Polițiștii și procurorii din Ilfov au deschis, vineri, două dosare penale pentru ucidere din culpă, după ce au fost descoperite două cadavre, unul într-o pădure din Mogoșoaia, celălalt la marginea unei păduri din Bragadiru, informează News.ro.
În Mogoșoaia, poliția a găsit trupul unui bărbat împușcat, pe care apoi a reușit să-l identifice.
„La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că într-o pădure din localitatea Mogoşoaia ar fi fost găsită o persoană împuşcată. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar echipajele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul unui bărbat de 40 de ani”, a transmis, vineri, IPJ Ilfov.
Ancheta a fost preluată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care vor lucra la elucidarea cazului sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
Un caz similar a apărut și la Bragadiru, unde poliția a fost sesizată de o persoană care a relatat că a găsit trupul unei femei, aflat în stare avansată de putrefacție.
Acest dosar se află în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.