„A extras date dintr-o bază și a trimis automat mesaje către utilizatori de rețele sociale”, au explicat mai mulți programatori, pentru site-ul de investigații Snoop, cum a funcționat rețeaua pe 18 mai, în ziua turului 2.
Pe 18 mai, în ziua alegerilor prezidențiale, mai multe persoane au primit mesaje prin care erau îndemnate să-l voteze pe candidatul AUR George Simion, potrivit platformei votcorect.ro.
În text se sugera că Nicușor Dan ar fi un „un președinte condus din Franța”.
SMS-ul a fost trimis cu doar câteva ore înainte ca fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, să trimită către utilizatori un mesaj în care acuza că i s-a cerut să interzică vocile conservatoare din România, indicând tot Franța ca sursă a imixtiunii.
Același narativ a fost apoi preluat de AUR în mesajele în care partidul și George Simion au acuzat fraudarea alegerilor.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România și cel din Franța au respins acest scenariu și au denunțat „interferența” Federației Ruse în procesul electoral din țară.
„Salutare! E timpul să facem o schimbare în bine și în sfârșit să avem un președinte dintre noi, pentru noi. Nu vreau un președinte condus din Franța. Eu votez un tânăr patriot. Eu votez România, nu curcubeul. Hai la vot!”, a fost mesajul automat primit de mai multe persoane în ziua votului.
SMS-ul a fost trimis de pe numărul lui George Zoran Theodor Beloescu, membru AUR și candidat din Caraș-Severin pe lista partidului pentru Camera Deputaților.
Contactat de Snoop, Beloescu a recunoscut că a trimis mesajul la toată lista de contacte, „la 300 și ceva de persoane”. El afirmă că a fost o eroare.
„Eu am îndemnat să meargă la vot, nu am dat niciun nume, nu am spus cu cine să voteze. Am vrut să trimit la un grup de-al meu în care sunt șase oameni, dar din greșeală am trimis la toată lista de pe WhatsApp, apoi, când mi s-a atras atenția, cât am putut am șters”, a declarat membrul AUR.
Rugat să detalieze ce a dorit să spună cu fraza „nu vreau un președinte condus din Franța”, Beloescu spune că nu el este autorul original al mesajului și că l-a primit la rândul lui.
„Nu a fost mesaj automat, eu l-am primit de la nu mai știu cine. Eu nu sunt la POT, să știți. Vă spun, nu știu cum dracu s-a întâmplat, a fost vreun virus, ceva, nu știu”, a conchis acesta.
O analiză mai amănunțită arată că este vorba despre o infrastructură digitală de propagandă politică automatizată, activă în ziua votului, în spatele căreia se află Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de deputata Anamaria Gavrilă.
Miercuri, 6 dintre cei 20 de deputați ai POT și-au anunțat demisia din partid, a scris Hotnews. În plus, 5 dintre cei 7 senatori ai partidului au și demisiile gata semnate și urmează să le anunțe în plen, lunea viitoare.
Citește continuarea pe Snoop.