apărarea Ucrainei și în reconstrucția acesteia după ce va negocia un acord de pace cu Rusia. Armata rusă continuă să atace regiunile ucrainene. Cinci rachete balistice și 170 de drone au fost lansate de Moscova noaptea trecută.
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit joi la telefon cu președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, a declarat Kremlinul, informează Reuters.
Putin i-a mulțumit șeicului Mohammed pentru rolul său în medierea schimburilor de prizonieri de război ruși și ucraineni, a declarat Kremlinul.
11:53Cel puțin șapte persoane au fost ucise și peste 20 rănite după ce drone ucrainene au lovit o piață aglomerată din Oleshky, într-o zonă controlată de Rusia din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, a declarat joi guvernatorul instalat de Rusia, Vladimir Saldo, scrie Reuters.
Dronele au vizat piața aglomerată în jurul orei 09:30, ora locală, a scris Saldo pe Telegram, adăugând că serviciile de urgență se aflau la fața locului.
11:28Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat joi că semnarea unui acord privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a forțat în cele din urmă Kievul să plătească pentru ajutorul acordat de SUA, informează Reuters.
10:53Trimisul special al SUA, Keith Kellogg, a declarat că nu se așteaptă ca Washingtonul să renunțe la eforturile de pace, în ciuda amenințărilor făcute de liderul Casei Albe, notează The Kyiv Indendent.
10:23Dronele rusești au atacat joi dimineața orașul portuar Odesa, situat pe malul Mării Negre, ucigând două persoane și rănind alte 15, pe lângă provocarea unor incendii și avarierea infrastructurii, au informat serviciile de urgență ucrainene, transmite Reuters.
„Atacul inamic a avariat blocuri de locuințe, case private, un supermarket, o școală și mașini”, a scris guvernatorul regional Oleh Kiper pe aplicația de mesagerie Telegram. „În unele locuri au izbucnit incendii, care sunt stinse de echipele noastre de salvare.”
Compania feroviară de stat ucraineană Ukrzaliznytsia a declarat că atacul din timpul nopții a avariat și liniile ferate, rețeaua de contact și trei vagoane de marfă.
Trenurile de călători circulă conform orarului, a adăugat compania pe Telegram. Una dintre persoanele ucise în casa sa în timpul atacului asupra Odesa era un angajat al căilor ferate, potrivit companiei.
Videoclipurile postate de Kiper arătau fațada grav avariată a unei clădiri înalte, vitrina unui magazin cu geamurile sparte și pompieri care luptau cu flăcările la unul dintre locurile din oraș.
În Harkov, al doilea oraș ca mărime din nord-estul Ucrainei, primarul Ihor Terekhov a declarat că o dronă a lovit o benzinărie din centrul orașului, provocând un incendiu.
10:07Forțele aeriene ale Ucrainei au declarat joi că Rusia a lansat cinci rachete balistice și 170 de drone în timpul unui atac nocturn, transmite Reuters.
Forțele aeriene au doborât 74 de drone, în timp ce alte 68 de drone nu și-au atins țintele, probabil din cauza contramăsurilor de război electronic, a declarat armata Kievului.
Aceasta nu a precizat ce s-a întâmplat cu rachetele sau cu cele 28 de drone rămase.
09:04Bani grei, propagandă agresivă și o mașină de recrutare turată la maximum. Acestea sunt instrumentele cu care Kremlinul reușește să-și refacă armata pentru războiul din Ucraina, potrivit unor oficiali americani și europeni citați de The Wall Street Journal, scrie The Moscow Times.
Evenimentele de miercuri, ziua 1162 a agresiunii ruse au fost LIVE pe HotNews.ro